Arhive etichetă: doctor diana florentina popa

Pentru sănătatea dumneavoastră, optați pentru constanță. Sfaturi de viaţă sănătoasă de la Dr. Diana Florentina Popa

În anul 2006 mama mea a murit de cancer. Un tip de cancer foarte rar, cancer de țesut muscular. Mama nu s-a îngrijit niciodată de sănătatea ei, nu a avut grijă de ea, nu s-a controlat la doctori, s-a pus mereu pe locul 2 ignorând faptul că, mai importante decât nevoile noastre  „palpabile” era să fie ea bine, printre noi. După ce a murit mama, mi-am promis că eu am să am grijă de mine. După ce s-a născut Agnes mi-am dat seama mai mult ca oricând că obligaţia mea ca mamă este să am grijă de sănătatea noastră şi să încercăm pe cât posibil să ţinem sub control chestiuni care ţin de noi.

Eu refuz să fiu o „mamă bună” dacă a fi o mamă bună presupune să-mi îndop copilul cu aşa zisele bunătăţi dulci din comerţ. Nu sunt extremistă, dacă merg cu copilul în magazin şi doreşte neapărat ceva, îi cumpăr acel ceva bazându-mă pe faptul că ea nu este învăţată cu aceste gusturi, gustă puţin şi aruncă acel dulce.

Am auzit de ceva timp de doamna doctor Diana Florentina Popa, nu din media, ci de la oameni care au cunoscut-o.  Specialitatea doamnei doctor este de diabetolog. Am intrat în cabinet cu gândul de a-i lua un  interviu, nu s-a întâmplat asta întrucât doamna doctor m-a întâmpinat cu o atitudine atât de senină şi deschisă care mi-a dat senzaţia că ne cunoaştem de mult, iar în consecinţă discuţia a fost liberă.

Discuţia a pornit de la „politica” cabinetului DiaNutriLife Medica,  Stil de viaţă sănătos, NU Dietă. De ce? Pentru că dieta începe undeva şi se termină, ori acest lucru nu face bine organismului pe termen lung, dar un stil de viaţă sănătos  bazat pe conştientizare şi pe prevenţie pot face minuni pentru organismul nostru. Am aflat de la doamna doctor că, din păcate, mulţi dintre pacienţi ajung la cabinet după o sperietură, când se află în proximitatea unei boli.

Pentru că a fost o discuţie cu extrem de multă informaţie, mai jos am făcut o listă cu sfaturi pentru o viaţă cât mai sănătoasă. Ceea ce trebuie să ştiţi, doamna doctor a subliniat faptul că fiecare organism este unic astfel încât este indicată o vizită la nutriţionist pentru a vi se prescrie o alimentaţie personalizată. Lucrurile nu sunt aşa simpe, adică nu mergeţi a cabinet, doamna doctor vă priveşte în ochi şi vă spune ce să mâncaţi, nu.  În urma unui set complet de analize se întâmplă acest lucru.

  1. Nu sucurilor de fructe, nici la copii, nici la adulţi. 1 pahar de suc are cam 300 kl, ceea ce înseamnă că trebuie să alergi ceva pe bandă pentru a le consuma. Se pare că zahărul din fruct are absorbţie rapidă, acest lucru ducând la o creştere rapidă a glicemiei, iar pancreasul este stimulat să producă insulină. Problema este că pe cât de repede creşte glicemia, pe atât de repede ea scade.  Aceste variaţii, sus- jos, nu  fac bine organismului ele putând conduce către diverse boli ale pancreasului sau diabet. Se pare că vitamina C, cea care ne „motivează” consumul de fresh este oxidabilă în contact cu aerul, deci se cam duce. Varianta cea mai bună este să consumăm fructele aşa cum sunt, cu coajă cu tot, în plus prin masticaţie creierul nostru asociază acest fruct consumat cu „a mânca” nu cu ”a bea” şi nu ne mai este stimulată pofta de mâncare.
  2. Pâine este bună! Ce veste bună! Daaar, painea integrală, neagră, graham , secară ( nu albă ) – cu glucide complexe şi eliberare lentă a energiei .
  3.  Conform normelor de stil de viata sanatos este permis , indicat, dar nu obligatoriu ca un om sănătos  să consume 3 pahare de vin, săptămânal (  pentru „gimnastică cardiovasculară) şi maximum 2 cafele/zi. Făra cafea de tonomat!
  4.  Cafeaua la ibric nu se recomandă persoanelor cu colesterolul mare  deoarece prin fierbere lentă se formează o substanţă care  cauzează creşterea colesterolulului .Optaţi pentru espresso sau cafea la filtru.
  5. Nu săriţi peste micul dejun. Niciodată. Se recomandă cele trei mese principale, plus gustări sănătoase, organismului trebuie să i se ofere ceva din 3 în 3 ore.
  6.  Femeile şi bărbaţii  au nevoi diferite de mâncare pentru că prin conformaţie femeia are mai multă grăsime, iar bărbaţii au mai multă masă musculară.
  7. De preferat, prânzul trebuie să conţină carne+ orez/paste/cartof, iar cina carne+salată. Fără fructe seara pentru că fructele sunt izvor de energie şi practic alimentăm organismul când el are nevoie de odihnă.
  8. Necesarul de carne: 100g la femeie si 200g la barbaţi, într-o dietă echilibrată pentru un om sănătos.
  9. Cina  se ia maxim la ora 19.00
  10.  Ştim deja că gustul dulce ese drog aşa că vom obişnui copiii cu dulciuri făcute în casă cu îndulcitori naturali (sirop de agave,   extractul natural de stevia rebaudiana, xylitol din mesteacăn), făină bio).
  11. 1 covrig are echivalentul caloric egal cu consumul a 10 pliculeţe de zahăr (aici, am întrebat expres pentru Agnes care e mare amatoare)
  12. Floricelele de porumb care se fac la microunde sunt extrem de toxice din cauza substanţei pe care o conţine ca să se expandeze. E recomandat să le dăm copiilor gustări cu floricele, dar făcute la tuci, din boabe de porumb cumpărate de la raionul bio.
  13. Sare este bună pentru organism consumată cu moderaţie, 5 grame/zi.
  14.   Consumul de peşte este foarte bun,  dar grijă de unde cumpăraţi acest peşte, de exemplu, calităţile nutritive ale  somonului de crescătorie din supermarket este  egal cu 0. Puţeţi opta pentru peşte oceanic congelat, pe care scrie „peşte pecuit cu…..în….” La sfatul doamnei doctor, eu am găsit şi cumpărat de la Lidl.
  15. Dieta fără gluten este recomandată doar dacă în urma testului de tolereanţă se dovedeşte că sunteţi alergici la gluten. Valabil şi în cazul copiilor.
  16. NU mezelurilor!! Conţin  glutamat (E 621), un aditiv cancerigen, care dă dependență şi produce obezitate.
  17.  Porumbul fiert la copii este bun, dar ar fi bine să fie procurat dintr-o sursă cât mai sigură.
  18. Atenţie la carnea de pui din magazine, am deschis discuţia despre „puiul fericit” carnea de pui pe care o cumpărăm noi din supermarket, cu siguranţă este o alternativă mai bună decât celălalte, dar să nu ne facem iluzii că e 100% natural. De preferat găsirea unor surse de carne, pe la ţărani, ferme, etc.

Conchid, pare complicat, dar dacă încercăm să ne autoeducăm puţin şi să deprindem nişte obiceiuri sănătoase, să găsim nişte surse cât mai ok pentru achiziţionarea hranei, o să ne fim nouă recunoscători peste ani. Nu zice nimeni să fii obsedat, constanţă şi echilbru, atât!
Nu uitaţi că aceste sfaturi sunt generale, pentru diete-regim de viaţă personalizat, analize, teste pentru alergii sau intoleranţă, trebuie să mergeţi la cabinet!

Reţineţi că, în afara testelor de intoleranţă alimentară , la Dianutrilife se face şi testul genetic , test  care ne arată de ce suntem unici şi în funcţie de care se face personalizarea ideală a dietei.Pe doamna doctor o găsişi aici: https://www.facebook.com/Dianutrilife-Medica-SRL-1662354144050461/?fref=ts

Să fiţi sănptoşi!

L