Despre aroganță s-au scris multe articole.

Mie îmi plac oamenii. Foarte mult. Aproape ca pot fi suspectată de ipocrizie pentru asta. Îmi place să-i descopăr, sa învăț de la ei, să vorbesc cu ei, să  râdem împreună, etc! Am însă o problema. Nu îmi plac oamenii aroganți. De nicio culoare. Știți, sindromul ăla:

Alo, buna ziua! Sunt doamna…cu tare! Da, Doamnă?

Ei na! Un om care este bun în viața personală sau profesionala va fi recunoscut întotdeauna de alții, nu se va autoproclama ca fiind cel mai bun.

Exista un tip de aroganța plăcută care șade bine pe unii oameni, dar pe foarte putini.

Treaba cu aroganța e la fel ca umorul sau autoironia , nu poate fi practicată  de oricine. Trebuie sa ai acel ceva, acel farmec personal ca să o poți aplica cu succes, să nu para forțat și antipatic.

Și mai e ceva, niciunul dintre oamenii mișto pe care-i cunosc nu mi-a spus vreodata: sunt cel mai bun, sunt cel mai tare!

Va pupă doamna Loredana.

Și nu uitați, va rog! Modestia e o virtute, nu o slăbiciune!