Nu-mi vine să cred că aproape s-a terminat anul. A fost un an în care s-au întâmplat multe, dar despre asta vă povestesc într-un articol viitor. Concluzia anului, în mare, este simplă. Omul cum îşi aşterne aşa doarme.
Ajunul Crăciunuiui. Acasă, la Breaza era rupt din poeziile lui Coşbuc. Parcă şi iarna venea la timp acum 20 de ani! Parca cineva ştia că de Crăciun e musai să fie ţurţuri la geam , iar ţiglele caselor să fie acoperite de zăpadă, casele învăluite în nori graşi de fum. În seara de Crăciun mirosea întodeauna a sarmale pe un fundal al cuţitului care lovea sacadat tocătorul mamei care pregătea platourile de salată de boef. Bradul lumina ţanţoş pe verandă, iar noi eram agitaţi că trebuie să mergem la colindat. Întodeauna mama ne îmbrăca cel mai gros, iar noi mergeam înghemuiţi cu traista luându-ne la trântă cu troienele de nea. Râsete zgomotoase în nopţi reci în care răsuna doar lătratul gros al câinilor.
Asta a fost. Acum, când tăim în secolul vitezei, în Ajun de Crăciun, am o singură dorinţă. Aceea de a petrece în familie. Pentru anul acesta aleg să petrec Ajunul la Da Vinci Events, la un concert Fuego! Pentru că am nevoie doar de timp petrecut frumos alături de familie, într-o atmosferă de sărbătoare. Vă văd râzând! Da, la Fuego! Nu cred în oamenii care spun că un colind ascultat în Seara de Ajun nu are un efect spiritual. Sau cel puţin, eu aşa sunt. Radioul meu din maşina merge non stop pe Rock Fm, dar asta nu înseamnă că nu mă bucură de Crăciun nişte colinde cântate de Fuego. 🙂
Dacă sunteţi intersaţi, aveţi două opţiuni:
65lei (nu include cina sau bauturi)
99 lei (pretul biletului include cina si o bautura la alegere)
Biletele se pot rezerva in orice locatie DaVinci (Km si Bobalna)
Toate detaliile despre eveniment, dar şi despre noua locaţie de evenimente Da Vinci Events, le găsiţi aici:
În ajun de sărbatoare, simbolurile adevărate ale Crăciunului, colindele, muzica şi valorile importante ale neamului româ…
Posted by DaVinci Events on 19 Decembrie 2017