Buna dimineata,

M-am trezit inca de ieri dimineata cu acest gand, daca compromisurile sunt sau nu bune. Marturisesc ca o situatie aparuta la job m-a facut sa ma gandesc serios la acest aspect. Am facut compromisuri. Mereu. Pentru ca aveam senzatia ca vreau sa fac o mie de lucru in acelasi timp si simteam ca nu pot altfel decat cu anumite „pacturi” facute in interiorul meu. Ce presupune de fapt un compromis? Cred ca incalcarea unei valori personale sau intreprinderea unui lucru pe care in mod normal nu l-ai agrea in favoarea realizarii altuia.  Imi amintesc ziua in care am facut cel mai mare compromis al vietii mele. Era ziua cand desi studenta in anul I la o facultate, am reusit sa  iau admiterea la cea de-a doua facultate- Facultatea la care visam: Jurnalismul. Fericirea pe care am simtit-o atunci nu a fost suficienta pentru ca eu sa am curajul sa zic pas primei facultati si sa ma concentrez pe ceea ce imi placea cu adevarat. Asa ca am ales cu mintea, am crezut eu. Nu-mi permiteam sa dau la „pierdute” un an din viata mea, bani si o posibila sansa care s-ar fi putut arata in viitor fix in domeniul studiat la prima facultate. Asa ca am ales sa merg cu amandoua facultati in paralel, am alergat de la examen la examen, am renuntat la nopti de distractie specifice studentiei si am mers timp de aproape 3 ani cu 2 facultati si un job. La ce m-a ajutat? cred ca la nimic. Pentru ca desi mi-e greu sa recunosc, nu am reusit sa fiu extrem de buna in ambele domenii, ba mai mult, nici macar intr-unul singur! Asta deoarece nu am avut timp fizic sa ma concentrez atent in niciunul dintre domenii. Pot sa ma laud ca stiu „cate ceva” si din stiinte juridice, dar si din jurnalism sau publicitate. Dar a avea habar de ce se vorbeste intr-un domeniu nu este suficient daca iti doresti performanta.

Tot in categoria compromisuri as incadra si anumite „prietenii”, „amicitii” pe care le-am tinut vii doar pentru ca am considerat dintodeauna ca e bine sa ai cat mai multe relatii. Odata cu maturizarea mea am constatat ca acest tip de relatii imi aduc energie negativa, ele nu imi mai sunt indiferente ca inainte asa ca am ajuns sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa pastrez legaturi doar cu oamenii care sunt pe aceeasi lungime de unda cu mine.

In cele din urma, cand mi-am deschis propriul business, am ales initial sa lucrez contrar prinicipiilor mele,” sa spun da atunci cand gandeam ca nu”, sa colaborez cu oameni mai slabi profesional doar pentru ca asa gandeam ca e la inceput de drum,  sa accept atitudini incorecte de la parteneri meii pentru ca ma consideram „mica”, etc. Ei bine,  a fost o decizie care per total mi-a daunat. Pentru ca oamenii nu inteleg dedesubturile gandirii tale, niciodata. Ei sunt doar niste  observatori care  trag concluzii. Iar asta te poate afecta pe termen lung.

La compromisuri, as introduce si casatoriile gen „carte de munca”, cum imi place mie sa le spun, acele relatii lungi, care desi nu mai merg, se sfarsesc totusi printr-o casatorie, pentru ca e mai important ce crede societatea despre noi, acel”am stat 10 ani impreuna, nu ne putem desparti acum”, dar si complacerea in joburi care ne transforma in niste nefericiti, doar pentru ca e comod, vine banul si avem sa platim ratele.

Ar mai fi multe de spus, dar conchid doar printr-un indemn: Incercati pe cat posibil sa fiti intransigenti, Compromisurile sunt doar actiuni cu efect  de bumerang.

Eu am spus STOP. Capra si varza nu mai trebuie impacate cu orice pret! Trebuie sa constientizam ca odata cu alegerea compromisului, „alegem sa ne vindem o parte din noi, parte pe care nu o mai recuperam niciodata.”

Cu prietenie,

LO