Observ în jur oameni care vor să o ia de la 0. Oameni care vor să-și schimbe viața, cariera, prietenii, etc. Foarte bine, admir oamenii care își găsesc într-un final menirea și au puterea să facă ceea ce cred. Cu un mic amendament.

Nu ai cum să începi ceva de la 0 dacă nu ai vârsta de 0 luni. Pentru că noi oamenii suntem formați din ceea ce am trăit, am văzut, am râs, am plâns, am greșit, am, am , am…….

Nu pot să mă trezesc mâine dimineață și să zic, de azi sunt Loredana a II-a del Chelba. De azi mă îmbrac ca la carte, vorbesc ca la carte, mănânc ca la carte, îmi fac o poză de profil ca la carte, în care nu zâmbesc decât puțin, ba nu, deloc, poker face, zâmbetul e semn de slăbiciune. Ah și pe lângă asta, să mai condamn și viața pe care am avut-o până la acel moment, industria în care am lucrat, clienții care mi-au băgat bani în buzunar, lucrurile pe care cândva le-am iubit, like-urile și views-urile după care mult am tânjit. Etc. Pentru că acum sunt mai bun, iar cei care au rămas  acolo unde și eu am fost, sunt doar niște prăpădiți.

Nu. Asta e poleială. Schimbarea e bună dacă o simți din toți porii, dar schimbarea nu trebuie să nege „vechiul eu” pentru că „noul eu” e doar un „eu sugrumat” de aburii unei vieți perfecte proiectate în subconștient, fără fundament. E ca și cum te ștergi pe tine. Ori evoluția pleacă de la a înțelege că  dacă vrem să fim mai buni, cei mai buni, trebuie să nu ne aruncăm pe noi ăia care nu se mai pliază pe standardele actuale, la groapa de gunoi a istoriei personale.

Și nu. Zâmbetul nu e motiv de slăbiciune.

🙂

L