Stiti filmele acelea americane in care cea mai populara fata din liceu, care intotdeauna e cea mai frumoasa, cea mai desteapta, face actiuni caritabile,  e iubita de toata lumea si bineinteles e majoreta? Ehh, daca stiti despre ce vorbesc stiti cu siguranta si ca aceasta fata are intotdeauna prietene naspa. Da, naspa. Unele care s-o idolatrizeze pe diva, ca sa se simta ea cea mai tare. Asa si cu oamenii din viata reala, parca cauta sa aiba in jur prieteni, cunostinte, slabe. Si nu ma refer la greutatea fizica.

Ne intriga oamenii destepti, ne enerveaza ca sunt mai buni ca noi, ii etichetam drept aroganti, ne imaginam ca sigur sub pojghita de oameni realizati se ascund niste chestii urat mirositoare, fara sa ne intrebam o secunda daca oare nu avem ce invata de la acestia.

Mie una, imi place sa am in jurul meu oameni destepti. Oameni de la care sa am ce invata. Si ce daca poate (sigur!!) unii dintre ei sunt mai buni ca mine? M-am autoeducat sa cred ca evolutia omului exista daca el si-o doreste, independent de alti factori.

Cred ca maturitatea emotionala a noastra incepe odata cu admiterea ca fiecare dintre noi avem frustrari, ca ne roade invidia de prea multe ori si ne irosim  energia pentru a demonta calitatile unor oameni din jur pentru confortul nostru psihic si pentru a ne motiva propriile esecuri. Si pana la urma pentru ce toate astea? Nu ne traieste nimeni propria viata  asa cum noi nu traim viata nimanui!

Hai sa ne schimbam, ca sa ne fie bine! Zic!