Cea mai frumoasa declaratie de dragoste mi-a fost facuta saptamana trecuta, in contextul in care in perioada acaesta iubitul meu sot numai de asta nu are timp. Sa fi fost vreo 6 seara cand a intrat pe usa obosit. Eu pe canapea, o hraneam pe micuta Agnes si ma hlizeam de ce se intampla pe „happylica”. Huh! Adi face ochii mari si imi zice: Ce faci? Ma uit la….. astia”, ii zic. El face ochii si mai mari si exclama: Nu, tu nu te uiti la Maruta. Pe tine te scot din minti genul asta de emisiuni! Dau din colt in colt, incerc sa ma motivez, ca ma mai amuz de cat de asa si pe dincolo sunt unii, etc, meditez 10 secunde si ma loveste ceva. Da, asa e. Eu nu ma uit la Maruta, nu fac multe lucruri pe care de ceva vreme am inceput sa le fac, De ce? Poate ca e mai comod, poate ca sunt obosita si mintea mea are nevoie de asa zisele „guilty pleasures” sau poate ca am avut un moment de „deraiere”. Bun. Ce legatura are asta cu dragostea? Pai foarte mare! Consider ca in asta consta dragostea adevarata. Cand vezi ca persoana iubita incepe sa „deraieze” catre o zona care nu o reprezinta, sa o tragi de maneca. Nu are legatura neaparat cu subiectul de mai sus, dar intelegeti unde bat. Ca sa fac o comparatie mai concreta, e ca atunci cand intr-o casnicie femeia/barbatul de 50 de kg incepe sa se faca de 80, si asteapta de la sot/sotie sa-i spuna ca este superba/superb ca in prima zi. De multe ori asa se intampla. I se spune ce doreste sa auda. Pana la un moment dat…
M-am gandit la seara respectiva nu pentru ca m-a deranjat remarca lui Adi (desi cred ca m-a jenat cel putin) ci pentru ca am simtit in ultima vreme „un ceva” care nu ma reprezinta. Si acel ceva imi dau seama ca are legatura cu comoditatea. Am renuntat la lucrurile care imi fac placere cu adevarat ( de la mancarea preferata pana la muzica, filme preferate, etc), in detrimentul superficialitatii, din comoditate, dar, Slava Domnului, a fost doar temporar. Multumesc iubirea mea, ca mi-ai facut un dus rece 🙂
Concluzia, va invit la sinceritate in cuplu, minciuna „caritabila” a lui Aristotel nu are ce cauta aici 🙂
Love,
Lori