Daca de dimineata vorbeam despre moda si alte nebunii, asta seara lucrurile s-au schimbat. Ce moda maica’ ca ma puse al cu corne sa ma uit mai atenta in oglinda asta seara. Ma iau la cercetat. Da, e bine, dupa nastere, m-am refacut mai bine decat ma asteptam, mai e de lucru pe ici pe colo, dar in general ok. Imi var mana prin parul de care sunt mandra ca am reusit sa-l mai repar dupa aprigele vopsele cu oxidant. Si ma opresc. Il vad. El. Firul alb care ma trage de maneca.  Loredano ai imbatranit, fato! „ba esti nebun” ca sa ma exprim intr-un limbaj mai neconventional pentru care va cer scuze. Fugi de acolo! Ah! trebuie sa fie lumina de vina, cade nepotrivit pe radacinile mele. Mut „carerea”! Aoooleu! Inca unul si inca unul,..Si m-am oprit. Nu am vrut sa mai vad nimic. Nevazandu-mi decat rar parul natural, vopsindu-l destul de des, n-am apucat sa ma studiez. Daca am incaruntit de mult sau doar recent, nu stiu, cert e ca ma incearca revelatii serioase :)) Cine sunt? Incotro ma indrept? Oare voi fi o baba pe tocuri? Oare voi fi violet in cap si o sa barfesc pe bancutele din fata bisericii? oare o sa am aventuri cu medicul care imi va trata osteoporoza (asa cum planuiam cu prietena mea Fluf in liceu :)))))) )??  Intotdeauna am fost cea mai mica din grupurile din care am facut parte pentru ca am fost data de 6 ani la scoala. De vreo 2 ani imi vad prietenele panicandu-se ca fac 26…27…28…ani. Eu am fost relaxata pana acum :)) Iete’ ca gata cu relaxarea! Parule ma razbun! Daca te-ai revoltat chiar atunci cand te-am crutat, ei bine, afla ca n-o sa mai vezi lumina zilei decat prin peroxizii din platinatul blond pe care Ionela mi-l va pune in cap! :))))))

p.s: voi stiti ce veti face cand veti fi babute? :))))

Noapte buna 🙂

Lori

Dragilor,

Au trecut deja 6 saptamani de cand am nascut. Oficial sunt bine. Si neoficial.Am fost din prima zi.  Fizic si psihic. Slava Domnului! Recunosc sunt o norocoasa. M-am gandit ca ar fi oportun sa punctez simbolic incheierea acestei perioade printr-un articol care sa contina informatii clare pentru prietenele mele care urmeaza sa nasca (vad ca ne inmultim) :)t

Astfel ca am pregatit o lista cu lucrurile de care are nevoie orice femeie care se pregateste de nastere, atat pentru bebe cat si pentru ea, astfel incat sa-i fie mai simplu atat la maternitate cat si atunci cand vine cu bebelul acasa.

Pentru Bebe :

1. Patut- noi l-am cumparat cu 2 saptamani inainte, nu din supersititie ci din lipsa de timp. Recomand un  patut care sa aiba partea laterala detasabila pentru ca el sa fie folosit o perioada mai lunga.

2. Carut- noi am mers pe varianta 3 in 1 (la fel, chiar daca investitia e mai mare la icneput, pot fi folosite un timp mai indelungat), landou, scoica de masina si sport.

3. 2 lenjerii de pat pentru patut

3. Aparatoare patut

4. 2 biberoane gradate pentru eventualitatea in care copilul nu ar fi alaptat la san

5. 4-5 scutece din finet pentru spital

6. Un set mare de pampersi

7. Un pachet de comprese sterile

8. Ser fiziologic

9. Servetele umede (eu nu le-am folosit, am preferat ca dupa fiecare scaun sa o spal pe bebita la chiuveta, cu apa si sapun de copii, incerc sa evit astfel posibile iritatatii)

10. Bepanten crema (pentru uns bebelusul)

11. Gel de dus, sampon, crema si ulei de corp- eu am optat pentru gama Klorane. Sunt multumita, sunt produse cat de cat naturale.

12. Colief/ Infocol-pentru colici- eu din fericire nu le-am folosit, Agnes nu a facut colici pana acum.

13. Glicerina-pentru curatarea guritei

14. Apa termala (pentru fata)

15. Espumisan (pentru cazurile in  care bebelusii sunt balonati)

16. Paracetamol-supozitoare- pentru cazul in care copilul face febra

17. Cateva body-uri/pantalonasi pentru bebe. Atentie, nu cumparati multe, mie imi raman mici de la saptamana la saptamana.

Pentru mamica

1. 2 camasi de noapte cu nasturi pentru alaptat/ halat/papuci/ chiloti de unica folosinta (eu am gasit la Cora)

2. Sutien de alaptat (pentru mine e foarte util), eu mi-am cumparat unul dupa www.elefant.ro

3.  Absorbante si vata

4. Comprese sterile/rivanol/betadina/oximed / ovule de Cicatridina- asta in cazul in care nasteti natural

5. Ahhh.  Daca nasteti la o maternitate de stat, natural, nu uitati de Epidurala, trebuie cumparata din farmacie. Pe mine m-a ajutat foarte mult. In 9 ore de travaliu nu am simtit nicio durere.

6. Tampoane de sani 😀 Ajuta foarte tare, credeti-ma :))

7. Pompa de muls (mie imi foloseste atunci cand plec de acasa si trebuie sa-i las micutei mancare). Eu am optat pentru una manuala de la Chicco- a costat aprox 90 lei

Cam atat 🙂 Sper sa va foloseasca articolul si sa fiti cat mai pregatite pentru a intampina aceasta perioada extraordinar de frumoasa!

P.s: Lista pentru bebe a fost facuta in urma discutiei cu medicul nostru pediatru, evident 🙂

Va pup, cu drag.

Lori

Ea este Ana. Fata care de mai bine de 7 ani, imi sta alaturi, la bine si la rau. Stiu, stiu, suna siropos, dar cu Ana e ca si cum am avut prima casnicie, platonica stati limistiti :)))  ne-am cunoscut in primul an de facultate, am trait cele mai frumoase clipe de studentie, ne-am descoperit pasiunile impreuna, ne-am luat permisele auto impreuna, am plans una pe umarul celeilalte de nenumarate ori si indiferent ce ar fi fost ne-am incurajat sa mergem mai departe,am impartit frateste oala de sarmale gasita pe aragazul familiei Chiriac intr-o dimineata mahmura, am facut planuri de scapare de iubiti nebuni, inca impartim tot ce se intampla in vietile noastre, ne mai si certam fireste, atunci cand una dintre noi nu e multumita de comportamentul celeilalte in relatie-e rau daca una se simte neglijata, ne gelozim pe alte prietene, dar…suntem cele mai bune prietene chiar daca suntem diferite. Eu mai pitipoanca, ea mai funky 🙂

Azi, Ana, denumita in termeni stiintifici „little dudu”, implineste 28ani! Sa-i uram La multi ani!!!! Fericirea sa te inconjoare, sa ramai mereu fata calda cu ochii in al carui albastru te pierzi atunci cand incerci sa-i „vinzi gogosi”.  Regret ca azi nu pot fi alaturi de tine, sa ne bem clasicul cappuccino de ziua ta. Promit sa ma revansez.

Multumesc ca ai fost si esti alaturi de mine 🙂 love u

Astazi am trecut pe la targul de Craciun, de la Piata Universitatii. Asteptam de mult momentul, nu am ajuns nici anul trecut. Deja imi imaginam ca o sa vad ceva in genul targului de Craciun de la Viena (mai ales ca mediatizarea asa lasa de crezut). Ei bine, mare fu dezamagirea. Am gasit cam ce gasesti pe drumul de la Manastirea Sinaia pana la Castelul Peles, doar tarabe cu diverse „podoabe traditionale”, multe kitchuri, in general, un amestec intre traditie de Craciun si modernist de prost gust. Cateva tarabe cu produse traditionale, ma refer aici la toate PORCarille caracteristice sarbatorii de Craciun. Daca Adi era incantat ca totusi am gasit „tuciurile alea mari cu mancare” pe care le-a vazut la TV, ei bine, incantarea a trecut rapid dupa ce ne-am comandat o portie de sarmale cu mamliguta. Le-am primit, gustoase, dar extrem de reci- cam greu sa le poti manca.

Mi-a salvat ziua o vizita la cofetaria Casei Capsa (va recomand!)unde ne-am rasfatat cu minunate visine si cirese in ciocolata, dar si caciulita calduroasa primita in dar de la prietenii de la Meli Melo 🙂

P.s: Mi-au placut domnitele maramuresence, rosii in obraz si un pahar de suc de mere…fiert 🙂

Va imbratisez,

Lori.

Buna dimineata,

M-am trezit inca de ieri dimineata cu acest gand, daca compromisurile sunt sau nu bune. Marturisesc ca o situatie aparuta la job m-a facut sa ma gandesc serios la acest aspect. Am facut compromisuri. Mereu. Pentru ca aveam senzatia ca vreau sa fac o mie de lucru in acelasi timp si simteam ca nu pot altfel decat cu anumite „pacturi” facute in interiorul meu. Ce presupune de fapt un compromis? Cred ca incalcarea unei valori personale sau intreprinderea unui lucru pe care in mod normal nu l-ai agrea in favoarea realizarii altuia.  Imi amintesc ziua in care am facut cel mai mare compromis al vietii mele. Era ziua cand desi studenta in anul I la o facultate, am reusit sa  iau admiterea la cea de-a doua facultate- Facultatea la care visam: Jurnalismul. Fericirea pe care am simtit-o atunci nu a fost suficienta pentru ca eu sa am curajul sa zic pas primei facultati si sa ma concentrez pe ceea ce imi placea cu adevarat. Asa ca am ales cu mintea, am crezut eu. Nu-mi permiteam sa dau la „pierdute” un an din viata mea, bani si o posibila sansa care s-ar fi putut arata in viitor fix in domeniul studiat la prima facultate. Asa ca am ales sa merg cu amandoua facultati in paralel, am alergat de la examen la examen, am renuntat la nopti de distractie specifice studentiei si am mers timp de aproape 3 ani cu 2 facultati si un job. La ce m-a ajutat? cred ca la nimic. Pentru ca desi mi-e greu sa recunosc, nu am reusit sa fiu extrem de buna in ambele domenii, ba mai mult, nici macar intr-unul singur! Asta deoarece nu am avut timp fizic sa ma concentrez atent in niciunul dintre domenii. Pot sa ma laud ca stiu „cate ceva” si din stiinte juridice, dar si din jurnalism sau publicitate. Dar a avea habar de ce se vorbeste intr-un domeniu nu este suficient daca iti doresti performanta.

Tot in categoria compromisuri as incadra si anumite „prietenii”, „amicitii” pe care le-am tinut vii doar pentru ca am considerat dintodeauna ca e bine sa ai cat mai multe relatii. Odata cu maturizarea mea am constatat ca acest tip de relatii imi aduc energie negativa, ele nu imi mai sunt indiferente ca inainte asa ca am ajuns sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa pastrez legaturi doar cu oamenii care sunt pe aceeasi lungime de unda cu mine.

In cele din urma, cand mi-am deschis propriul business, am ales initial sa lucrez contrar prinicipiilor mele,” sa spun da atunci cand gandeam ca nu”, sa colaborez cu oameni mai slabi profesional doar pentru ca asa gandeam ca e la inceput de drum,  sa accept atitudini incorecte de la parteneri meii pentru ca ma consideram „mica”, etc. Ei bine,  a fost o decizie care per total mi-a daunat. Pentru ca oamenii nu inteleg dedesubturile gandirii tale, niciodata. Ei sunt doar niste  observatori care  trag concluzii. Iar asta te poate afecta pe termen lung.

La compromisuri, as introduce si casatoriile gen „carte de munca”, cum imi place mie sa le spun, acele relatii lungi, care desi nu mai merg, se sfarsesc totusi printr-o casatorie, pentru ca e mai important ce crede societatea despre noi, acel”am stat 10 ani impreuna, nu ne putem desparti acum”, dar si complacerea in joburi care ne transforma in niste nefericiti, doar pentru ca e comod, vine banul si avem sa platim ratele.

Ar mai fi multe de spus, dar conchid doar printr-un indemn: Incercati pe cat posibil sa fiti intransigenti, Compromisurile sunt doar actiuni cu efect  de bumerang.

Eu am spus STOP. Capra si varza nu mai trebuie impacate cu orice pret! Trebuie sa constientizam ca odata cu alegerea compromisului, „alegem sa ne vindem o parte din noi, parte pe care nu o mai recuperam niciodata.”

Cu prietenie,

LO

M-am trezit de dimineata cu o pofta nebuna de a-mi bea un cappucino in iarba. Zis si facut. Ne-am aprovizionat cu un cornuri cu unt si cappuccino si am mers intr-un loc pe care nu-l mai vizitasem de multa vreme. Parcul Bucov. O vreme superba care nu prevestestea deloc venirea calendaristica a toamnei (aceasta e totusi tradata de covorul de frunze ruginii care incep sa castige teritoriu), verdeata, flori, lac, oameni relaxati, bucurie, intr-un cuvant. Daca sunteti in apropiere de Ploiesti va recomand sa faceti un scurt popas. Pacul arata foarte frumos, curat, exista si locuri in care poti bea o cafea sau manca o inghetata, te poti plimba cu hidrobicicleta si chiar poti face un gratar, daca esti pasionat 🙂

O toamna de legenda, va doresc!

Lori

Sunt lucruri despre care nu am vorbit vreodata in public. Poate pentru ca era prea dureros sau poate doar pentru ca voiam sa uit, voiam ca oamenii sa ma priveasca  mereu ca pe acelasi copil vesnic vesel al carui chip nu e vreodata umbrit de tristete, indiferent de  incercarile la care viata l-a supus.

Astazi, astern aceste cuvinte aici in semn de recunostinta pentru o persoana foarte speciala pentru  mine. O persoana care mi-a dovedit ca nu exista uitare, dar exista alinare. E vorba de fratele meu, Bogdan sau Bica cum ii spuneam. Pe 14 iunie sunt 14 ani de cand o intamplare cumplita mi l-a rapit.  14 ani de cand m-am maturizat. Rapid. crunt si fara cale de intoarcere. Nu intru in detalii, tot ce trebuie si vreau sa mentin viu in mintea mea este ca el, Bogdan, era tot ce imi doream eu sa fiu, cel putin atunci, in copilarie. Era cald, bun si adorat de toata lumea. Cand s-a intamplat sa-l pierd am fost revoltata, dar destul de putin, durerea era prea mare insa desi eram un copil am realizat ca as fi ales oricand durerea de dupa moartea sa decat sa-mi doresc sa nu-l fi avut vreodata. Bogdan a dat inteles copilariei mele. Nu am sa pot uita minunatele vacante de vara petrecute la bunici, cu tot cu boacanele de rigoare, nu pot uita gustul portocalelor pe care le imparteam sub bradul de Craciun, hohotele de ras care apareau de fiecare data cand mama ne baga la somn, bucuria primei zile de scoala cand amandoi ne purtam cu mandrie noile hainute si mai tarziu cand eram deja prin clasa a VII-a, certurile pe care le tragea cu colegii de clasa care „se luau de sora-sa”.

Oriunde s-ar afla, Bogdan va ramane mereu fratele meu mai mare, restul…nu conteaza.

1 ma

Aproape 2 h de stat la coada, ploaie torentiala, sute de oameni, un lift care te duce cu gandul la „ultimul drum”, 1 minut jumate’ de groaza in timpul coborarii, familie, sare, oameni care ling peretii pe ascuns ca sa vada daca is sarati, frumusete, un loc de vazut o data in viata, cafea la automat,  frumoase sculpturi de sare, biciclete, tenis sub pamant, amintiri scrise cu „unghia creatiei” pe zidurile sarate, o cruce luminata (m-a linistit prezenta ei), putina istorie si fericire la final cand am vazut din nou lumina zilei.

Sper ca v-ati distrat azi!

Lori