Arhive etichetă: FAN Courier

Cine este câştigătoarea fashionFANatic 2017?

Dragilor,

După cum bine ştiţi, recent juriul FashionFANatic, din care mă bucur că am făcut parte, s-a întâlnit pentru desemnarea câştigătorului. Deşi iniţial totul părea doar un prânz relaxant, întâlnirea juriului a fost destul de apăsătoare dat fiind faptul că în short list au rămas 4 designeri.

Colecţia desemnată câştigătoare  este colecţia ”REGENCY” aflată sub semnătura lui Steff Chelaru,  absolventă a Universităţii Naţională de Artă Bucureşti, masterandă, bursieră şi voluntar (Centrul Comunitar Generaţii) în cadrul Fundaţiei Principesa Margareta a României (Tinere Talente 2016 şi Tinere Talente 2017).

Personal, mi-a plăcut foarte mult colecţia lui Steff. Dincolo de piesele colecţiei, piese cu care am rezonat de la început, mi-a plăcut şi conceptul propus de ea.  O temă conservatoare, dar updatată secolului în care trăim, „regalitatea”. Am văzut în colecţia ei încercarea de a împrieteni vremurile actuale cu principii bine înrădăcinate, cu valorile păstrate de-a lungul timpului de către regi, o îmbinare absolut perfectă între clasic şi modern, am văzut, de asemenea, o încercare reuşită de a  oferi substanţă şi constanţă pieselor vestimentare propuse.

După cum ne-a declarat Steff Chelaru :

„Colecţia „Regency” reflectă în totalitate tema „regi”, aceştia fiind singurii oameni care şi-au păstrat valorile de-a lungul timpului. Fiecare outfit redă ideile principale care au stat la baza celor mai de seama regi din cele mai importante regiuni ale lumii. Regele reprezintă apogeul competenţei şi a onoarei, fiind şi piesa de căpătâi de la jocul de șah, a cărei pierdere aduce înfrângerea jucătorului.”

Astfel,

Designerul #fashionFANatic de anul acesta, câștigător al ședinței foto semnate Cosmin Gogu și al evenimentului de lansare a colecției este Şteff Chelaru! Le mulțumim tuturor designerilor talentați care și-au înscris colecțiile în competiția #fashionFANatic, sunt foarte curioasă să văd rezultatele  ședinței foto!   Fotografiile vor fi parte a calendarulului FAN Courier 2018.

Colecţia câştigătoare o puteţi vedea aici:

http://bit.ly/CastigatorFashionFANatic. „

Şansa ta, pentru un start bun este acum!!! fashionFANatic

Despre şansă aş putea să vă vorbesc în multe caractere, dar am să încerc de această dată să fiu scurtă. Tot ce mi s-a întâmplat bun (tot ce se simte bun de către mine, bun pentru mine, nu pentru alţii, nu pentru societate, etc) pâna la aproape 30 de ani, a fost rezultat al faptului că cineva, într-un anumit moment din viaţă a CREZUT în mine, a crezut în pasiunile mele şi în dăruirea cu care m-am dedicat unei pasiuni.

Cred că dincolo de toate pasiunile, pasiunea pentru modă este mai specială datorită (nu din cauza!!!) faptului că această industrie este una mai neînţeleasă. Oamenii din lumea asta sunt  artişti, de aceea nu întotdeauna ei sunt foarte uşor de „citit”. Ce te faci când ai o pasiune pentru…design vestimentar, o pasiune care are nevoie de un imbold, o pasiune pe care nu ţi-o poţi susţine singur pentru a avea un start bun?

Pentru asta, iubitorii și creatorii de fashion își dau iar întâlnire pentru o nouă competiție fashionFANatic. FAN Courier își ia rolul de susținător al creativității în serios și dă startul înscrierilor în platforma dedicată tinerilor designeri români.

FashionFANatic este competiția care îi provoacă pe creatorii de modă la început de drum să meargă mai departe și să creadă în visul lor până la capăt. Îi invităm să își înscrie colecția care le poate aduce marele premiu: recunoaștere.

Împreună cu o echipă de specialiști, alegem un designer pe care îl ajutăm să arate lumii întregi că lumea modei are nevoie de talentul său. Câștigătorul beneficiază de o campanie de promovare ce include un photo shoot de colecție, semnat de Cosmin Gogu, un eveniment de lansare a acesteia organizat de către echipa de BTL a agenției Marks, dar și utilizarea creațiilor vestimentare pentru realizarea ediției 2018 a calendarului FAN Courier, distribuit în mii de exemplare în toată țara.

Participanții se pot înscrie în platformă în perioada 30 mai – 30 iulie, iar câștigătorul va fi anunțat în perioada 5 – 10 august, după ce juriul și inițiatorii proiectului vor delibera asupra originalității și potețialului comercial al colecțiilor, dar și asupra nivelului de popularitate a colecțiilor, măsurat prin voturile acordate de public. Regulamentul poate fi accesat online, pe pagina de Facebook sau în categoria dedicată campaniei.

„FashionFANatic este un proiect care evoluează natural de la un an la altul. Am plecat de la un obiectiv tactic: să realizăm un calendar și am ajuns la ceea ce este astăzi, o platformă de recunoaștere a tinerelor talente. Popularitatea proiectului a crescut semnificativ în ultimii ani, devenind astfel o competiție mult așteptată de către designerii români și pasionații de fashion. Evenimentul de lansare din 2017 a reușit să aducă împreună peste 100 de invitați. Fashion stylists, bloggers, influencers, fotografi, designeri de obiect și vestimentație ne-au vizitat în iarna anului trecut la Maison 13.”
Roxana Magopeț (Marketing & PR Manager, FAN Courier)

 

„Ceea ce mă bucură cel mai tare nu este numărul mare de colecții – foarte bune – înscrise în fiecare an, ci emoția pe care o simt atunci când trebuie să îl sun pe câștigător și să îi dau vestea cea bună. Este un sentiment pe care nu îl pot descrie în cuvinte. Unii rămân tăcuți pentru câteva secunde, alții îmi strigă în telefon: “Nu pooot să cred! Uau, nu mă așteptam! E pe bune?”, iar eu le răspund: “Da, e pe bune! Hai că avem multă treabă de făcut, când ne vedem să ne cunoaștem?”
Mia Munteanu (Client Service Director, Marks)

FashionFANatic își propune să aducă un plus de calitate pe scena modei românești. De aceea, specialiștii care vor analiza colecțiile propuse se numără printre cele mai stylish prezențe ale industriei.

Juriul #fashionFANatic de anul acesta este format din Rovena Andrei, Fashion Stylist, Cosmin Gogu, Fotograf, Laura Călin, V for Vintage, Diana-Florina Cosmin, Lifestyle journalist, Silvia Cristescu, Fashion Stylist, Adriana Matei, Fashion PR, Loredana Chelba, Fashion Blogger, Roxana Magopeț, Marketing & PR Manager FAN Courier.

fashionFANatic.ro este platforma de promovare a tinerilor designeri vestimentari, creată și sustinută de FAN Courier. Competiția îi invită pe tinerii designeri să își înscrie colecțiile, pentru șansa de a fi admirate de o lume întreagă.

Am mulţi prieteni designeri, la început de drum, aşa că vă invit să nu rataţi această oportunitate!  Ştiţi deja părerea mea despre oportunism, da?

Oportunitatatea reprezinta o ocazie! Ocazie favorabila tie. Sa nu fi oportunist inseamna   ceva de genul „sa stai si sa te uiti cum trece trenul pe langa tine”. Personal, întotdeauna mi-a placut să fructific oportunitatile tocmai prin prisma faptului ca ele pot foarte bine  să nu mai apară.

E valabil şi pentru tine 🙂

P.S- nu am dezvoltat intenţionat faptul că fac parte din juriul fashionFANatic ! Sunt mult prea entuziasmată şi mult  prea fericită că am fost aleasă pentru asta  ca să pot vorbi obiectiv 🙂

Mulţumesc, FAN Courier pentru…OPORTUNITATE!

L