Arhive etichetă: motivare

Când te obișnuiești e bine și spânzurat

„Când te obișnuiești e bine și spânzurat”. Asta auzeam mereu de la primul meu șef atunci când ma văicăream din diverse motive.

O expresie pe care am preluat-o pentru că mă amuză și îmi amintește de o perioadă plăcută din viața mea.

Textul acesta pleacă de la discuții de zi cu zi. Cu prietene, cu oameni. Oameni care au senzația că au ajuns la capătul puterilor, că nu mai pot, că nu mai vor, că vor o vacanță, etc.

Ce faci când nu mai poți? 

Personal obosesc rar. Așa m-am obișnuit. Îmi place haosul. Sunt haos. Un haos organizat în ultima vreme. Dar atunci când obosesc și nu am încotro, adică nu pot să las tot și sa merg la culcare, caut resurse. Resursele vin din pasiuni. Sună a clișeu pentru că e un clișeu. Unul pe bune. În nebunia asta în care trăim ne ține vii senzația ca dincolo de toate îndatoririle sociale, familiale, profesionale, te bagi și pe tine in seamă. Da, da, pe tine. Printre tot ce „trebuie” introduci si „doresc”.  Și eu mă simțeam epuizată acum 7 minute. M-am apucat să scriu, o să și citesc ceva…si gata! Mă simt deja energică!

Și nu, nu e egoism să vrei să faci ceva și pentru tine.  Liniștea nu mai vine, aşa că nu o mai aştept. În cazul meu cred că se poate sa vină peste vreo 16 ani…deși cred că atunci o să fiu și mai ocupată. O să-mi fac centrala telefonică să o controlez pe Agnes  :))

Mai e ceva ce îți poate da restart. Gândul că timpul ăsta trece atât de repede…atât de repede…

Ați obosit? Hai! La culcare!

XO,

LC