Sigur că vedeţi peste tot articole cu rezoluţiile fiecăruia pe 2017. Am să fac acelaşi lucru din 2 motive, poate vă inspiră măcar o vorbă din ce scriu aici şi poate am să recitesc articolul acesta anul viitor dacă simt că deraiez.
Nu este un articol în care intenţionez să mă laud este însă un articol în care , vă mărturisesc franc că sunt mândră de anul acesta pentru că am trecut la nivelul următor. Nu, nu s-a petrecut o minune, ci acum un an pe vremea asta mi-am propus să nu mai joc la amatori. Să fac lucrurile cât mai bine , cât mai perfect (dacă îmi este permis) fără a-mi pierde autenticitatea. De la gândul acesta a pornit totul. Adboutique-ul meu a gândit „big” cu orice risc, am devenit astfel importatori de obiecte promoţionale chiar daca financiar era o mare provocare pentu mine, majoritatea impoturilor se plătesc 100% în avans, iar odată cu acest statut firma a devenit plătitoare de TVA lunar, nu trimestrial cum era. Eu, defintă ca haos în istoricul meu personal, m-am organizat şi autoeducat astfel încât lucrurile au mers foarte bine. În ceea ce priveşte clienţii, este primul an din aceştia 4 de când am firma în care nu a trebuit să-mi mai fac griji pentru „salariul meu lunar” , pentru taxe, pentru contabil sau graficieni. Nu m-am îmbogăţit, dar cu siguranţă e drumul cel bun.
2017 mi-a demontrat dacă mai era nevoie că oamenii te urcă şi oamenii au puterea de a te coborî, că relaţiile cu aceştia sunt cele mai importante, că ai datoria etică de a face tot ce îţi stă ţie în putinţă ca să faci lucrurile cum trebuie, dar că există momente când efectiv nu poţi să controlezi partea cealaltă şi în astfel de momente, trebuie doar să fii împăcat cu tine şi conştient că eşti răspunzător doar de acţiunile tale.
Tot anul acesta am hotărât că dacă vreau blog de modă, nu e loc de compromis. Am încercat să-mi asum asta şi să fiu atentă la ce scriu, la fotografii, la absolut tot ce ţine de imaginea mea. Am încercat şi încerc tot felul de strategii şi pentru creşterea contului de Instagram, datorită fotografului Marius Petre am dus şi fotografiile la alt nivel prin şedinţele foto profi şi mi-am asociat numele (acesta mic cum e) doar cu branduri şi evenimente în care cred. Pentru că vreau să nu mai vorbesc doar din ce citesc şi din instinct, din luna februarie încep la Bucureşti cursuri de Stilism cu oameni care au un cuvânt de spus în industrie.
Mi-am dat seama că iubesc mai mult decât îmi imaginam moda şi că blogul e locul potrivit pentru a dezvolta asta, articolele de opinie despre trăiri personale le-am mutat în offline, în cartea pe care m-am apucat să o scriu (apropo, am scris până la 3 de dimineaţă, o fac destul de neregulat pentru că trebuie să am o anumită stare). Asta pentru că spaţiul unei cărţi mi se pare mult mai intim decât online-ul când vine vorba de pus sufletul pe tavă.
Tot anul acesta am redescoperit conceptul de prietenie. Nu ştiu dacă se întâmplă o maturizare ceva, dar am descoperit câtă linişte şi bucurie îţi poate aduce o prietenie de suflet. O prietenie în care nu există concurenţă, nu există siderare în ceea ce priveşte comportamnetul celuilalt, există doar „ia-mă aşa cum sunt ca să te iau aşa cum eşti”. Să poţi să-i spui cuiva, azi mă doare asta şi să ştii că celălalt se gândeşte fie şi pentru 3 secunde la problema ta şi la ce ar putea face să te doară mai puţin. E important să existe lângă tine o gingie vânătă, nu un borcan de lapte cu miere, care să te tragă de mânecă când o iei pe cărări fără ca tu să te simţi jignit sau ofensat.
Să nu cer oamenilor mai mult decât pot să ofere şi să accept că undeva se opreşte ştiinţa mea, şi aici mă refer la Agnes. M-am evaluat pe mine, încerc să îmi văd neputinţele în ceea ce priveşte calitatea mea de mamă (neputinţe=slăbiciuni) şi încerc să găsesc soluţii. Nu mă apuc să vorbesc despre Agnes că nu mai termin. Doar atât. E o minune.
Referitor la Mr. Che. Am şi aici o concluzie. Susţinerea reciprocă se bazează în primul rând pe încurajarea frumoasei nebunii a fiecăruia dintre noi. În relaţie trebuie să existe 2 oameni, 2 oameni care să se simtă împliniţi. 2 care să se simtă importanţi. 2 care simt că-şi acordă timp, unul altuia sau sieşi. Totul raportat la propriul univers. Când e vorba de ceea ce te face fericit, e musai să te raportezi la tine, nu la societate sau orice altceva.
Şi încă ceva, am avut momente în care mi-a fost ruşine de mine că am judecat oameni pe care nu i-am cunoscut, după aparenţe, după aspectm după haine, după facebook.
Şi mi-a fost ruşine de câteva ieşiri nervoase pe care le-am avut încercând să demonstrez că gândirea altora nu e corectă sau e nedreaptă. Dar nu aveam acest drept. Opiniile, fie ele şi diferite, trebuie respectate şi tolerate.
Anul viitor fac 30 ani, ori mă maturizez în sfârşit ori am descoperit secretul unui drum care pare bun. Muncă. Perseverenţă. „asumare” (pun acest cuvânt în ghilimele pentru că el e laitmotivul prietenei mele, M, care mi l-a spus de atâtea ori încât atunci când îl aud mă mănâncă pielea.
Vă mulţumesc pentru tot şi vouă.
Ne vedem curând pe noul site! Mai avem puţin!
Un an nou aşa cum vi-l doriţi!
