Intodeauna am fost fascinata de mersul cu trenul pentru ca tata lucreaza la CFR de cand ma stiu, iar noi aveam gratuitate pe toate trenurile, in toate directiile. Din acest motiv am crescut cu sentimentul ca eu am ceva in plus fata de un om normal, o legatura speciala cu fiecare vagon in parte.In primul an de facultate am prins gustul comoditatii oferite de permisul auto.
Sa fie vreun an si jumatate de cand viata m-a adus din nou…in gara. Am aflat repede ca naveta Ploiesti-Bucuresti cu masina nu e o „afacere” si m-am trezit ca imi cumpar bilet. Cam o saptamana am fost in stare de soc, mi se parea ca mi se intampla o nedreptate si ca tocurile mele merita mai mult. Pana cand am renuntat la frustrari si am inceput sa ma BUCUR. Sa ma bucur de trezitul de dimineata si de sentimentul ca daca am dat Snooze la Alarma s-a terminat cu ziua respectiva, „Ai grija sa nu pierzi trenul” devenise mai mult ca oricand un motto de viata motivant. Am descoperit frumusetea relatiilor de prietenie legate „pe tren”. Carmen sau cea mai altruista si vesela femeie din lume (sau din Ploiesti :D), a fost o descoperire proprie, pe ruta Buc-Ploiesti. Am trecut foarte usor de la agonie la extaz. Asteptam diminetile ca sa ne vedem, sa povestim cate-n luna si in stele, sa ne savuram minuntul cappuccino-doar cand ajungeam in gara la Bucuresti (juramantul din fiecare dimineata conform caruia e ultima cafea la care ne uita Dumnezeu chiar parea sfant de fiecare data..)
Am trecut prin toate experientele cu trenul, de la traditionalul furat de cabluri care ne tinea prizonieri pe tren si 3-4 ore pe timp de iarna, certuri educative cu controlorii, gresit directia trenului (da, am vazut intr-o dimineata Mizilul…) la frumosele povesti pe care le-am auzit pe tren. Oameni veniti de departe care dupa ore intregi de calatorie zambeau la prima ora a diminetii fericiti ca mai au 40 de minute pana ajung la copilul care e plecat sa studieze la Bucuresti, la un examen, la un spital in care se trata cineva drag sau la interviul vietii! Am tras cu urechea (imi cer scuze pentru asta, dar nu ma puteam abtine) la discutii telefonice interminabile intre iubiti, soti sau amanti. Interesant, dar cam periculos.
In fiecare dimineata vedeam peronul garii transformandu-se intr-o curte mare in care toti oamenii se salutau si isi zambeau ca niste vechi prieteni.
Recunosc, dupa aproape un an de cand m-am intors la confortul masinii, imi lipsesc toate senzatiile traite in scurta mea viata de navetista 🙂 Imi lipseste Carmen, imi lipsesc covrigii calzi, mirosul de cafea proaspata si aventura.
Daca ajungi prin Gara de Nord, sau daca esti unul dintre „navetisti”, profita de perioada aceasta. Ia-ti tovarsul de compartiment si opreste-te la unul dintre automatele Nordexim ca sa savurezi o cafea aromata Lavazza! Daca esti norocos si profiti de promotia aflata acum in desfasurare poti castiga si cafeaua pentru prietenul tau! 🙂
Se spune ca cele mai frumoase imbratisari si saruturi sunt cele din gari…Eu as zice ca cele mai frumoase amintiri se nasc intr-adevar pe un peron de gara in aroma imbietoare a unei cafele Lavazza 🙂
P.S: Carmen sper ca apreciezi ca nu am spus nimic despre sedintele de buget 🙂 Diseara ne vedem la o cafea cu povesti, da?
