Pe culmile adrenalinei. Exclusive BMW xDrive Experience

Ieri se anunţa o zi ploioasă, o zi normală, nu cu foarte multă treabă, o zi care nu prevedea un final care să fie catalogat drept cea mai frumoasă, cea mai intensă, cea mai wow zi din viaţa noastră. După experienţa de ieri, atât eu cât si Chelba, am recunoscut că a fost cea mai tare aventură pe care am avut-o noi, doi de când sutem împreună. Am stat totuşi chiauni, uitându-ne unul la celălalt, întrebându-ne ce e în neregulă cu noi şi de ce nu e ziua nunţii cea mai  tare chestie trăită împreună aşa cum se întâmplă la oamenii normali.

Am onorat invitaţia primită de la BMW  Proleasing Motors fără să stau pe gânduri, neimaginându-mi ce urma să trăiesc.  Am plecat de la simpla idee ca iubesc brandul şi că având în vedere dorinţa noastră de a ne achiziţiona în viitor un autoturism BMW, ar fi intersant să  și testăm unul.

Vă spun cu toată sinceritatea,  experienţa noastră a avut 2 părţi,  antitetice din punct de vedere al trăirilor şi al experienţei de condus.

În prima parte a evenimentului, am plecat în coloană, în jur de 20 maşini, spre Ciolpani, iar eu am condus noul BMW seria 5 (inițial am fost 3 șoferi, eu, Adi și încă un domn, am condus pe rând), o bijuterie de maşină. Ca femeie, evident nu mă pricep la chestiunile tehnice deşi am ascultat foarte atent (depunând eforturi să înţeleg toate detaliile oferite în timpul circuitului de  Radu Ariciu (tehnician BMW).  Ce am constatat eu? Maşina arată şi se conduce SF (Numeroase servicii digitale şi sisteme de asistare a conducătorului auto sunt  disponibile pe noul BMW Seria 5). Adică face totul singură, tu doar pur şi simplu te bucuri de plăcerea de a conduce. Atât. Nu merge, zboară!  Şi am mai reţinut un lucru foarte important pentru o femeie, are un sistem foarte intersant care permite să-ți iei puţin şi mâinile de pe volan atâta timp cât drumul are marcaje, adică suficient timp încât să-ţi dai un rimel sau un ruj. Glumesc… (mai mult sau mai puţin…). O altă caracteristică care m-a cucerit, este foarte încăpătoare. Şi în faţă şi în spate, mi se pare perfectă pentru o mașină de familie dat fiind că e suficient spațiu pentru scaunul copilului. Iar trapaaaa, trapa aduce cu sine o stare de beatitudine, mai ales atunci când conduci prin locuri superbe, cum s-a întâmplat ieri. Pe bune, se reflectau pomii și verdele pădurii în mașină, într-un mod senzațional. Detalii tehnice pe bune, despre acest nou model, găsiţi aici: http://www.bmwproleasing.ro/bmw-seria-5/

În momentul în care am plecat în circuit am fost „amenințați” că vom avea parte de multă adrenalină, dar m-am gândit că  e vorba de demonstrații offroad făcute de instructorii BMW( Ovidiu Jelea, Radu Ariciu, Claudiu David, Andrei Mortila)  toți profesioniști școliți, premiați și recunoscuți la nivel internațional, nicidecum noi, participanții la eveniment.

Când am ajuns la Ciolpani, fiecare dintre noi am fost repartizați într-o mașină de teren. Eu am nimerit într-un BMW X5. Văzându-mă singură într-o mașină necunoscută pe care efectiv (nu râdeți) nu știam să o pornesc, am încremenit. I-am spus instructorului nostru (Ovidiu Jelea) că eu vreau cu cineva în mașină că nu sunt în stare să mă descurc singură. M-a privit cu atât de mare suprindere,  o privire gen: „Nu există așa ceva, nu vreau să aud așa ceva”, încât am ascultat ordinele, am pornit mașina și am plecat. Am zis, Dumnezeu cu mila!

Chelba al meu era mega fericit pentru ceea ce va urma să trăiasca el, dar fericirea îi era serios umbrită de decizia instructorului de a mă lăsa pe mine, singură în mașină :)))))

Ușor, ușor, am ajuns în noroaie, cred că  nu a durat mai mult de 7 minute până am prins efectiv încredere în mașină. Urmam instrucțiunie primite prin stație și mașina executa. Brusc, acest BMW X5 mi-a devenit prietenul care mi-a câștigat cel mai repede încrederea. La un moment dat, îl văd pe instructorul nostru cocoțat pe un deal, nu vă spun că mașina era cumva suspendată. Știu doar că am văzut-o că statea pe 3 roți. Și cobora. Mi-a tăiat  respirația imaginea mașinii coborând zona aceea abruptă, denivelată. Imediat, aud prin stație. Da, zona este ok, urmează Vali (prima mașină), Loredana, Adrian…..etc. Am crezut că leșin. Zic, nu, eu nu. Eu nu pot, ocolesc! Îmi răspunde, sigur că vei urca! Deși la 2 mașini distanță de mine, simțeam înfricoșarea din privirea lui Chelba. Mă gândeam, dacă nu mă răstorn eu, face Chelba infarct și tot nu e bine. Mă rog. În stație vuia autoritar, Ovidiu, îmi fac o cruce cu limba și în secunda 2 mă văzui și eu cocoțată în deal mai ceva ca Nică în cireșul Măriucăi, din Amintirile lui Creangă. Urcai, mă vazui acolo, mă luă tremuratul, încerc să respir, mă sufoc, îl aud  iar pe Ovidiu, zicea ceva să iau stânga de volan că sunt bine, eu mă intreb, la naiba, care e stânga că nu mai știu, reușesc să fac asta, simt că mă înclin, simt că văd pâmântul ca din avion, priveam în jos ca o babă privind parcarea de la etajul 9, văd că atârn pe o parte, zic, gata, mă răstorn, asta a fost, îl aud din nou pe Ovidiu, nici nu mai știu dacă vocea lui suna a înger păzitor sau a diavol ațâțător, știu doar că spunea: Loredana, se citește disperarea pe fața ta!!!  Fără să-mi dau seama simt că mașina se  îndreaptă, ah, respir din nou, ce bine e să respiri din nou, am toate roțile pe pâmănt, wow! trăiesc!  Am crezut că asta a fost partea cea mai grea. Nu era așa. Ce a urmat, nu e de descris, ar trebui să încercați la un moment dat. Vă spun atât. Singurul motiv pentru care nu am vrut să renunț a fost faptul ca dincolo de modul super profi în care am fost ghidați de Ovidiu, am prins o încredere oarbă în sistemul mașinii. Nu mi-am imaginat vreodata că  poate exista o mașină care să facă ce a făcut acest BMW X5  ieri. De la urcări pe zone care clar nu erau destinate nici mersului, până la coborât pante abrupte, cu spatele și cu fața, super safe printr-o simpă activare a unui sistem.

Înr-adevăr, sunt femeie, sunt și blondă, nu mă pricep la mașini, poate sunt mai ușor impresionabilă, dar vă spun. E incredibil.  Dincolo de toate, Echipa Proleasing  Motors ne-a oferit o experiență unică, ne-a făcut cadou o amintire care cu siguranță va râmâne mult timp de acum.  Ne-a învățat să ne învingem temerile și să acționăm în situații limită, mizând pe încrederea în mașina pe care o conducem, nu în propriile persoane. Limitele nu există.  Sau dacă există, pot fi depășite prin acționare calmă, bine gândită și întotdeauna, în condiții de maximă siguranță.

Un  circuit în care am simți pe deplin apropierea față de brand.

Mulțumesc, Echipa „mea”, BMW!!

P.S. Mi s-a părut foarte drăguț că am plecat în circuit cu niște oameni necunoscuți, în general domni impozanți, rigizi la prima vedere, și ne-am întors cu niște prieteni…așa am simțit. Genul ăsta de eveniment apropie și participanții, nu doar clientul de brand!