Vine o vreme, in viata fiecarui om, cand destinul il aduce intr-o sufragerie in care se joaca: carti, remi, table, sah si ce alte jocuri mai sunt. Foarte frumos! Imi plac oamenii, imi place sa ne intalnim, imi place sa vorbim, sa dezbatem, daaaaar in cazul acesta vorbim de o situatie de criza. Eu ce fac? Cum ma comport? In continuare o sa denumesc  oamenii carora le face placere sa socializeze prin limbajul „jocurilor” , „specialisti”. Bun. Sa revenim? Eu ce fac cand dintr-o data viata ii uneste pe specialisti, cineva aduce vorba de un remi, sau o carte, ei devin imediat complici de breasla, descopera ca nimic pe lume nu e intamplator si in mai putin de 3 minute „o si pun de o seara de carti”? Cum fac sa nu ma depisteze si sa nu cumva sa primesc restrictii la marile intalniri? :)))

Pai va spun eu, nu fac nimic! Le spun din prima ca nimeni nu-i perfect si ca daca ma primesc la „intalnire” stau chitita intr-un colt si nu-i deranjez:))

Nu stiu cum va petreceti voi seara asta, dar eu ma aflu la o astfel de intrunire. Am ajuns aici, toata lumea era pregatita. Cu masa si scaune aranjate. Cartile erau asezate intr-o ordine aproape masonica :))))

Ma gandeam, hai ma ca nu e asa grav, poate facem networking macar 15 minute inainte, o cafeluta ceva. Vise taica, vise. Oamenii stiu prea bine ce vor. S-au asezat, (doamne si tabelasul din caietul studentesc cu punctajul arata dubios de ordonat, bag seama ca e ceva serios) si s-au pus pe treaba. Isi zambesc complice iar, unii au sclipiri in ochi, altii par ca sufera (din ce trag cu urechea e criza mare de treiari)…

Pana una alta sunt fericita ca mi-au dat si mie un locsor caldut langa ei.  Si ma bucur ca nu insista sa invat si eu jocul ala. Nu-mi place sa joc niciun gen de joc.  Pentru mine jocurile astea sunt un fel de picatura chinezeasca.

Nu pot.

P.s: Dude Ana, nu, nu vreau sa facem un remi. Pot sa ma etalez si in alt fel :))

P.S 2- aud si ca se liciteaza …sper sa nu ma puna sa fac caietul de sarcini:)))

Lori