Filozofie în modă sau modă în filozofie?
Aflați răspunsul, între 12-14 Octombrie 2016 când va avea loc la Palatul Bragadiru, București, prima ediție a Romanian Fashion Philosophy .
De ce cred că acest eveniment este diferit? Pentru că vine cu un concept diferit, ușor avangardist, care își propune să aducă în lumina reflectoarelor pe de-o parte, designerii de top ai momentului și branduri renumite din industria de modă, DAR pe de altă parte oferă o șansă de afirmare celor mai talentați dintre absolvenții facultăților de design vestimentar.
Peste 25 de designeri și branduri din țări precum România, Italia, Germania, Rusia sau Grecia își vor prezenta cele mai noi colecții dând ocazia presei de specialitate să-și însușească trandurile următorului sezon.
Evenimentul este conceput a avea două componente: una de expo (unde publicul poate intra liber pentru a vizita și/sau cumpara, expozanți find designerii/brandurile participante la eveniment și alți parteneri) și alta de prezentări de modă (din 45 în 45 de minute, cu pauze pentru social networking, activări de produse, degustari de vinuri etc.) unde se poate intra doar pe bază de invitație. Gazda evenimentului va fi supermodelul Cristina Maria Sărăcuț împreună cu celebrul critic de modă MARCELLOUS L. JONES (TheFashionInsider.com Magazine!!!!)
În final vă mărturisesc că m-a onorat propunerea primită din partea organizatorilor, aceea de a fi blogger oficial al evenimentului. O să vă țin la curent cu ce se va întâmpla săptămâna viitoare!
Conchid, săptămâna viitoare respirăm modă. Sună bine!
L