Dacă nu aţi văzut filmul „Hoţul de cărţi” vă recomand s-o faceţi, pe mine m-a mişcat. Aşa m-am simţit eu week-end-ul acesta, un hoţ de cărţi. De vreo 2 luni fur tot ce prind în materie de cărţi, de pe unde pot , i-am furat până şi cadoul verişoarei,primit de Crăciun (iartă-mă Marinuţo). Cum să faci asta?

Din copilărie eram foarte bună prietenă cu cititul, îmi amintesc că am început cu o colecţie de reviste „Povestea Mea”, împrumutată de la vecina de peste gard. Mi le oferea pe rând, pentru că ştia că daca mi le dă pe toate o să citesc doar revistele ale căror coperţi şi titluri îmi plac (iată că ăsta era o premoniţie a meseriei care urma să vină, cumva). Se întâmpla asta prin gimnaziu, printre lecturile pe care le aveam de citit pentru şcoală, mai ales în vacanţa mare. Și am continuat cu tot ce mi-a picat în mână, pana acum vreo 2 ani.

Parcă simt şi acum căldura sufocantă a zilelor de vară când nu ieşeam din cameră decât să mănânc, mama mustrându-mă constant pe tema asta. „Mai stai şi cu mine de vorbă, mai lasă cărţile.”  Îmi amintesc canapeaua grena, aspirmea degetelor de la „întorsul paginilor” Şi faptul că mă mutam peste tot în cameră, în speranţa că găsesc poziţia ideală…

Când se lăsa seara, îmi mutam arsenalul pe scări, la lumina becului de afară, cu o cană de cacao cu lapte în zgomotul copiilor care se jucau peste drum până la miezul nopţii.

Dacă ar fi să conchid povestea asta, aş spune că cititul  mi-a oferit întotdeauna, totul. M-a dus acolo unde nu puteam ajunge, mi-a permis să ating şi să simt ceea ce nu mi s-ar fi permis vreodată, mi-a lărgit orizonturile, m-a lăsat să adulmec şi să respir sentimente puse pe tavă sub formă de rânduri mici şi dese.

Neglijând cumva cititul în ultima perioadă, n-am neglijat pe mine refuzându-mi o plăcere care nu costă nimic.  Weekendul acesta am citit ca disperata.  Am început cu nişte Minciuni pe Canapea,  de Irvin D. Yalom şi azi m-am îmbătat cu nebunia lui  Charles Bukowski, din „Dragoste la 17,50 dolari „.

Mi-a prins bine şi taaaaaare m-am relaxat.

X,

L