Eram o gașcă de 4. Eu, Ana, Dana și „Spanish”. Ne-am cunoscut acum 10 ani, pe când eram studenți la Administrație publică. Eram energie, eram zâmbete, eram optimiști, eram proaspeți posesori de aripi.  Dacă noi eram triste sau plictisite, de fiecare dată apărea el, un butoi de optimism și un zâmbet larg pe față. Era fratele nostru mai mare care ne proteja și ne tachina când ne umflam de KFC, spunându-ne că facem aripioare. Era genul de om în prajma căruia ne plăcea să stăm. Râdeam pe înfundate la cursurile de Drept Penal, dar dacă se întâmpla ca profesorul să-l întrebe ceva din curs, în acel moment, se așeza picior peste picior, cu notițele pe picioare, își lua postura de om serios și răspundea întotdeauna atât de pertinent încât ne întrebam cum reușește.  Era cel care ne scutura în sesiune, să ne punem cu burta pe carte și care întotdeauna avea grilele rezolvate la timp. Și cu toate asta, niciodată nu defila cu asta.

Îi plăcea cu siguranță să performeze în tot ceea ce făcea. Făcea o mulțime de lucruri și avea o mulțime de prieteni.

Era, făcea, zâmbea, iubea…cum?!

Am afat acum 2 zile că Spanish al nostru nu mai este. A murit. Când Ana mi-a scris acest lucru, am înghețat. Nu am știut niciodată că ar fi suferind de ceva.  Am crezut că poate nu știa de boala lui. Nu sunt sigură, dar se pare că știa. În acest caz, aș vrea să știu ce e în nergulă cu noi, ăștia sănătoșii. De ce ne împiedicăm mereu de nimicuri ca să ne amărâm viața. Spanish ne-a predat zilele acestea o lecție pe care nu aș fi vrut s-o ascult nicioadată.  Să-ți trăiești fiecare zi din viață ca și cum ar fi ultima.  A făcut studii pese studii, a lucrat unde și-a dorit, a încercat o mulțime de lucruri.  Mereu mă întrebam unde aleargă. Azi era cu bicicleta pe munte, mâine zbura cu parașuta…poimâine dacă sunai la birou, era la datorie și răspunde cu promptitudine. Și seriozitate. Și avea mereu o vorbă frumoasă pentru oricine.  În ultimii ani nu am mai vorbit, doar ne mai dădeam câte un like pe facebook.  Ultimul mesaj de la el a fost cel din fotografia acestui articol.

Așa cum v-am mai spus,  din păcate, acolo unde ne-au plecat oamenii dragi  nu e wi fi…iar news feedul nu se mai încarcă…și totuși, o să scriu asta: Spanish, ai fost cel mai vesel om serios pe care l-am cunoscut.  Suntem mai triști și mai furioși.

……………..

L