Aceste rânduri sunt despre a asculta.

Acesta este un articol despre inimă, despre mine, despre tine și despre ei.. Nu, nu este un articol despre dragoste. Ai auzit că vorbim de inimă și hop crezi că despre asta e vorba? Nu, inima nu este sinonimă cu dragostea. Despre inima ta vorbesc. Ea e sinonimă cu tine, doar cu tine. Ai mai asculată-o în ultima vreme? Ce mai zice? E happy? Să nu-mi spui că nu mai vorbește cu tine! Poate are un motiv serios! Inima nu se supără așa cu una cu două! Poate nu-i convine să vorbească așa ca o moară hodorogită.

Nu vă mai holbați așa, nu am luat-o pe arătură. Doar o vorbă să-ți mai spun. Știți deja că iubesc oamenii și unii dintre ei par să mă iubească înapoi, și știți de ce cred asta? Pentru că îmi vorbesc, iar eu îi ascult. Încerc ca atunci când vorbesc să fiu acolo, să empatizez cu ceea ce spun chiar dacă nu e simplu. Fiecare le are pe ale lui, o să ziceți. Așa e. Și?

Din toate discuțiile pe care le am în ultima perioadă doar o concluzie țipă!  Oamenii au început să se revolte pe lăuntric. Iar ridicați din sprâncene?

Păi , da! Oamenii devin răzvrătiți pe ceea ce este corect socialmente vorbind și încep să-și asculte vocea care vine din interior. Fie că vorbim de pasiuni, cariere, dragoste (chiar dragostea are plural?) sau orice altceva  care le conferă un zbucium aparte. Oamenii încep să-și dorească din ce în ce mai mult altfel de împliniri. Vor să se simtă fericiți, no matter what. La naiba cu „așa trebuie”, „așa e mai bine” „așa vrea mama, așa vrea tata” așa vrea șefu, etc etc! Apăi, să ne ferească ăl de Sus de omul care a hotărât să-și dea șansa la fericire!