Cred că aţi observat că nu prea am mai scris despre experienţele, deciziile pe care le-am luat eu în ceea ce priveşte aspectele cu care m-am confruntat în viaţa de mămică. Motivul este cam atât de simplu. Mi-am dat seama că fiecare femeie îşi trăieşte noua viaţă, de mămică, diferit. Da, noua viaţă, pentru că apariţia unui copil îţi schimbă total viaţa.
Mi-am dat seama că sfaturile sunt în zadar, fie că privesc educaţia, mâncarea, chestiunile medicale sau efectiv descrierea trăirilor pe care le simţi de la zi, la zi, mai intens. Adevărul este că mi se pare că suntem bombardaţi cu informaţii mai mult sau mai puţin avizate şi de multe ori, uităm să privim în curtea noastră, să ne bazăm pe instinct, să ne informăm de la persoane de încredere şi să acţionăm raportat la nevoile copilului nostru.
Adevărul este că nimeni nu s-a născut învăţat, dar asta nu înseamnă că nu ne prindem repede de cum stau lucrurile. Aşa suntem programate de către natură, noi mamele.
Adevărul este că tot ce se întâmplă în viaţa de părinte este atât de special încât dacă m-aş apuca să povestesc tuturor ar fi ca şi cum mi-aş pune sufletul pe tavă.
Daca aţi observat, cel mai scorţos om se transformă complet atunci când vorbeşte de copiii săi.
Mă trec explozii de sentimente în ceea ce o priveşte pe Super Agnes încât nu doar că nu cred că aş putea să le descriu, dar cei care nu au copii ar zice că m-am tâmpit. Şi nu e condamnabil, personal, aş fi zis exact la fel înainte să fiu mamă. Iar pentru cei care au copii, tot ce aş descrie, posibil să fie truisme. Pentru că ştiu că nu sunt nici prima, nici ultima care îşi iubeste copilul mai mult ca pe propria persoană. Ştiu sigur că asta simt toate mamele, chiar dacă ai senzaţia că tu iubeşti altfel sau simţi altfel.
Sunt curioasă ce ar fi ieşi dacă sub impulsul fricii şi al emoţiei pe care am simţit-o azi noapte, după cutremur! Mă simţeam neputiincioasă. Tremuram la gândul că dacă urmează un cutremuri mai mare, nu o pot proteja suficient pe Agnes. Nu m-am gândit o secundă la mine. Doamne ce gând groaznic! Dar, reiterez, asta aţi simţit şi voi, nu-i aşa?