Azi v-am promis că va povestesc despre mine si Chelba. Da, Chelba e soţul meu, aşa  îl alint eu, pe numele de familie.

Totul a început cu un Add. Pe facebook, evident. Era noiembrie, eram stresată că nu reuşeam să fac vânzări la Avocatnet.ro (Mira sper că citeşti asta!!!).

11 noiembrie şi o conversaţie care începea în căsuţa de la messenger.

El: Bună! Ce faci?

Eu: Ne cunoaştem?

El: Nu, dar aş vrea, dak te interesează.

Eu (ţâfnoasă): în lista mea nu se vorbeşte cu k în loc de ca.

Buuun, nu s-a mai vorbit cu k, dar am vorbit zi de zi, seară de seară din 11 noiembrie până în 11 decembrie. Mă fascinau multe la el, de la ochi până la statut: un inginer la Dublin, la MBA. Mi-am zis, pfoai, dădui lovitura:)))

În doua săptămâni de chat, ne făcusem deja planuri de Craciun şi Revelion. Chiar dacă nu ne văzusem vreodată, live.

Toată lumea ştia deja de iubitul meu virtual Chelba. Vine ziua în care trebuia  să vină acasă. Emoţii, ce port,  hai să-i fac omului și de mâncare că s-o fi săturat de KFC. Eram genul care timp de 2-3 ani a avut doar apă, salată si pepene, în frigider. Nici aragaz nu aveam, doar o plită pentru cafea. Ce ziceti voi că m-am apucat de făcut supă şi sarmale în garsoniera mea, pe plită.

Vine ziua cea mare. La 17.00 trebuia să fiu la aeroport. Fix când aveam şedinţa de final de an, la job. O coincidenţă care era să mă lase fără job, pentru că am cam fugit de la sedinţă.

Mă trezesc buimacă în aeroport, în faţa…unui strain. N-avea nimic de a face cu Chelba al meu dupa net. Era transformat. Sărbătorise plecarea de la Dublin, cu colegii, fără să doarmă vreun pic. Ochii lui albaştri de care eram fascinată erau cufundaţi într-o roşeală tulbure. Geaca neagra, TOMMY H. (aveam un dar să observ brandurile :))) ) parcă plângea pe umerii lui)

Un singur lucru aveam în minte: Ce fac eu acum, cu el? Unde-l duc?

Până la urmă l-am dus acasă, aşa cum plănuisem. Mi-a comunicat că şi-a anunţat familia să nu vină dupa el, că mai are treabă în Bucureşti. Locuiam într-un bloc de 4 etaje. N-am să uit vreodată imaginea lui târând de toate valizele pe care şi le urca încrezător, la mine.

Omul a început să despacheteze, să-şi întindă cosmeticele în baie, asta în timp ce-şi revendica supa şi sarmalele.  Telefonul meu suna non stop: cum e Chelba?? Răspunsul meu. E groasă treaba, n-are legătură cu ce-mi imaginasem eu şi e puţin umflat la faţă.

Trece prima zi, omul meu doarme ca un prunc şi de-a doua zi de dimineaţă începe să-şi revina. Pfuiii, parcă nu mai regretam că nu l-am trimis acasă. Ne-am urmat planul, am mers în ajun de Crăciun să-l duc acasă, nu stiu cum, dar  am aterizat în acel moment din faţa blocului, sus, să-i cunosc familia.

După 2 zile, omul meu venea la Breaza, să mă ia, că na, aveam sejur la Sighişoara. De 3 zile. Nu vă spun cum arăta Chelba al meu dupa 2 zile de odihna, cert e că avea ochii de un albastru limpede, cum nu mai văzusem vreodată. Imagine: el dându-se jos din maşina, frezat, parfumat, cu un buchet imens de flori, deschizându-mi portiera. Ce să mai, lucrurile erau spre bine. Sejurul a fost foarte frumos cu excepţia faptului ca m-a imbolnăvit cu clătite cu…carne tocată. Cred ca i-am părut extrem de  delicată, de a ales umplutura asta… :))

Ce s-a întâmplat dupa…a fost …Bine. Împreună am reuşit să realizăm o sumedenie de lucruri, pe care nu reușisem să le bifăm separat, până atunci 🙂

Morala: ineditul există în dragoste, în general contrastele se atrag chiar dacă apoi „te dai unul după celălalt”. Şi, nu, nu e nevoie de relaţii de ani ca să-ti faci o familie, când e să fie, e, punct. Ştiţi ce repede se așază lucrurile?:)

Cât ai zice Ploiești.

Cu drag,

L