Cred că fiecare dintre noi are o anumită perioadă în care simte că e acea perioadă de la care trebuie să ia totul. Când simte că  viața îi face o ofertă, take it or leave it. Când se crede superwoman și ignoră că ziua are 24 de ore, ca ea trebuie să aiba măcar 3 mese pe zi, că nu e un robot, etc, etc.

De vreo 2 săptămâni încep să am probeleme cu somnul. Nu am avut vreodată. M-am obișnuit să o adorm pe Agnes și apoi să ma trezesc să mai fac una alta. E nebunie, m-a apucat frecvent ora 2 aproape o luna, consecutiv. Adorm, apoi mă trezesc în jur de 5, fresh, fresh. A doua zi bineînțeles că sunt obosită. Încotro alerg? Încotro alergăm? De ce focul ăsta continuu? Habar nu am. Zielele trecute mă gândeam uitându-mă la niște poze că simt cum mi se schimbă perspectiva asupra modului în care privesc viața,  asupra oamenilor din jurul meu, până și asupra gusturilor vestimentare, de la zi, la zi. Am senzația că îmi recunosc greșelile aproape chiar înainte de a le comite, am senzația că fiecare situație cu care mă confrunt zilnic îmi oferă o lecție. Am senzația ca învăț. Am senzația că nu trebuie să ratez nimic pentru că aș rata o cărămidă din fundația anilor ce vor veni. La asta mă refer prin etapa aspirator. Cred ca nu doar eu trec prin asta, nu?

Sau poate la mine se resimte mai puternic pentru că eu de ceva timp încep să mă și autoextrag din  haos. Pentru că da, eu sunt  haosul  în persoană. Creez haos, respir haos ca mai apoi să fac ordine în el. Asta era plăcerea mea. Cum să gestionăm corect această etapă? În teorie, cred că ar trebui să o iei încet, cu calm și fără să neglijezi vreun aspect al vieții tale. Ai nevoie în principal de 2 obiecte, un pix și o agendă! Să te organizezi! :)))))) În rest, cred că e timp suficient de învățat, cred că trebuie să ne trăim viața mai relaxat, ocupându-ne atât de cariera, dar în principal de familie. Adică, un fel de alege zâmbetul 🙂