Am auzit ieri la tv ca doi bebelusi zac pe patul de spital pentru ca au primit la 6-7 luni ciorbe de pui si…sarmale.

Nu ma apuc sa comentez acum in ceea ce priveste lipsa de responsabilitate a acelor mame, dar as vrea sa subliniez niste lucruri.

Nu m-am nascut mama, nu aveam de unde sa stiu ce e mai bine pentru fetita mea, dar m-am documentat si am discutat cu medicul pediatru toate neclaritatile avute, de cand am nascut. Am preferat sa fiu considerata putin dusa cu capul punand zeci de intrebari decat sa iau decizii de una singura sau sfatuita de vreo mama amabila pe forumuri.

Am respectat pas cu pas schema clasica de diversificare (nu am fost fana BLW din simplu motiv ca ma ingrozea gandul ca se poate ineca), fara sa incerc sa ard pasii in speranta ca voi depista unele alimente pe care copilul le va adora si asta ma va scapa pe mine de grija.

Am reusit printr-o buna comunicare cu restul familiei sa facem front comun pentru sanatatea fetitei mele. Toata lumea a inteles ce are voie si ce nu are voie sa manance copilul, s-a inteles ca fetita nu poate sa pofteasca la diverse mancaruri de adult din moment ce nu stie ce gust are.

Insist pe aceasta buna comunicare pentru ca alimentatia copilului trebuie sa fie constanta, el nu trebuie sa stie ca acasa papa broccoli si mai stiu eu ce si in alte parti pizza si bomboane.

Cel mai important, cu totii stim ca regimul alimentar cat mai corect este un serviciu pe care il facem copilului, nu un moft al meu.

Primele luni de diversificare sunt cele mai grele si poti cadea in diverse capcane ale comfortului, dar daca rezisti, in timp, totul devine floare la ureche.

Si acum, la 1 an si 3 luni, O masa a lui Agnes dureaza cam o ora. E batalie! Joaca in mancare e primordiala. O las. Baga mainile, arunca, bea ciorba cu castronul, mai da iaurt unui ursulet de plus infometat, mai intinde pe unde apuca, dar intr-un final mananca. Echilibrat, adaptat varstei ei. Chiar daca ar fi mai simplu sa-i dau de toate, ca na, noi asa am crescut, nu? Prefer sa gatesc in 2 oale! Asa cum face si mamaia si toata lumea care stie ca vine si Agnes la masa 🙂

A, si inca ceva, continuam alaptarea . Mananca in picioare, asa s-a ajuns!  Dar nici nu ma gandesc sa nu-i mai dau. Macar pana la 2 ani :)))

Tarie in diversificare va doresc!

L

Maine e 17! SuperAgnes are 10 luni! Nu-mi vine sa cred ca au trecut atat de repede. 10 luni traite intens, in care am invatat ca timpul e relativ, ca o lingurita de mancare luata chiar poate sa-ti faca ziua buna uneori, si ca sa dormi cateva ore pe noapte poate fi intr-adevar odihnitor. Saptamana trecuta am fost in vizita la maternitate, niste buni prieteni au un bebe. Nu va spun ce emotioant a fost. Am retrait cumva clipele de acum 10 luni.  Inchideam ochii si o vedeam pe A, mica, cat o lingura (asta era vorba mamei mele:) ),cu pleoapele aproape lipite una de cealalta incercand sa faca cunostinta cu noi. Ii simt inca prima atingere. Ii vad mirarea din ochi. Ma vedeam pe mine incercand sa invat cea mai rapida lectie care mi s-a predat vreodata. Aceea de a fi mama.

Ma uit in aceasta clipa la Agnes si vad. Un OM! Da, un om intremat. E vitejia mea, activa, fuge de’a busilea prin casa, vrea sa o plimbam de manuta toata ziua prin casa sau afara, imi scoate hainele din sifonier (!!!! aici trebuie sa avem o discutie), mananca, descopera, danseaza, are melodii preferate, ma striga de zor si simte cand plec de acasa. Il adora pe tati ei. Doamne ce-l mai adora! I se lumineaza privirea cand il vede, au deja ghidusii pe care le fac in complicitate…E.. E minunata.

Ma uit in urma si-mi dau seama ca nu e usor, dar nici asa greu.Sunt fericita pentru deciziile pe care le-am luat inca de la inceput legat de ea. Ma refer aici la faptul ca am luat-o peste tot cu mine inca de foarte mica, e foarte sociabila, nu plange cand vede oameni noi, sunt fericita ca am vorbit si am ras mult cu ea, e un copil vesel, sunt fericita ca nu mi-am crescut copillul dupa net, sunt fericita ca mi-am ascultat instinctele, sunt fericita ca Agnes e inconjurata de cei mai minunati bunici, de prietenii nostri minunati. Si da, un copil simte „dragostea din ochii privitorului”. 10 luni in care am invatat si inca am multe de invatat. 10 luni in care viata a capatat alt gust, 10 luni in care in fiecare dimineata mi-am baut cappuccino cu prietena mea, Agnes. E copilul meu, dar tare as vrea sa reusesc s-o fac sa ma priveasca ca pe cea mai de incredere prietena. Ma uit la ea si o vad pe Adi. O ascult, ii vad zvacul si ma vad pe mine. 😀

Stiti ce mi se pare foarte interesant? Ca nu stiam ca eu, Loredana,  am atata rabdare si ca in astea 10 luni, nu m-am enervat nici macar o data!

As mai scrie, dar nu vreau sa va plictisesc ma duc sa-i mai dau un sarut apasat, chiar daca o trezesc. Apropos, cum se face ca uneori ne chinuim sa ne adormim copiii si imediat ii trezim ca-i pupacim??

In weekend, la mare, am respirat fiecare clipa la maximum, am trait cu emotie prima intalnire a lui Agnes cu marea…as fi vrut sa inteleaga cand i-am spus ca fericirea sta in a gasi magia in fiecare”ceva”. Va invit la o portie de fericire.

P

j

Buna sa va fie duminica,

De curand s-au facut 4 luni de cand a venit Agnes, am sa va spun mai jos cam cum m-a transformat schimbarea aceasta.

In primul rand, sfatuiesc cu tarie toate femeile care inca nu sunt mamice sa nu se teama de aceasta. RECUNOSC, Agnes nu era in planul meu anul trecut. A venit ca a vrut. Vestea ca sunt insarcinata nu am primit-o tocmai bine, eram speriata din toate punctele de vedere, nu stiam ce inseamna, nu stiam cum un „copil nazdravan” va putea creste un copil adevarat. Ei bine, da fetelor, Totul vine de la sine. Nu trebuie sa te invete nimeni, nimic. Cartile, forumurile, etc, sunt in zadar. Din dorinta aproape patologica de a-i fi bine puiului de langa tine, dezvolti o grija SF, faci lucruri pe care daca le privesti idnependent, le pui la indoiala ca a fi facute de tine. E tare frumos. Mi s-a spus inainte sa nasc sa ma bucur de viata atunci pentru ca dupa, lucrurile vor fi altfel, iar eu nu „mai pup timp” pentru mine. Intr-adevar timpul meu, ca sa-i spun asa, ala doar al meu, nu mai e atat de mult, dar stiti ceva? Nici nu-mi lipseste. Printre picaturi, gasesc si timp exclusiv pentru activitatile care imi fac mie placere (mai mult noaptea) prietenii mei dragi ma inteleg si ma invita pe unde merg ei chiar cu riscul de a pleca dupa 15 minute, dar in general timpul meu e si al ei, si a lui Adi. Ceea ce e minunat. N-am simtit o clipa in perioada aceasta ca vreau sa ma retrag intr-o camera si sa nu mai stiu de nimic sau ca nu mai am chef de nimic, ba mai mult, am simtit ca am chef de „de toate”. Agnes imi da o putere incredibila de a face lucruri, cum ii povesteam cuiva zilele trecute, daca pana acum aveam energie, acum simt ca pot muta muntii din loc. Vreau sa continui sa ma dezvolt pe toate planurile, pentru ca ea, dar si tatal ei sa fie mandrii de mine. Abia astept sa mai creasca putin sa putem face/invata lucruri impreuna. Intotdeauna am crezut in conceputul de FAMILIE, Am suferit enorm cand mi-am pierdut fratele si mama, am avut noroc ca l-am avut tot timpul pe tata langa mine.. De peste 7 ani de cand am pierdut-o pe mama, visez fara sa ma fi gandit ca acest lucru ar fi posibil asa rapid, la o legatura de acel gen. Imi aminteam tot timpul diminetile de weekend in care stateam la taclale cu mama, ore in sir, pe trepte, povestind cate-n luna si in stele. Sunt emotionata cand scriu aceste randuri pentru ca da, am simtit ca se naste din nou o asemenea legatura care mi-a lipist teribil de mult. Doar ca de aceasta data, rolurile s-au inversat. Sper sa fiu capabila sa fiu o mama cel putin la fel de buna ca mama mea, sa fiu capabila sa cresc un copil bun si educat care cand va scoate in capsorul in lume s-o faca cu ” o indrazneala demna”. Sa simta si ea ce simt eu cand o privesc in ochi. Ca poate muta muntii din loc.

Te iubesc scumpa mea fetita si pe tine tati.

Astazi, ca tot e duminica, va propun sa meditati putin la tot ceea ce va leaga de ideea de familie. Si poate sa va duceti sa va imbratisati mama, tatal, fratele.sora, asa fara motiv.

Va foarte imbratisez si eu pe voi,

Lori