Arhive etichetă: blogger ploiesti

Layeringul sau trendul Babei Dochia.

Layeringul nu este o noutate stilistică, a apărut prin 2014 şi pare să câştige teren pe zi ce trece. În româneşte asta s-ar traduce prin „câte naiba haine ai pus pe tine?”.

Layeringul este de fapt o tehnică stilistică şi are două mari avantaje, în primul rând faptul că putem profita de hainele din garderoba de vară, integrându-le în ţinute destinate sezonului rece, plus că nu mai dârdâim de frig ca să fim la modă. Şi ca o mică paranteză, magazinele sunt ticsite cu haine foarte groase, au apărut din nou gecile „sac”, „plapumă” care erau un must acum 10 ani, personal, m-au traumatizat vizual în perioada liceului, nu mi-au plăcut niciodată…Conchid, se poartă să avem grijă de sănătatea noastră, îmbrăcându-ne corespunzător.

Revenind, layeringul doar pare o tehnică simplă, doar pare că poţi arunca orice pe tine, suprapus. Pentru un efect wow ai nevoie de exerciţiu stilistic sau de o bună documentare. E important acel „mix&match”, efectul wow e dat atât de cosntrucţia pieselor cât şi de texturile acestora, contradicţia acestora fiind cheia reuşitei ţinutei.

Layering în câteva linii simple poate însemna o rochie de tip furou aruncată peste o maletă, alături de un jeans boyfriend (aţi putea fi tentate să puneţi un blug skinny dat fiind că ar fi mai puţină volumetrie, consider că e greşit, tocmai volumetria e cea care oferă ţinutei o notă arhitecturală), o geacă de blugi şi…un palton peste. Poate vă e greu să vă imaginaţi asta, dar puteţi face un experiment.

Slip dress-ul sau rochia furou reprezintă piesă de bază în layering, ea rămânând „răsfăţata” designerilor şi a marilor bloggeri de modă. Am vorbit pe larg despre aceasta piesă, aici: http://www.vitejiepetocuri.ro/fugita-in-furou-de-acasa-sa-avem-pardon-se-cheama-slip-dress/

Pe cât de controversată, pe atât de versatilă, ea poate fi luată peste tricouri şi pantaloni ţigaretă, peste colanţi, cu haină de blană sau peste cămăşi office cu sacou peste, cu tenişi sau bocanci.

O altă piesă de bază în layering este CUREAUA.  Da, cămăşi, pulovere, sacouri, eşarfe alături de curele, mai late sau mai subţiri. This is the secret!

Dare!

L

Paris Fashionweek day 6

Previzibil e bine.

Galbenul e o culoare foarte prietenoasă cu ochiul şi totuşi e o culoare care nu inspiră încredere multor persoane în a o purta pentru că el nu avantajează prea multe nuanţe de ten. Totuşi, pus în combinaţia corectă, galbenul poate să  transforme un look obişnuit într-o apariţie wow. Galbenul emană optimism şi, se pare,  stimuleză cumva creierul, îl face mai receptiv la nou şi la a învăţa.

De la începutul anului vedem galben peste tot. Galbenul a avut şansa sa  pe podiumurile marilor designeri ai lumii în 2017. Încă o are, colecţiile de toamnă din magazine sunt şi ele sub „umbrele” galbenului.  Şi foarte bine. O culoare deschisă şi vioaie nu a ucis pe nimeni.

Azi, m-am lăsat purtată de val şi mi-am alcătuit ţinuta de la broşa cu Camme purtată în rochia de mireasă acum 3 ani, broşă pierdută şi regăsită zilele acestea. Am pus galben. Galben, toamnă, previzibil… Şi ce dacă? Uneori previzibil, e bine.

Îndrăzniţi?

O U T F I T

Cămaşă vintage

Sacou Calvin Klein

Blugi US Polo

Eşarfă H&M

Pantofi sport Aldo

 

 

 

 

Cât la sută din ceea ce scrii este adevărat?

Bună întrebare! Ieri mi-a sris una dintre cititoarele mele în legătură cu unul dintre articolele mele, un articol care poate fi catalogat advertorial dat fiind faptul că se închie cu o recomandare pe care o fac.

Mi-a spus așa:  Știu că e  un articol publicitar, dar dacă ar fi adevărat măcar 50% m-aș motiva și m-aș duce.

Răspunsul meu? Dacă m-ați fi întrebat acum 2 ani poate că răspunsul meu nu ar fi fost așa sincer. Am avut perioada de început în care evitam să scriu ceea ce simt, preferam ca subiectele fragile să nu le abordez și uneori să scriu ceea e era „politically correct”. Am renunțat pentru că am realizat că bogul este despre mine.  Cu bune și rele. Eu nu trăiesc din scris așa că nu am de ce să scriu ceea ce „trebuie”. Așa că, puteți avea încredere că ceea ce vă recomand în materie de servicii reprezintă exact ceea ce eu percep ca fiind „cele mai bune”. Poate nu cele mai bune care există, dar cu siguranță cele mai bune descoperite, încercate pe pielea mea.

Săptămâna trecută am fost prezentă în emisiunea Luizei Toboc, la Republika News ca să vorbesc despre fashionFANatic. M-a întrebat Luiza ce mai pregătesc nou pe blog. I-am răspuns că în fiecare zi găsiți povești și concluzii.  Ale mele.

Oufitul ales în emisiune, mai jos.

Salopetă Zara

Pantofi Thea Visconti (Fashion Days)

Geanta & Cercei  Meli Melo Paris

Coafură Bluette Salon Ploiești

Vă doresc o săptămână bună!
L

 

 

9

Bujorul maturizării sau diferența între a copia și a te inspira.

UÎmi amintesc că de când eram adolescentă îmi plăcea să am haine unice să le combin diferit, etc. Nu suportam să-mi cumpăr ceva ce avea și altcineva dintr-un orgoliu.

Orgoliu prostesc, recunosc acum. Epoca asta, a internetului, ne oferă oportunitatea de a ne cizela stilul. E adevărat, fiecare femeie are/ar trebui să aibă un stil propriu, personal, recognoscibil, cu diverse trademarkuri, cum îmi place să le spun eu. Eu am ciorapii cu sandale, coafurile demente si Madmoiselle-ul. Prietena  mea, M avea coada împletită, sacoul negru din catifea, eșarfele și pantofii negri. Altă prietenă se identifică cu pantofii Oxford,  etc.

Însă, revenind la era internetului,  ni s-a pus la dispoziție posibilitatea de a ne INSPIRA.  Ăsta este și rostul bloggingului. Așa văd eu lucrurile.  E bine să te inspiri de la alții păstrându-ți linia proprie. Asta nu înseamnă copiere.

Am avut problema asta cu a nu-mi pune pe mine  ceva ce are vreo prietenă, mult timp. De curând, am rămnit la…un bujor. Prietena mea M a apărut într-o zi cu un ditamai bujorul în piept. Pfui. M-am îndrăgostit. Dar na, doar nu era să-mi iau unul la fel. Am înghițit în sec și am trecut peste.

Cum cel mai deștept cedează…

Mă sună M, acum 2 zile.

Te deranjează dacă îmi iau ochelari ca ai tăi?

Doooar dacă mă laşi să-mi iau și eu bujoooor, i-am zis!

It’s a deal!Ți-l iau eu cadou! 

Iată! Am și eu bujorul meu.

Mulțumesc, M.

L

Outfit

Blugi & Maieu Zara (colectia curentă, din magazine)

Pantofi Aldo

Bujor English Home

Momente și schițe. Plus un outfit.

Bună dragelor,

În weekend am avut onoarea de a fi alături de Chelba al meu,  nașii de botez ai lui Vladimir, băiețelul finilor și prietenilor noștri Ana și Teo.

M-a emoționat acest eveniment dat fiind faptul că mi se pare o treabă responsabilă nu pentru că mă leg neapărat de chestiuni religioase, gen părinți spirituali sau alte noțiuni pomenite în slujba religioasă, ci pur și simplu pentru că este cu siguranță o acțiune care ne apropie.  Nu știu cum și de ce, dar ne-am simțit foarte iubiți sâmbătă.

Ca niciodată, nu am apucat să-mi pregătesc ținuta așa că am improvizat un outfit repejor, vineri seara.

Un outfit care mi-a plăcut foarte mult în final, mai ales pentru că mi-a permis să mă desfășor fără stres la slujba religioasă. E o chestiune de care trebuie să ținem cont atunci când alegem o ținută.

Imaginați-vă cum m-aș fi descurcat cu Vladimir, cu Agnes, cu operațiunea dezbrăcatul/îmbrăcatul copilului cu o rochie scurtă, prea mulată sau prea crăpată.

Având în vedere că a fost o petrecere de zi, într-un restaurant, outfitul s-a dovedit a fi o alegere inspirată.

Am trăit momente unice sâmbătă. Momente și schițe am zis eu, după ce am văzut o filmare în care eu eram foarte expresivă la momentul scoaterii lui Vladi din cristelniță. Gesturile și fața mea indignată te duce lejer cu gândul către o Tanti Mița din schițele lui Caragiale :))

„Vino la nașa, puișor! Ce ți-au făcut ăștia? oooof!”

:))

 

Fustă Zara

Sacou Vintage Humana

Curea TEX

Sandale Otter

Dresuri Meli Melo

Accesorii de păr și cercei Meli Melo Paris

Hairstyle & Hair Color Bluette Salon Ploiești

 

 

 

Modă cu chef de viață. Un eveniment pentru întreaga familie #TEX

Bună să vă fie ziua!

Aseară am fost invitată la evenimentul Seri Pozitive, organizat de Loredana Mocescu.  Am vorbit câte-n lună și în stele! Despre modă, familie și carieră. Ceea ce m-a surprins foarte plăcut, a fost una dintre doamne care mi-a spus: „Nu puteam să ratez momentul de a te cunoaște! I-am povestit și nepoatei mele că aici, la Ploiești, avem un blogger care scrie despre modă, stil, coafuri, sport, etc! ”

M-a entuziasmat acest lucru pentru că este de fapt  o altă  confirmare. O confirmare a faptului că doamnele au nevoie de asta, se bucură și se relaxează cu felia asta de frumos, numită modă. Învățăm împreună, descoperim împreună și conturăm împreună, aici, o cultură pentru „street style”.

Pentru că știu cât de important este pentru voi să fiți frumoase și elegante, atât voi cât și familia voastră, vă invit sâmbătă 18 Martie, de la orele 12,00, la  Prezentarea de Modă pentru Colecția Primăvară-Vară TEX, la Carrefour Ploiești. Cu siguranță că multora dintre voi vă este cunoscut  brandul TEX și știți deja că vorbim despre un raport calitate preț excelent.

Pe lângă asta,  o să aveți ocazia de a vă bucura de o prezentare de rochii de ocazie și rochii de mireasă a casei de modă SPOSA MC DESIGN.

Noi femeile știm cel mai bine cât este de  important să ni se pună la dispoziție o paletă de branduri accesibile care să ne permită să fim  în pas cu moda și să nu ne fie  afectat  prea mult bugetul. Iar dacă reușim cu un singur brand să ”asigurăm” vestimentar toata familia…deja ne luăm o grijă de pe cap.

Încă un motiv de bucurie pentru mine îl reprezintă faptul că am fost invitată să prezint acest eveniment, deci e o ocazie să ne revedem sau să ne cunoaștem, de ce nu?

Ia-ti toată familia și hai la un eveniment în care atenția e centrată pe TINE.  Organizatorii au multe suprize printre care o tombolă cu un premiu pe măsura așteptărilor! 😉
Carrefour Ploiești te așteaptă la Modă cu Chef de viață!

https://www.facebook.com/events/169369820241744/

4 genţi care nu trebuie să-ţi lipsească din garderobă

O geantă roşie, mică, cu fermoar, cu o curea lungă pe care o înnodam ca să-mi fie bună, primită de la naşa mea de botez. Aveam 5 ani (!!!!), eram la grădiniţă unde, bineînţeles, copiii mergeau cu faimosul ghiozdănel.  Nu ştiu nici acum cum am convins o pe mama să mă lase cu acea gentuţă la grădiniţă. Ştiu doar că o adoram, îi simt încă mirosul căptuşelii, era o geanta veche uitată la naşa mea de una dintre nurorile dumneaei. Îmi încăpeau în ea cele 2 sendvişuri cu parizer sau brânză topită, împachetate de mama în şerveţele albe şi  puse apoi într –o pungă transparentă. Aşa a început povestea mea de iubire cu genţile. Adevărul este că o geantă îţi poate schimba întreaga ţinută. Geanta este un accesoriu al cărui prinicipală caracteristică este că dă urât…atunci când nu este J

Mai jos am făcut o selecție de 4 genți pe care este musai să le ai în garderbă și cu care să ți completezi outfiturile. Plus câteva fotografii pentru inspirație!

  1. Geanta mare neagră

Ai nevoie cu siguranță de o geantă încăpătoare și elegantă pe care să o poți asorta usor ținutelor tale office sau casual. În ciuda faptului că pare ușor de asortat, vă recomand să aveți grijă, ea nu merge chiar cu orice, iar o ținută vie din punct de vedere cromatic poate fi ușor stricată cu o geantă neagră pusă la locul nepotrivit.

2. Geanta metalizată

Deși poate părea extrem de greu de combinat, geanta metalizată este cheia pentru o ținută wow, tocmai pentru că ea însăși  reprezintă o declarație de știl. Are avantajul că poate fi purtată în orice anotimp și se potrivește atât outfiturilor office, spărgând o ținută banală, dar și celor casual.

3.Clutch-ul este acea geantă mititică, elegantă în cele mai multe cazuri, care poate fi purtată atât la evenimente elegante, cum sunt galele sau recepțiile cât și la cocktailuri sau în ținutele de zi, daca optăm pentru o variantă retro/vintage din materiale permisive. Poți încerca să porți o pereche de blugi boyfriend, o cămasă supradimensionată, stiletto, și un clutch mediu ca mărime, colorat! O să-ți placă efectul!

4.Geanta roșie, supradimensionată. Despre ea nu o să spun nimic, vă las doar să trageți singure concluziile din imagini!

 

$_3

1.-leather-jacket-and-cuffed-jeans-with-envelope-clutch-and-animal-print-loafers

2c3323c567be9e00fae43e52bedafd86

348d7428863a51f42e3bb666d3108964

722d21bf1a8d642af06e10f8443cc74b

14390

14397

25774f8cdf2f551d4e466c2967840d83

b1022c3090c884ec73d9a6705b564d26

c8edc291d73d3b416a83eb4b9f129e31

descărcare (1)

descărcare

geanta-bej-sidefat-din-piele-naturala

geanta-dama-gri-metalizat-rodya-14249597

geanta-incapatoare-si-eleganta-maro-324

geanta-neagra-aspect-lucios-6292

geanta-office-rosie-2851

geanta-plic-cu-margele-aplicate-1609

Negru fără secrete.

Ani la rândul mi-a fost frică de negru. Dramele personale prin care am trecut m-au detreminat să asociez negru cu durerea, dar să fim serioși nu doar eu fac asta.

Dincolo de conotațiile social culturale ale negrului, negru este  o culoare/non culoare care transmite eleganță, mister și rafinament.  Negru a devenit de altfel și  un fel de “company-wide colors”  influențând lumea   businessului, companiile optând pentru el , în identitatea lor de brand, dorind astfel să transmită seriozităte și sobrietate.

Deși conform multor opinii negru te face să arăți uimitor în orice situație, există o linie destul de firavă între a purta negru cu succes și a fi plictisitoare. La prima vedere, negru are o serie de avantaje: arată chic, te face mai slabă, arată bine indiferent de culoarea tenului sau a părului,etc

Cum să porți  cu succes  o ținută “all black”?

  1. Dacă alegi să porți negru din cap până în picioare, mixează texturile! Nu teîmbrăca în bumbac de exemplu, de sus până jos! Alege combinații îndrăznețe: bumbac cu mătase, bumbac cu piele, piele cu lână sau cașmir!
  2. Dă viață ținutelor all black prin accesorii colorate sau pantofi stiletto în culori turbate! Culori neon, roz, bleu sau galben! În felul acesta construiești o ținută elegantă, dar originală.
  3. Tranformă-ți un outfit de zi all black într-unul de seara jonglând cu, culoarea rujului. Folosește un roz pal/nude ziua și schimbă-l cu un roșu intens, seara!
  4. Fă combinații spectaculoase! Ceva la care nimeni nu s-ar aștepta! Combină o little black dress cu o pereche de cizme peste genunhi și…o jachetă din piele! Toate negre, evident!
  5. O pălărie sau o geantă într-o culoare puternică poate fi cheia pentru o ținută wow!
  6. Într-adevăr negru subțiază, dar ai grijă, dacă optezi pentru haine negre mult prea strâmte poți obține un efect nedorit! Și anume să-ți evidențiezi toate neajunsurile siluetei.
  7. Negru nu este o culoare prietenoasă cu părul nearanjat sau cu un ten obosit, ori pentru zilele în care alegi să nu porți machiaj. El va scoate în evidență aceste neajunsuri astfel âncât pentru astfel de situații mai bine alegi altă culoare!

 

XO,

LC

2ec25d1c0eec7770a14f08b812731f8b

8641f7339eccb5e71a768f8565dbca9d

6692710-130674-9-1473776208-650-f1736743d7-1484149443

 

6692860-2016-09-14102122-1473837719-650-048eb3c73f-1484149443 (1)

 

all-blakc-outfitd

b48ff5d22cf88f55ed376e3d6a9fbbd1

Casual-Outfits-Fall-102

Coco-Chanel-3

 

Image by Micah Gianneli and Jesse Maricic - micahgianneli.com
Image by Micah Gianneli and Jesse Maricic – micahgianneli.com

 

e01c9284f24dca197308a40a75b03ec3

Reinventarea hanoracului.

Nu trebuie să fii mare specialist în modă ca să îți dai seama despre ce e vorba. Moda este despre reinventare, readaptare, creativitate și atitudine. Altfel, explicați-mi mie cum s-ar fi putut gândi cineva să transforme banalul hanorac pe care ți-l puneai pe tine repede când fugeai la sala de sport sau la cumpărături, într-un must have pe care îl poți purta cu fuste din materiale prețioase și tocuri?

Încă din 2016 marii designeri au inclus în prezentările lor aceasta piesă vestimentară gândită în combinații care mai de care mai interesante și mai șocante, dacă este să ne gândim inclusiv la materialele cu care  se asociază.

Sigur că am îmbrățișat acest trend, recunosc, cea care m-a convins a fost Rihanna,  mi-au plăcut foarte mult câteva outfituri pe care m-am gândit să le construiesc și eu. Bineînțeles că hanoracele purtate de Rihanna nu sunt chiar  obișnuite dacă este să ne uităm la preț, sunt hanoarace de lux, Vetements  și  costa cam 900 euro unul 😀

Noi ne descurcăm cu variante mai ieftine/mult mai ieftine că suntem fete istețe, nu?

Eu mi-am achiziționat deja 3 modele cu care abia aștept să mă joc.

Am văzut foarte multe variante de hanorace potrivite pentru outfiturile pe care vi le propun, în actuala colecție H&M.

Be brave,

L

_wan0873_jpg_1683_north_499x_white

 

 

Hanorac cu fente pe laterale

129,00 LEI
hmprod (1)

 

 

30306476703_c064b2a59f_o

30306477593_66880780c5_o

 

Hanorac

89,90 LEI
CULOARE: Negru
hmprod (2)

30306478943_a712da9251_o

Hanorac din molton

62,90 LEI 89,90 LEI
CULOARE: Verde
hmprod (3)

30306480553_75dcb1d4d2_o

bbf0452c53cd9166ccb71b85eefce102

2B4A8F3A00000578-3194547-image-a-55_1439365546157

bd183834a364388d341159b391b5ba9b

bd154cde76e3d6dca9b2d449950b677c

 

elle-trends-fall-2016-hoodies

Hoodies-For-Women-Street-Style-25

mood_hoodie_jpg_8318_jpeg_813.jpeg_north_499x_white

Hanorac

89,90 LEI
New Arrival
hmprod

Love & other drugs. Gânduri după 3 ani de căsnicie.

Ieri am aniversat 3 ani de căsnicie cu Mr Chelba, avem vreo 5 ani de când ne știm și 3 de când s-a păcălit și m-a luat cu acte. Nu știu când au trecut anii ăștia, nu știu să vă mint spunându-vă că a fost doar lapte și miere, știu doar că am senzația că abia acum relația noastră e aproape de „maturare”. Conviețuirea în doi  nu e o treabă simplă, din contră poate fi  sport extrem  și am constatat că e nevoie de foarte multă înțelepciune pentru ca atunci când relația este proaspătă și tu ești tu, el e el, încă nu s-a format „noi-ul” să nu te aprinzi și să luați foc, împreună sau separat. Am învățat că oricât de perfect te crezi și tu poți să nu ai dreptate uneori și dacă te crezi cu adevărat bun, atunci o s-o recunoști atunci când se întâmplă, am învățat că atunci când ți se trimite un mesaj care nu-ți convine, mai bine încerci să-l înțelegi decât să te gândești să dai un replay tare de tot, am învățat că deși am învățat asta nu înseamnă că fac mereu ceea ce scriu mai sus, am învățat că orice ai avea și orice v-ați dărui unul altuia există un singur cadou care are puterea de a ține relația. Respectul și timpul. Timpul pe care trebuie să-l petrecem împreună. Aniversării noastre de 3 ani i-am oferit asta! I-am oferit timp. Timp în care ne-am relaxat exact ca în paradis la Sky Blue Hotel & Spa, îi cunoașteți, iar daca nu, vă invit să aflați mai multe despre ei din articolul acesta mai vechi http://www.vitejiepetocuri.ro/tag/sky-blue-hotel-spa/ . Tot spațiul acela parcă e menit să te relaxeze astfel încât discuțiile să fie interminabile, planurile să fie mărețe și aniversarea de neuitat. Data viitoare când va trebui să faceți un cadou persoanei iubite, vă invit să-i dăruiți TIMP și amintiri. Și mai e ceva. La aniversări se trag concluzii, e atât de bine la Sky Blue Hotel & Spa încât trebuie să fii cârcotaș să găsești cuiva un defect :))

Jacuzi, saune, masaj, cocktailuri delicioase, relaxare la superlativ, discreție și o cină care pe mine personal m-a lăsat lată (știu nu e tocmai romatic pentru o seară de genul :)) ), la Sky Restaurant!

Multumim, http://skybluehotel.ro/en/!

Cu drag,

L

img_20161228_181955_352

img_20161229_120108_119

 

 

20161228_201236