La prima vedere Facebook-ul si oamenii de aici par totusi inofensivi. Ne deranjeaza, ii blamam putin si le dam block. Te gandesti ca in spatele unui nume adevarat sau nu, in spatele unei poze de profil adevarata sau nu, indivizii, pentru ca nu-i putem cataloga oameni, au alt curaj de a spune lucruri, emite judecati, etc. Ei bine, asta credeam ieri. Pana ieri.
Tragediile pe care le-am trait in frageda adolescenta m-au facut sa privesc cu mai mult decat empatie, cu o sensibilitate usor exagerata tragediile pe care le vad la orice om din jurul meu. Citeam la un moment dat un articol al Laurei Ionescu, in care ea descria perioada in care mama sa era bolnava de cancer si drumurile pe care le facea la Fundeni. Cu lux de amanunte. Nu o cunosteam personal pe Laura, dar am simti nevoia sa-i dau un mesaj in care i-am spus ca articolul scris de ea parca e dictat de o voce ascunsa in adancul inimii mele. Am vorbit si am povestit cam 10 minute ca si cum ne cunosteam de mult timp. Concluzia discutiei a fost simpla: in astfel de momente, in care ne pierdem oameni dragi, cu totii simtim la fel indiferent de sex, statut social, tara, origine, etc!!! Nu e o conicidenta!
Tragedia intamplata aseara in clubul din Bucuresti mi-a inghetat sangele in vine. Burtierele de la toate televiziunile de stiri m-au lasat paralizata cateva minute. Incercam sa obtin de la Adi o confirmare gen: „nu e la noi, nu?” Ba da, in Bucuresti.
La facultatea de Jurnalism am invatat ca un impact emotional inzecit il va avea asupra celor din Romania faptul ca 15 oameni mor intr-un accident, in oricare oras din Romania decat faptul ca de ex, in Siria, mor mii in fiecare zi. Intr-o oarecare masura e anormal, dar cred ca suntem proiectati sa fim mai sensibili la ce se intampla in proximitatea noastra. O fi moral, n-o fi…nu stiu. Stiu doar ca am crezut cu toata fiinta mea ca orice om din tara asta s-a intristat macar o secunda in dimineata asta la auzul stirii terifiante. Am facut putin reserch incercand sa aflu mai multe, m-am uitat chiar si pe listele de raniti sa vad daca recunosc vreun nume.Si ce am gasit? Comentarii si mesaje ale unor indivizi care nu pot fi numiti nici macar animale, nu, pentru ca animalele nu poseda inteligenta si constiinta (parca asta era definitia), dar ele sunt fiinte gingase care de foarte multe ori arata afectiune si iubire! Am vazut indivizi care se bucurau ca cei 28 de tineri au murit spunand ca asta e o pedeapsa divina a faptului ca in tara s-au organizat aseara petreceri de Halloween!!!!!! Suntem dementi????? Ce se intampla? Am auzit ca cei 28 de tineri au murit pentru ca erau rockeri! Unii bloggeri au postat print screen-uri cu mesajele dupa wall-ul clubului, postate aseara de „tineri”. Ce am vazut acolo m-a oripilat. Voi va dati seama ca acesti indivizi nu exista doar pe facebook ci misuna in viata reala?? Cum le dam block in viata reala?? Eu cred ca sunt bolnavi psihic si ca pot fi capabili de tot felul de fapte abominabile. Sunt o tipa care se concentreaza pe pozitivism. Intotdeauna. Nu vreau sa ma gandesc la rele pentru nimeni pe lumea asta, dar acesti indivizi care au postat mesaje gen: „au ars ca sobolanii”, „am auzit ca a fost fun, atmosfera exploziva”, „era un club de paduchi, rockeri imputiti”, merita niste lectii de la viata.
Sa te trezesti intr-o zi normala si sa fii pus in situatia de a afla ca din acel moment o fiinta draga tie nu mai e. Cum nu mai e? Pur si simplu, s-a dus. A disparut. N-o sa-i mai vezi niciodata ochii, zambetul, n-o sa mai poti sa-i spui vreodata buna dimineata sau noapte buna. Sa incerci sa intelegi asta si sa simti ca te loveste o durere in crestet pentru ca mintea ta refuza sa faca asta. Sa simti ca te sufoci de durere. Sa te ineci cu lacrimi. Sa implori oamenii din jurul tau sa-ti spuna ca nu e adevarat, ca nu s-a intamplat. Sa te fortezi sa te culci ca poate e un vis. Sa te tavalesti pe jos de durerere si sa urlii cat poti. Astea sunt stari pe care le traiesti cand pierzi pe cineva drag. Sunt revoltatata ca nu putem face nimic. Mi-as fi dorit mult sa merg sa donez sange pentru raniti. Nu pot face asta pentru ca inca alaptez. Imi vine sa plang la gandul ca dincolo de faptul ca se intampla tragedii, ne pierdem umanitatea. Nesimtirea este prezenta in vietile noastre dichista si aranjata sub chipuri de „oameni”. Aceste deghizari sunt mai periculoase decat orice masca purtata de oameni inofensivi intr-o petrecere de Halloween, doamnelor si domnilor!!!
Loredana
