Arhive etichetă: femei de succes

Femei de succes, puterea exemplului- Arh. Irina Pătășanu

Recunosc, norocul meu a fost că am avut mereu în jurul meu femei complete. Femei în armonie cu conceptul #vitejiepetocuri, care împacă cu succes și viața de familie și cariera. Femei pentru care procesul de învățare nu se termină niciodată, femei de la care poți învăța și de la care te poți inspira. Rubrica „Femei de Succes, Puterea Exemplului” are deja tradiție pe blog adunând foarte multe femei de succes, femei care au ceva de spus! Azi vă invit să o cunoașteți pe Arh. Irina Pătășanu. E tânără mămică, are un business de succes și vobește foarte frumos de meseria sa. Găsiți aici și ponturi în ceea ce privește trendurile în design interior! Mulțumesc, Irina!

Plus, pregătim o colaborare , împreună! Revin pe acest subiect!

Care era visul tău când erai mică? Ai devenit ceea ce ți-ai propus?

Pot începe prin a-ți spune că am avut parte de o copilărie foarte fericită, prin prisma căreia am putut să-mi dezvolt atât imaginația, creativitatea, cât și multe pasiuni, hobby-uri. Am fost încurajată de părinți să-mi urmez pasiunile, oricât de mici ar fi fost ele și astfel mi-am descoperit iubirea pentru tot ce ține de artă în toate formele ei.

Categoric, visul meu cand eram copil, a fost sa pictez. Oriunde, oricând, oricum. Cu trecerea anilor însa, am realizat că pot face mai multe, am descoperit ușor ușor arhitectura și mi-am dat seama că iubesc atât partea tehnică a acestui domeniu, cât iubesc și partea sa artistică și sensibilă și DA, pot spune ca am devenit ceea ce mi-am propus și mai important, ceea ce mi-am dorit întotdeauna să ajung..

Cum a fost drumul către succes?

Eu vad succesul mai mult ca pe o stare, nu neapărat ca pe un prag. Pentru mine succesul înseamna să am libertatea să fac ceea ce-mi doresc și ceea ce-mi place.

Desigur, daca iți dorești să faci ceva foarte bine, nu este niciodata ușor, există sacrificii, e nevoie de multă muncă și determinare, dar am simțit din propria experiență că atunci când iubești ceea ce faci, nimic nu este imposibil.

Ce greșeală ai făcut în cariera și ar fi bine de menționat pentru a nu o repeta și celălalte doamne?

Sunt o persoană care gândește în primul rând practic, îmi place să analizez toate scenariile posibile înainte de a face următorul pas, însă greșeala pe care am făcut-o până acum în carieră a fost faptul că în unele situații m-am entuziasmat mult prea repede și prea tare, lucru ce a condus ulterior la dezamăgiri.

Ținuta- carte de vizita?

Da! Fără niciun dubiu, pot spune că sunt de parere că atât ținuta, educația, modul de a fi, de a ne comporta în societate și de a-i respecta pe cei din jurul nostru reprezintă cartea noastră de vizita.

2 cărti care te-au motivat în viață

Nu citesc cărti motivaționale, îmi plac romanele de dragoste și cele polițiste, iar preferatele mele până acum sunt:

1.Invitația la vals – Mihail Drumeș

2.Zece negri mititei – Agatha Christie

Care este sfatul pe care l-ai da unei tinere la început de carieră?

Fiind și eu tot o tânără la început de carieră, deși am putină experiență, știu ca mai am foarte multe de învățat, nu mi-aș permite deocamdata să dau sfaturi nimănui, însă dacă mi-ar cere parerea, i-aș spune în primul rând să facă ceea ce ii place – niciodată nu este prea târziu – să muncească, să nu își piardă motivația, determinarea și încrederea în sine.

Calitatea ta fără de care  nu ai  fi reușit?

Perseverența.

Ce te inspiră în viața de zi cu zi?

Aproape tot… dar în general, ideile cele mai multe se nasc din stările pe care le am.. în funcție de acestea am dorința de a face diferite lucruri, de a aduce mereu ceva nou atât în viața mea cât și a celorlalți.

De ce arhitect?

M-a fascinat ideea de a putea crea. Practic, ca arhitect îți poti vedea visul devenit realitate, tot ceea ce îți imaginezi ia formă, există, ai parte de un rezultat palpabil. Există o satisfacție pe care nu o pot exprima în cuvinte atunci când vad transpus în realitate un proiect pe care mi l-am imaginat și l-am gândit de la zero.

Ce te inspira atunci cand incepi un proiect pentru un nou client?

În primul rând ascult clientul, stau de vorba cu el și îmi spune ce își dorește. În funcție de dorințele și nevoile clientului îmi fac o idee despre cum va arăta proiectul și tot acestea mă și inspiră în a găsi „rețeta” perfectă pentru personalizarea proiectului său.

Exista metode universal valbile pe care le aplici sau totul se aplica individual, personalizat?

Nu cred în metode universal valabile, însă cred în trucuri care pot fi aplicate diferit în funcție de situații și bineînțeles de spațiul pe care îl amenajez. Fiecare spațiu are identitatea sa, calitațile sale ce trebuie accentuate și valorificate, defectele sale ce trebuie mascate, iar rezultatul final este unul individual, personalizat și original. Cumva, spațiul  în care locuim este oglinda noastră, el preia personalitatea noastră și se mulează pe nevoile noastre.

Ce greseli de design întalnesti cel mai des in  meseria ta? Greseli pe care le fac oamenii crezand ca pot face segmentul asta de unii singuri?

Mai mult decât greșeli de design, am întâlnit greșeli de mentalitate, dacă mă pot exprima așa.. una dintre ele ar fi contactarea designerului în timpul amenajării, nu înaintea începerii ei. Este foarte important ca un proiect să poată fi gândit de la început, să poată fi creat un concept, o idee unitară pe baza căreia să poată fi realizat.

Care sunt culorile/care sunt trendurile in arhitecura/design?

Este adevarat că în fiecare an există unele influențe și trenduri atât în arhitectură cât și în designul de interior, acestea pornesc de obicei de la târgurile de profil ce au loc în întreaga lume, însă pentru ca amenajarea casei tale să nu te plictisească în timp, eu recomand alegerea culorilor de bază neutre într-o amenajare, lăsând doar accentele cromatice să fie dictate de culorile ”de sezon”.

În continuare ne putem baza pe culorile mate, accentele puternice de culori valorificate prin alăturarea de grafisme în tonuri mai slabe, se poartă suprapunerile de texturi și materiale, patternuri diferite, mix&match. Dacă ne dorim o amenajare în tonurile aceleiași culori, putem evidenția amenajarea prin linii grafice și geometrii accentuate. Dacă vorbim de un MUST HAVE al anului 2017 din punct de vedere al amenajărilor interioare, aș miza pe fototapetul floral, în special cel cu modele supradimensionate.

Cum te-a schimbat de-a-lungul anilor calitatea de mamă?

Pot spune ca ultimele 6 luni, de cand am devenit mamă, mi-au schimbat perspectiva asupra vieții, asupra lucrurilor cu adevărat importante. Eu ca persoană mă simt mai implinită, mai fericită și cred că acest lucru m-a ajutat sa fiu mult mai indulgentă și înțelegătoare cu persoanele din jurul meu. Cumva, îmi doresc să pot ajuta mai mult, să pot aduce o schimbare în bine, să evoluez.

Pe Irina o găsiți aici:

Irina Pătășanu

Vă puteți inspira, de asemenea, și din contul ei de Instagram!

https://www.instagram.com/arhirinapatasanu/?hl=en

 

Femei de succes, puterea exemplului. Arh. Andra M.Georgescu

Zilele trecute mi-am  propus ca acestă rubrică să nu mai fie lăsată pe ultimul loc. Pentru că mi s-a confirmat a nu știu câta oară că este cea mai citită secțiune de pe blog. Oamenii nu au nevoie prea multă de sfaturi, oamenii nu sunt așa intersați de rochițe și pantofi, oamenii au nevoie în schimb de povești reale. Au nevoie să se inspire și să cunoască oameni de valoare. Observ că din ce în ce mai mulți bloggeri fac asemenea interviuri, foarte bine, e un lucru bun să vii cu chestiuni pozitive către public.

Am cunoscut-o pe Arh. Andra M.Georgescu pe facebook. Am urmărit-o cu interes pentru că mi se părea foarte interesantă „omniprezența” ei. O vedeam când pe șantier, când în parc cu fetița, când la sală, când pe la întâlniri, peste tot.

Pentru că sunt o umanistă convinsă, certată pe vecie cu partea reală a vieții am așezat arhitecții în aceeași categorie de „neatins” lângă matematicieni, fizicieni sau chimiști.

Săptămâna trecută am hotărât că e timpul să beau un cappuccino cu Andra. M-a întrebat dacă vreau ca mai întâi să dăm o fugă   prin șantier pentru că trebuie să lase ceva acolo. Mă gândeam că o să-mi fie mai greu să comunic cu ea dat fiind că lucrăm în domenii atât de diferite. Mi-a spus că nu e genul interviului Q&A așa că am să vă povestesc eu.

Andra s-a născut la Câmpina și zâmbește ștrengărește când îmi povestește despre copilăria ei  epică petrecută la Urlaţi, copilărie care a ajutat-o să se descopere, în joacă. „Sunt dovada vie că părinții trebuie să fie atenți la  giumbușlucurile pe care le fac copiii lor deoarece ele pot fi „semnale de alarmă” asupra talentelor lor.  Părinții au fost „arhitecții viitorului” meu în momentul în care după câteva zile de discuții au hotărât că pereții casei noastre scrijeliți de unghia creației mele merită „răzbunare.” Râde din nou, de parcă mi-a spus un mare secret.”

Nu am fost genul de elev/adolescent care să se agite pentru viitorul meu sau pentru profesia mea, așa că  decizia părinților mei a fost bine-venită. Eu am știut pur și simplu că într-o zi se va întâmpla  să aflu ceea ce mă definește și mă reprezintă și fix aia am să fac.

Am ajuns cu Andra într-un șantier în care se construiește un ansamblu rezidențial. M-a mustrat prietenește când m-a văzut în rochița neagră subțire și scurtuță cu care intenționam să merg în vizită de lucru. Am ajuns acolo și dintr-o dată bruneta înaltă, elegantă, cocoțată pe o pereche de stiletto maron s-a transformat. Deși si-a păstrat zâmbetul cald, o seriozitate (care aproape m-a speriat) a acaparat-o în momentul în care a început să-mi vorbească despre proiectele sale.

Prin mormane de pământ, puse la sfârâit la cele 40 de grade, în timp ce nişte bieţi stiletto se cufundau neajutoraţi  în pământul proaspăt escavat, Andra îmi vorbește despre profunzimea cu care trebuie analizat și conceput fiecare proiect în parte. „Nu ne jucăm. Lucrez în fiecare zi cu visurile oamenilor. Fie că vorbim despre case, clădiri de birouri sau hale industriale, ele reprezintă planurile cuiva. Cineva nu doarme nopțile gândindu-se la acele proiecte pe care mi le dau spre gestionare. E o mare responsabilitate, dar una constructivă, care mă ambiționează să fac totul perfect.”

Recunosc, îmi plac mult proiectele de case/locuințe personale  în ideea că sunt și eu mic contribuitor, anonim,  la viitoarele amintiri scrise în respectivele case/familii.

După 25 minute de stat în arșița din șantier am rugat-o să ne retragem în zona mea de comfort, la un cappuccino și o limonadă. A zâmbit și mi-a spus că s-a obișnuit cu condițiile vitrege din șantiere, indiferent de anotimp. „Fie vreme bună, fie vreme rea, tot mai frumoasă e meseria mea”.

Hai că nu e doar „reală”, mi-am zis. Are și ceva umanist. Când i-am spus asta, i-a dispărut puțin zâmbetul  și a ținut să sublinieze. „Nu, nu sunt.  Nu-mi plac „floricelele”, eu sunt foarte tehnică. Este trademark-ul meu. Stau ore în șir în fața calculatorului până când totul este perfect „acoperit” tehnic, dar nu, nu-mi plac „floricelele” (auci, asta începea deja să mă doară).

Am întrebat-o pe Andra ceva ce m-a ros întotdeauna. Cum este să fii bun într-o meserie a bărbaților. Mi-a spus că deși are extrem de mulți colegi  bărbați, arhitecți foarte buni și talentați, doamnele  și-au câștigat ”semnătura”  și au venit în forță din urmă.

„Au fost situaţii când am fost privită puțin „jucăuș” în branșă, dar asta se întâmpla la început. Mi-am jucat cărțile cu seriozitate și asumare, de la început. Iar colegii de branșă au apreciat asta. Arhitectura nu este o meserie pe care să o poți practica orium. Arhitecții trebuie să se alinieze nu doar unor norme profesionale, ci și etice și deontologice. Suntem mereu sub supravegherea Ordinului Arhitecților Români, o instuție cu greutate în țară și străinătate. Nu este o apăsare, este o garanție a faptului că misiunea noastră ca profesioniști este foarte importantă și trebuie tratată ca atare.”

Arh. Andra M. Georgescu lucrează din anul IV de facultate și acum câțiva ani a hotărât să devină propriul ei șef. Astfel a luat naștere BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA Arh.Andra-Mihaela Georgescu 

Ar fi inutil  să vă povestesc ce serenitate se așterne pe fața „femeii-arhitect” când vorbește despre Sara, fetița ei. Sigur că am întrebat-o când le face pe toate. Mi-a spus: „AM TIMP”. Sara îmi dă energie să mut munții din loc, sau măcar să-i desenez, iar orele petrecute cu ea mă încarcă. Deși sunt propriul meu șef, mă solicit uneori singură să fac tură de noapte. Râde. Ia o gură din frappe-ul cu ciocolată, verifică din nou mobilul și îmi mai face o mărturisire cu o expresie gravă. După Sara și arhitectură, iubesc ciocolata.
Pe Andra o găsiți aici:
Arh.Andra-Mihaela Georgescu
BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA, NR.115,
Arhitect cu drept de semnatura -TNA: 5053
 Ploiesti Office: Str.Mandra, nr.10, Ploiesti, Prahova, ROMANIA
+ 40 722 161 872
office@birouarhitectura.com
De asemenea, Andra este  înscrisa și în Italia ca arhitect cu drept de semnătură din 2011 având  o colaboare permanentă cu un birou de proiectare.

Femei de succes – Anca Dumitrescu, „Vreau să fiu stewardesa”


Bună dimineaţa,

Primul interviu din 2017 îmi este foarte, foarte drag, recunosc. Anca Dumitrescu a reuşit să mă emoţioneze de dimineaţă când am deschis mailul primit de la ea şi am citit răspunsurile. Mă leagă multe de ea,  multe lucruri nespuse, o prietenie care nu a fost alimentată cu întâlniri foarte dese (cu excepţia perioadei în care am fost colege de serviciu), doar presărată cu multe  ceşti de cappuccino pecetluite la gură. Plus sentimentul acela preţios pe care îl ai după ce revezi un om, după  muuult timp şi  totuşi ,ai senzaţia că ai fost acolo mereu. Citind acum răspunsurile Ancăi îmi dau seama că nu am ascultat-o vreodată aşa cum am făcut-o acum, în timp ce o citesc. Unul dintre motive este că nu am  simţit vreodată o nevoie acută  să ştiu ceva anume, altceva în afară de discuţiile care curgeau natural între noi. Acum zâmbesc. Ca de fiecare dată când stau la poveşti cu Anca, ca fiecare om care e în preajma ei.  Vă invit să o descoperiţi pe Anca Dumitrescu, atât cât ne permite, în rândurile de mai jos. 🙂

Care era visul tău când erai mica? Ai devenit ceea ce ți-ai propus?Întrebarea ta a fost un bun exercițiu de memorie pentru mine. Și asta pentru că m-a determinat să fac un scurt istoric al ultimilor 20 de ani, demers care cred că m-a ajutat să înțeleg mai bine unde sunt acum și mai ales cum am ajuns aici. Sper să nu te sperie textul ăsta lung și să te înarmezi cu răbdare pentru a-l citi până la capăt.Când aveam vreo 8 sau 9 ani, tata s-a îmbolnăvit foarte tare. După o banală operație la rinichi, într-un spital din Timișoara, s-a trezit că a contractat un microb (deh, vechea și atât de actuala problemă a spitalelor din România) rezistent la orice formă de tratament cu antibiotice. Habar nu aveam și nici nu înțelegeam la vârsta aia e ce e cu tata. Vedeam doar că nu mai merge la Universitate (tatăl meu este profesor), se ridică tot mai rar din pat, are febră zilnic și e tot mai slăbit. Îmi amintesc de primul Crăciun în care am făcut bradul doar eu cu mama, căci tata nu avea putere să își părăsească patul. Atunci mi-am dat seama că lucrurile sunt grave. M-am hotărât să îl salvez și mi-am construit în noptiera din dormitor o clinică medicală cu tot ce reușisem să șterpelesc din doctoriile cu care mama îl trata pe tata: cutii de medicamente, fașe, seringi fără ac, rețete vechi, organizasem totul foarte bine, iar jucariile de pluș deveniseră primii mei pacienți care își așteptau cuminți rândul la injecție. Atunci m-am gândit prima dată ca aș putea deveni medic. Între timp, tata a reușit să se facă bine – profesoara de chimie din liceu a mamei a reușit să găsească o formulă de antibiotic care să învingă microbul tatălui meu și, după o lungă serii de injecții și tratament, soluția salvatoare a dat rezultate. Ideea de a deveni medic a rămas cumva legată de acest eveniment și în anii care au urmat am devenit tot mai atașată de ea. Părinții mei erau extrem de încântați de acest plan, tata îmi sugera că aș putea opta pentru stomatologie și deja mă vedea studentă la medicină. Totul a decurs conform planificării, până în clasa a 12-a când, cu 6 luni înainte de bacalaureat, le-am spus părinților mei că eu nu îmi doresc să fiu medic. Și că nu mă văd lucrând într-un spital în anii care vin. O să fiu sinceră cu mine și cu cei care citesc acest text: am făcut-o din egoism. Începusem să visez cai verzi pe pereți, să citesc filosofie și să mă îndrept spre partea umanistă: mai visătoare, mai boemă, dar în același timp total neadaptată contextului socio-economic în care trăiam; când le-am zis părinților mei că merg la Jurnalism, amândoi au făcut ochii mari, au înghițit în sec, dar s-au abținut de la orice comentariu acid și n-au depus vreun efort să mă oprească din nebunia mea. Iar pentru asta le voi fi mereu recunoscătoare. Mi-au spus, “fă ceea ce te face fericită și mai vedem noi după” și cam asta a fost. Abia după ceva timp am aflat că amândoi au stat cu frica-n sân că nici nu intru măcar la facultate.

 

După cum am scris mai sus, visam cai verzi pe pereți raportat la ce se întâmpla cu presa din România la acea vreme și la oportunitățile de angajare din piață. Cum-necum însă, am reușit să mă angajez ca jurnalist încă din primul an de facultate. După un an deveneam redactor-șef (nici nu-mi terminasem studiile) și uite așa realizam că tot ce știu mai bine să fac este să scriu. Și mi-am zis că orice ar trebui să fac pe viitor, indiferent pentru ce alt job voi opta, acesta va trebui să implice o doză de scris. Așa că, revenind la întrebarea ta, deși nu mi-am urmat visul din copilărie, astăzi sunt ceea ce mi-am propus, suma scriiturii mele, a proiectelor mele, a lucrurilor care mă fac fericită. Nu știu dacă mi-am propus vreodată să fiu ceva într-un mod clar, mi-am repetat mereu ce NU vreau să fiu/fac și viața a avut cumva grijă să îmi ghideze pașii și să mă pună față în față cu oportunitățile de care aveam nevoie.

 

Cum a fost drumul catre succes?

Ar fi o exagerare să spun că a fost greu, dar și necinstiti să spun ca lucrurile s-au întâmplat ușor. Drumul spre succes a însemnat multă muncă, multă motivație și luptă cu mine însămi ca să nu cad în capcana obișnuinței și a zonei de confort. Dar a însemnat să știu și când să spun NU și să înfrunt viața fără să am habar ce se întâmplă mâine. M-am angajat la 19 ani și jumătate, iar la 24 îmi dădeam demisia.

Am simțit atunci că ceea ce fac nu-mi mai produce fluturi în stomac, nu-mi mai aduce bucurie și nici motive să zâmbesc. Devenisem un robot care nu-și mai găsea locul. Aveam nevoie de un bobârnac să prind din nou puteri. Și pentru că am avut curajul să recunosc asta, să plec și să încep un capitol de la 0, viața mi-a scos în cale nenumărate oportunități și oameni minunați alături de care să transform niște simple idei într-o realitate frumoasă, construită exact așa cum mi-am dorit.

 

 

Ce greșeală ai făcut în cariera și ar fi bine de menționat pentru a nu o repeta și ceilalți?

 

Sincer, îmi este greu să dau un răspuns la această întrebare. Și nu pentru că nu aș fi făcut un număr semnificativ de greșeli în toți acești ani, ci pentru că, privind în urmă, le văd pe toate ca pe niște întâmplări obligatorii în parcursul meu profesional și personal, pentru ca azi să ajung aici. Am început antreprenoriatul cu asocieri care nu au funcționat, parteneriate care nu au avut niciun viitor sau abordări greșite ale poziționării față de client. Dar fără astfel de întâmplări cum aș fi știut oare să-mi aleg oamenii cu care vreau să mă înconjor sau modul în care să mă raportez la clienți? Sunt și suma greșelilor mele si datorită lor azi lucrurile merg (mai) bine, rezultatele mă fac să zâmbesc și nu pot fi decât recunoscătoare pentru oamenii din echipa mea.

 

 

Vreau să fiu stewardesa. Cum s-a născut?

 

S-a născut în vara lui 2013. După cum spuneam mai sus, viața a avut grijă să îmi scoată în cale oameni minunați cu care să ajung sa construiesc o lume (evit să îi spun business sau afacere) în care să mă regăsesc complet. Unul din oamenii aceștia e Georgiana, prietena mea cea mai bună și partenerul meu de business. Omul alături de care știu că pot face orice, omul care e în stare să îmi dea curaj și putere să muncesc oricât. Alături de ea am pornit Vreau să fiu Stewardesă – eram 2 jurnaliste în căutarea unui proiect care să ne dea oportunitatea să facem ce știm mai bine: să scriem, să informăm cititorii, să le venim în ajutor cu informații utile, avizate și mereu la zi. Georgiana și-a dorit la un moment dat să fie stewardesă, însă a abandonat planurile și s-a întors la munca de jurnalist după ce a terminat cursurile unei școli de aviație și a realizat că nu are unde să se angajeze. Asta se întâmpla în 2010. Ne-am dat seama că pe piața sunt atât de puține informații despre tot ce presupune meseria de însoțitor de bord, pașii de urmat ca să obții un astfel de job și cine face angajări, așa că am gândit o platformă online care să facă tocmat asta. www.vreausafiustewardesa.ro devenea oficial prima plaforma din Romania dedicată însoțitorilor de bord pe 27 septembrie 2013.

 

După acest prim pas lucrurile au venit natural, de la website am trecut în offline cu o serie de cursuri de pregătire pentru viitori însoțitori de bord, după care ne-am extins cursurile din București în toată țara, iar în prezent facem cursuri în 3 țări: România, Republica Moldova și Italia.

 

Am adus în echipa noastră traineri cu experiență semnificativă în aviație, specialiști în HR și recrutare și împreună am reușit să construim un concept complex de cursuri care să asigure oricărui viitor însoțitor de bord o pregătire completă pentru interviurile cu mari companii aeriene.

 

 

Cum e să dai aripi tinerelor aflate la început de drum?

 

E probabil cel mai frumos lucru pe care puteam vreodata să îl fac. E motivul pentru care mă trezesc dimineața și zâmbesc. Bucuria de pe chipul cursanților mei, mai ales când îi văd în fiecare dimineață la curs, e direct proporțională cu bucuria din sufletul meu. Avem atât de multe povești frumoase la Vreau să fiu Stewardesă de când am început cursurile, atât de mulți tineri care au venit la noi cu un vis, iar astăzi îi vedem călătorind în jurul lumii în uniforma de însoțitor de bord. E un sentiment de profundă recunoștință față de munca mea care mă încearcă la finalul fiecărui curs Vreau să fiu Stewardesă. Nu credeam că va exista ceva în care să pun atâta pasiune, un lucru care să mă motiveze mai mult decât o face Vreau să fiu Stewardesă în prezent.

 

Ținuta – carte de vizita?

Și chiar mai mult decât atât. Ținuta ne spune, fără să vrem, povestea. Ținuta e cea care vorbește înainte să apucăm noi s-o facem. Mă uit la cursanții mei. De câte ori stau în fața lor sunt un exemplu pentru ei. Se uită atent la mine și mă analizează. Ținuta mea trebuie să fie ireproșabilă. Și când spun ținută nu ma refer doar la hainele pe care le port. Ci la unitatea haine-discurs-atitudine. Trebuie să fie toate cele 3 din același registru, de fiecare dată. Altfel, riști să cazi în capcana unei false alegeri vestimentare, care nu are nimic de-a face cu cine ești tu ca individ, cu gusturile, tabieturile și felul tău de-a fi. Fug de asta cât de mult pot și încerc să fiu eu, în toate ținutele pe care le port.

 

2 carti care te-au motivat in viata

 Jurnalul fericirii – Nicolae Steinhardt

Eseu despre orbire – Jose Saramago

Cărțile acestea două m-au schimbat din temelii. Niciuna dintre ele nu se află pe lista de cărți motivaționale pe care ar trebui să le parcurgi pentru o viață profesională de succes. Lecția acestor 2 cărți de mai sus este despre bunătate, dăruire, credință, iubire, oameni și încredere, într-un context sumbru al dezumanizării, al urii și dezintegrării sociale. Sunt două cărți care te scot din zona de confort, o doză de realitate tulburătoare de care avem nevoie pentru a întelege lumea care ne înconjoară.

 

O să las aici o frază din “Eseu despre orbire” pe care mi-o notasem în caietul meu la momentul când am citit cartea.

 

Vreţi să spuneți că avem prea multe cuvinte? Vreau să spun că avem prea puține sentimente. Sau le avem, dar nu mai folosim cuvintele care le exprimă. Aşa că le-am pierdut.”

 

Care este sfatul pe care l-ai da unei tinere la început de carieră?

 

Sa aibă curaj, să știe când să spună NU, să știe că zâmbetul și bunătatea sunt cele mai importante arme și să nu se ia niciodată prea în serios.

 

Calitatea ta fără de care n-ai fi reușit?

Vorba bună 🙂

 

În ciuda oricăror greutăți care au apărut în viața mea, mereu am știut în adâncul sufletului că lucurile se vor întâmpla așa cum îmi doresc. Și-atunci am lăsat sufletul să vorbească pentru mine. Iar el s-a zbătut să vorbească mereu frumos, să fie recunoscător și să aibă grijă ce cuvinte aruncă în univers. Toate se întorc precum un bumerang. Iar când vorbele sunt bune, bumerangul se întoarce cu minuni.

Ce te inspiră în viața de zi cu zi?

 

Oamenii și poveștile lor, puterea lor de a se reinventa de câte ori viața îi pune față în față cu dificultăți. Mă inspiră oamenii care muncesc oricât e nevoie pentru visul lor și oamenii care emană bunătate în privire și în vorbă.

Caut să găsesc inspirație și bucurie în lucruri banale, pe care le fac zi de zi, astfel încât să nu uit să apreciez că ele există în viața mea: există bicicleta cea mov de care sunt nedespărțită, există un pahar de vin bun, există prieteni minunați cu care pot vorbi nimicuri, există (cea mai buna) cafea la Steam și oamenii aia minunați care mă inspiră cu pasiunea pe care reușesc să o pună în fiecare ceașcă de cafea, există poeziile lui Bukowski si colecția de viniluri cu Pink Floyd. Astea sunt lucrurile care mă fac fericită și recunoscătoare pentru viața mea. Și mai e Piper motanul. Dar el e o poveste în sine, așa că mă voi opri aici cu inspirația căci deja am depășit cu mult “spațiul” alocat:)

3 piese care nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei?

 

  • o rochie albă (și încă una, două sau orișicâte!)
  • o pereche de jeanși vintage
  • pantofii pe care ți dorești – niciodată prea puțini la număr

Motto-ul tău preferat?

Nu știu dacă am un motto preferat. Însă zilele trecute am citit această frază și mi-am notat-o pe prima pagina din agendă, așa, ca să fie acolo în fiecare dimineață când o deschid și să mă inspire:

“Share love and light today. Hug, smile, laugh, sing, dance, create, give. Encourage, support each other, celebrate our differences. Spread hope and beauty, and always, always be brave!”

Trade mark pentru Anca Dumitrescu. 2 elemente

Bicicleta

Vinul roșu

 

Pălăria. Un accesoriu cu secole de istorie. Femei de succes- Mădălina Vlad- DESIGNER DE PĂLĂRII

Dacă în istoria îndepărtată pălăria era privită doar ca o modalitate de a-ţi proteja capul de frig, ploaie sau vânt, mai apoi fiind un accesoriu absolut obligatoriu care completa orice ţinută, având darul de a eticheta omul care o purta, de a-i transpune statutul în societate, acum pălăria e revenit spectaculos. Pălăria este piesa care face senzaţie în moda contemporană fiind un laitmotiv excentric în marile prezentări de modă ale designerilor internaţionali, şi mai nou, şi la noi!

Astăzi, la rubrica Femei de sucees- puterea exemplului, am plăcerea să v-o prezint pe Mădălina Vlad, Designer de pălării, deţinătoarea brandului Mădălina Vlad Pălării.

1.    Cum te-ai apucat de creat pălării?
Ma învârteam printre artişti şi căutam de ani de zile o cale proprie de exprimare. Practic, viaţa mea s-a schimbat într-o singură zi, după ce am citit un interviu al lui Nea Nicu, “ultimul pălarier” din Bucureşti. Regretul său că tinerii nu mai au dorinţa să înveţe această meserie m-a motivat să îmi încerc norocul. Am căutat materiale, am căutat carţi, am vorbit cu toţi cei care m-ar fi putut ajuta în acest demers. Şi am reuşit!

2.    3 cuvinte care îţi definesc colecţiile?
Studiu, reinterpretare şi multă muncă creativă. 

3.    Cum ai reusit să te faci cunoscută respectiv să ajungi la marile prezentări/evenimente ale lumii mondene din Bucureşti/ţară?
Atunci când începi să faci ceva care te reprezintă, oportunităţile vin spre tine. Am avut şi mult noroc! Prietena mea Crina Moldovan, designerul casei de modă R’Ias Couture fusese selectată să participe la Soirees de la Mode, organizată de Alin Gălaţescu. La 3 luni după ce luasem hotărârea de a face accesorii pentru cap primeam provocarea de a gândi câteva piese care să completeze ţinutele Crinei la acel eveniment. De atunci şi pâna acum am funcţionat ca o echipă bine închegată.

4.    Care e filosofia ta de business în ceea ce priveşte clientele tale? Execuţi ceea ce ţi se cere de fiecare dată sau mergi pe consiliere?
Îmi place foarte mult să stabilesc o relaţie cu clientele mele, să văd ţinutele pe care urmează să le poarte, să le cunosc stilul, să ne jucăm cu mai multe forme şi volume. Încerc să realizez pentru ele piese unice. Majoritatea clientelor caută accesorii pentru evenimente speciale.

5.    Ai ajuns ce îţi imaginai în copilărie?
Nu, nicidecum. Când eram mică mă gândeam la meserii mult mai masculine. Mi-am dorit pe rand  să fiu pilot de avion, să plec pe mare…  Cred că în spatele acestor planuri se afla o dorinţă uriaşă de libertate.  De exprimare.

6.    Familie şi carieră, cum le împaci?

Când am ales această meserie, am luat în considerare şi acest aspect. În zilele noastre avem tot mai puţin timp să ne ocupăm de familie. Mă înspaimântă gândul că nu aş putea să îi acord copilului meu timpul şi atenţia de care ar avea nevoie. Mare parte din problemă a fost rezolvată pentru  că sunt o viitoare mamă care işi petrece timpul construind “puzzleuri” pentru oameni mari.

7.    Regalitatea engleză. Te inspiră?
Regalitatea, din toate ţăriile în care ea mai există, inspiră orice designer de pălării şi accesorii pentru cap. Mă bucur că şi în România a luat amploare conceptul de garden party şi că tot mai multe femei sunt atente la ceea ce poartă la aceste evenimente.

8.    Care este profilul doamnelor care poartă pălarii în România? Sunt şanse să vedem din nou femei cu pălarii pe strazile Bucureştilor, cum era odată?
Pălaria şi podoabele pentru păr sunt accesorii destul de greu de purtat. În general doamnele şi domnişoarele curoajoase le folosesc cu succes. Orice accesoriu pentru cap îti schimbă postura corpului, felul în care îţi mişti capul, felul în care zâmbeşti. Pălaria ne transformă pe interior, ne oferă distincţie. Foarte important este să te documentezi şi să studiezi ce fel de pălarie îţi este recomandată, în funcţie de forma feţei. Nu există persoană pentru care să nu existe o pălarie potrivită.
Personal, nu cred că există şanse ca pălaria să devină un “must” pentru ţinuta de stadă, dar se poate observa o creştere în ceea ce priveşte interesul pentru pălării atât la femei cât şi la bărbaţi.

9.    Apelează persoanele publice la tine? Au „afinitate” către purtarea pălăriilor?
Există mai multe persoane publice care au purtat pălării şi accesorii care îmi poartă semnătura. Adina Halas, Cosmina Păsărin şi Xonia sunt doar câteva nume dintre cele care au apelat la serviciile mele.

10.    Te transformă o pălărie într-o lady?
Starea de “lady” vine din interior, pălăria poate accentua ceva ce deja există în noi.

Pe Mădălina Vlad o puteţi găsi aici:

https://www.facebook.com/madalina.vlad?fref=ts

14055690_10202055609748385_1029408708_n

14080999_10202055614988516_518907570_n.png

14081084_10202055609708384_1528063111_n

14081392_10202055614788511_1089838901_n

14088908_10202055615028517_978716579_n.png

14089329_10202055609788386_276457459_n

14101889_10202055614908514_141707162_n

14111612_10202055614868513_816729884_n

14111727_10202055614828512_1807947179_n

Femei de succes, puterea exemplului. Mihaela Stanciu- Director General, Mika Travel, Oniro Brand.

Mi-a fost tare dor de aceste interviuri pentru simplu motiv că ele ne aduc în față povești de viată, scurte, dar cuprinzatoare, ne demonstrează că există multe  femei de succes, despre care e bine să știm și care reprezintă modele pentru tinerele domnișoare, aflate la început de drum!

Sunt onorată să reiau seria interviurilor de la  secțiunea Femei de succes, puterea exemplului, cu  Mihaela Stanciu, Director General, Mika Travel, Oniro Brand.
1. Care era visul tau cand erai mica? Ai devenit ceea ce ți-ai propus?
Visul meu, a fost dintotdeauna să devin „doctoriță” sau „avocată” :).
Azi, am ajuns să fiu o „doctoriță de vacanțe”, mai bine zis, știu foarte bine să recomand clienților, vacanța exactă, adică una care cu siguranță îi  va face fericiți.
Oricum, referitor la visul meu, soțul meu este doctor,  astfel încât pot spune că prin  el, s-a împlinit puțin și visul meu :)!
În urma specializărilor și a experienței vaste în domeniul turismului, pot să spun cu mândrie, că am devenit ceea ce mi-am propus, un Manager în turism, care identifică și satisfice nevoile clienților, imediat și cu exactitate.

2. Cum a fost drumul către succes?
Drumul meu către succes, s-a bucurat de ore bune de muncă,am lucrat în toate departamentele din domeniul turismului, trecând prin experiențe plăcute sau mai puțin plăcute, dar din care am cules tot ce a fost mai bun și util, pentru pasiunea mea, mult iubitul  TURISM.

3. Ce greseală ai făcut în carieră și ar fi bine de menționat pentru a nu o repeta și ceilalti?
Încrederea în oameni, este importantă în acest business și cu siguranță ea trebuie să existe….. însă nu 100%, indiferent care ar fi ei 🙂 !

4. Ținuta poate reprezenta o carte de vizită?
Mai ales în domeniul nostru de activitate, ținuta este practic prima impresie a ta (ca om), față de client.
De ea, este  dependent și de succesul tău, de consultant în vacanțe.

5. Este greu ca femeie să te impui într-un business?
Nu, nu este deloc greu. Din punctul meu de vedere este o provocare și merită să o ai, atâta timp cât ești bine pregătit/ă în acest domeniu.

6. 2 carti care te-au motivat în viață
Pe aripile vântului- de Margaret Mitchell
Viața după viață- Kate Atkinson

7. Familia și cariera? Cum le împaci?
Le-am împăcat cu succes, pentru că și eu la rândul meu, am văzut acest lucru la parinții mei.
Practic, am crescut ÎN & CU acest domeniu minunat (turism).
Familia mea, de la cel mai mic, până la cel mai mare,  este implicată în această activitate și totodată, mă și susține.

8. Cum te-a transformat noul „job” de mamă?
Experiența de a fi mamă este pentru mine, unică.
Pot spune că primul copil m-a făcut să înteleg de fapt, pentru ce trăim pe acest pământ, însă când a venit și cel de-al   doilea copil, absolut totul s-a transformat într-o “poveste” magică. Bucuria de a avea 2 copii, a fost o binecuvântare pentru noi, ca familie! Eu și soțul meu suntem cu adevărat împliniți !

9. Te-ai gandit vreodată să pleci din România?
DA, am avut câteva propuneri interesante, însă am considerat că România este locul care îmi creează siguranță, din mai multe puncte de vedere.
Prefer să călatoresc oriunde doresc și să revin apoi, în țară .

10. De ce Turisim?
Pentru că de mică am crescut în această activitate, a fost visul părinților mei, care de 26 de ani l-au dezvoltat într-o afacere de succes.
Eu mai departe le-am urmat visul, am studiat și m-am format profesional, cât am putut de mult, pentru a face acest lucru cu calitate și pricepere.

11. Care este sfatul pe care l-ai da unei tinere la început  de carieră?
Atât în calitate de proprietar al unei afaceri în turism, dar și în calitate de profesor la catedra de turism a unui colegiu de prestigiu din Ploiești, consider că cel mai important pentru un tânăr/ă, este să înceapă de jos, să facă cât mai multă practică, încă de pe băncile școlii, chiar și în vacanțe, pentru a acumula cât mai multe informații și deprinderi, pentru ca la angajare să îi fie mult mai ușor (din toate punctele de vedere)

12. Care este  calitatea făra de care nu poți reuși ca om de turism?
Pasiunea pentru turism, este startul, ….  însă aș continua și cu alte 2 calități pe care trebuie să le ai: Seriozitatea și Implicarea.

13. Ce are Mika Travel by Oniro, în plus față de celălalte agenții de turism?
În primul rând, se bucură de o experiență în domeniul turismului de peste 26 de ani, plus că: Iubim să creăm produse turistice personalizate!