Salutare,

Ieri mi-am însoțit un client la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Am plecat de acolo deprimată văzând cam cum arată viitorul României. Nu, nu am chef de dramatizări la sfârșit de săptămână, dar imaginea sutelor de tineri pe ale căror fețe se citea ignoranță crasă a fost destul de șocantă.  Tineri de abia ieșiți de pe băncile școlilor care au venit la un târg de joburi doar ca să semneze condica (pentru că am aflat că sunt obligați să apară la astfel de evenimente că altfel li se taie indemnizația de șomaj). Am tot discutat cu oamenii de acolo în speranța că identificăm un vinovat. Părinții zic eu, societatea și statul zice prietena mea, D. Stop!

După părerea mea, chiar nu e vina niciunuia (sau poate au o mică vină) dintre cei enumerați mai sus! Dorința de a nu fi un loser este singura care te poate mobiliza în viață. Dorința de a fi independent, de a-ți depăși condiția, de a îți câștiga existența și de a fi un exemplu decent pentru copilul tău! Da, sutele de tineri prezenți ieri sunt încă niște copii. Dar istoria socială ne spune că în general aceștia sunt cei care își fac cel mai devreme familii și fac copii cu duzina. Copii care sunt condamnați din start la o viața cel puțin la fel de chinuita ca cea a ”părinților copii”

Sunt n exemple de oameni care au reușit în viață fără vreun sprijin de acasă sau din altă parte. Pentru că au muncit.  Nu vorbesc de tinerii de pe la țară care săracii chiar nu au acces așa simplu la un job, (și totuși aceia vă garantez că se trezesc dimineața și pleacă cu ziua prin sat, chit că își câștigă masa din ziua respectivă și încă 20-30 lei), vorbesc de cei pe care i-am văzut ieri, din inima orașului. Să reușești în viață nu înseamnă neapărat să ai vreo profesie nobilă, orice muncești ca să îți câștigi păine e demn.

Am văzut bărbați, că la 20 și ceva de ani nu prea mai ești băiețel, care se plimbau printre angajatori fără să pună vreo întrebare legată de joburi și credeți-mă au fost vreo 500 de joburi scoase la concurs. Tot aceștia afișau zâmbete resemnate când întrebau cum adică lăcătuș mecanic? Deși se presupune că terminase o școală, nu neapărat de specialitate, o școală.

Am văzut tineri cărora nu le pasă de ei, de fapt. Asta mi-au transmis. Am văzut fete  coborâte din pat și venite acolo, nepieptănate, în colanți și cu urme de pernă pe față.

Vrem o țară ca afară. Vrem să fim „menegeri” cu toții. Părinții noștri care au făcut poate meserii necalificate, în schimburi,  au fost niște fraieri, n-au avut demnitate… Iar munca nu mai e brățară de aur, brățara de aur updatată zilelor noastre  arată ca în poza de mai sus, să ne înțelegem!

Trist.