Ceea ce ne reprezintă cu adevărat. Poveste cu lapte și șoareci

De pe vremea când laptele proapăt muls  se ținea în cămara cea răcoroasă, în ulcele mari de aluminiu, am pentru voi o poveste. Eram la țară cu mama, cineva trebuia sa vină să cumpere lapte. 2 kg. Era urgent, femeia trebuia să faca ceva cu el și o anunțase de cu seara pe bunica. Mama s-a dus în cămară să ia laptele, să-l strecoare și să-l pună în bidon, însă când a descoperit ulcica, ceva negru se vedea deasupra. Era un șoarece. Dramă mare pentru ea, mare circ pentru mine. Să fi avut cred vreo 10-12 ani. Am văzut-o pe mama agitându-se de colo colo, că ce se face ea acum, femeia aia nu are cu ce să-și facă treba. Văzând-o atât de stresata i-am zis: păi scoate șoarecele  și pune laptele în sticlă, n-are ea de unde să știe ce s-a întâmplat. Îmi amintesc doar că mama a făcut ochii cât cepele și mi-a zis atât: Știu eu ce s-a întâmplat, e suficient. O lecție predată în grabă de mama, dar pe care nu am uitat-o vreodată.

Ne reprezintă cu adevărat ceea ce suntem atunci când nu ne vede nimeni. Ne definesc lucrurile mărunte pe care le facem/spunem atunci când credem că nu avem spectatori. Restul e poleială.

O să râdeți, dar ma frământă foarte des întrebarea asta de fiecare dată când merg în băile mollurilor. Când intri într-o baie de femeie vezi doar frumos. Femeiele care își retușează cu minuțiozitate machiajul, își aranjează o șuviță de păr sau își spală atent mâinile. Controversa apare când intri în cabinele de toaletă și găsești aproape de fiecare data dezastru. Și atunci nu poți să nu te întrebi! Bă, cine lasă în urmă asta? Că doamnele de la oglindă nu au cum. Nuuu, nu au cum. Niște făpturi așa gingașe, îngrijite…ceva dă cu rest.

Cam asta e treaba. E greu, dar e mare lucru să fii una și aceeași persoană cu ceea ce vrei să pari.

Cu drag,

L

Halloween-ul și ipocrizia

După cum unii dintre voi știți, amfost  responsabil[ de imaginea a două evenimente organizate cu ocazia Halloween-ului, în Ploiești. Unul a fost la Pub Doroftei și a fost un eveniment care s-a adresat familiei, au avut acces și copiii, am venit cu un concept inovativ, într-un decor special pregătit faimosul bucătar Moghazehi Mehrzad a gătit 3 specialități culinare în ton cu sărbătoarea americăneasacă, iar copiii prezenți s-au bucurat de facepainting și distracție pe gustul lor, la Pumkin Knife Party.

Cealaltă petrecere a avut loc  la cel mai mare centru de distracție din Ploiești, Maxfun (în incinta Afi Palace Ploiești) și s-a adresat oamenilor dornici de distracție de ”noapte”. Evenimentul l-a avut în centru pe faimosul DJ Andre Rizo, tematica a fost ”Pick your poison”, iar organizatorii au oferit pe lângă decor extrem de interesant (revin cu poze), prajituri de Halloween, și dansuri speciale oferite de „îngerașe” drăcoase.

Dincolo de faptul că aceste petreceri au fost organizate în acest context, de Halloweeen, eu văd doar niște pretexte găsite ca oamenii să se strângă la un loc și să se distreze sau relaxeze. Ce e rău în asta? Aud de ani de zile că incurajăm sărbătorile de import în loc să ne bucurăm de ale noastre, de parcă toți cei care sunt atât de împotriva Halloween-ului nu fac altceva în restul anului decât să militeze pentru sărbătorile de pe plaiurile mioritice. Sâmbătă e sărbătoarea morților în calendarul ortodox.  Vreau să văd militanții în acțiune! 🙂

De cei care spun că ăstia de petrec de Halloween sunt draci pe pământ pentru că insultă creștinătatea, nici nu mai vorbesc…Nu mă pot lupta cu așa ceva.

Conchid, Halloween-ul este o treabă pur comercială care instigă oamenii la distracție. Cam atât de simplă e treaba.

 

Ritual și produse de îngrijire. Top 7

Bună dimineața,

După baia fierbinte și relaxantă pe care tocmai am facut-o, mi-am amintit ca vă promit de ceva vreme această listă de produse cu care eu mă împac excelent. Începem cu ceea ce vă doriți cel mai mult, dacă e să ma orientez după mesajele voastre 🙂

Părul. Părul meu primește constant tot ceea ce are nevoie din produsele profesionale pe care le puteți găsi în shopul Bluette, adică:

  1. Șampon:  Wella Oil Reflections Luminous Conditioner sau Wella Oil Reflections Luminous Magnifying Elixir

2.   Balsam și mască: Wella Oil Reflections Luminous Conditioner sau Wella Oil Reflections Luminous Magnifying Elixir

336192l-640x0-w-498ee1cd

 

3.Ten. Folosesc de ani de zile Avene Cleanance Gel de curatare (ten gras), de care sunt foarte mulțumită. Demachiere cu apă micelară, n-am ținut cont de brand, apoi spălat cu acest gen și apoi Avene Hydrance crema hidratanta pentru piele normala si mixta SPF 20. Săptămânal, gomaj cu…mălai 😀

avehydw_kfcr03__14 avene-cleanance-gel-de-curatare-x-300-ml

 

Plus, tot o dată pe săptămână o mască pe care am descoperit-o de curând foarte bună, în sensul că îndepărtează excesul de sebum și îmi lasă pielea ca de bebeluș. (mă rog, vorba vine :)) )

4. Egg Pore Tightening Cooling Pack Masque

descarcare-3

5. Fond de ten. Incredibil de bun, pentru mine, Estee Lauder double wear!

estee-lauder-double-wear-fond-ten

 

6. Cremă de mâini și corp. Întotdeauna Neutrogena. ”Eftin și bun”. Eram fana celei de mâini de ani, iar de câteva luni la îndemnul prietenei mele am încercat-o și pe cea de corp. Se absoarbe foarte rapid în piele și este extrem de hidratantă.

hpim8668

 

7. Parfum- Always, always _ CHANEL MADEMOISELE, apa de toaletă, nu apa de parfum. Diferă mirosurile.

s116460_large

 

La capitoulul make up, nu vă pot da sfaturi pentru că nu sunt încântată de ceea ce folosesc acum. Nu am descoperit încă un rimel sau un ruj care să mă cuceerască. Poate mă ajutați voi cu sfaturi!

 

Cu drag,

L

 

Trendul sandalelor cu șosete un fel de Tudor Gheorghe și Guns’n Roses la un loc!

From ‘a fashion don’t’ to ‘a fashion do right now’!

Dacă și tu probai când erai mică sandalele cu toc ale mamei încălțată cu o pereche de șosete, cred că ai avut un fler de designer pe care nu l-ai dezvoltat :))

Sandale și șosete. Două cuvinte absolut oximoronice, ai zice. În lume, există chiar o asociere a lor cu ideea turiștilor fugăriți, prinși în ofsaid de o vreme capricioasă 😀

Și totuși, deja știți că trăim vremuri nebune, unde, da, este posibil să porți sandale/pantofi eleganți cu șosete.  Deși multă vreme această combinație a fost abolut de neacceptat, atât pentru femei cât și pentru bărbați, în primăvara lui 2016 s-a dat startul acestei nebunii și pentru bărbați,  cu ocazia Men’s Fashion Week unde am regăsit combinația avangardistă în foarte multe prezentări ale marilor designeri , cum ar fi: Versace, Bottega Veneta sau Calvin Klein . Vă vine să credeți sau nu, nimic nou sub soare, acest trend este de fapt o reinventare a modei anilor ’50!

Dincolo de faptul că această combinație atrage atenția, iar daca optezi pentru modelul de sandală și ciorap, corect, efectul vizual este absolut fabulos, plus că este foarte comod!

Eu? Iubesc combinația aceasta! Am purtat-o deja toamna aceasta, am avut o senzație de „au innebunit salcâmii și tu vrei să fiu cuminte” pe fundal de November Rain, al celor de la Guns N’ Roses.

Și ce să mai, mi-a fost și bine din punct de vedere termic :))  În mod normal n-aș fi putut ieși afară din casă în sandale, într-o seară de octombrie.

Designerii recomandă ca atunci când purtați sandale cu șosete  să aveți grijă să lasați piele la vedere, între ciorap și fustă/pantalon ca să nu obții un efect de fugit de acasă în pijamale, mai ales când e vorba de sandale cu talpă joasă.

Ideea este simplă, aveți grijă ca modelul sandalei să fie unul care se pretează, nu merg sandalele cu talpă/toc care te duc cu gândul la vară, alege un model de sandală mai robust, o talpă de lemn sau alt material rigid, iar șosetele trebuie să contrasteze ca și nuanță/material cu sandala.  Creativitatea nu trebuie să aiba limite, dar fiți atente, linia între cool și penibil este foarte subțire. Conchid, dacă nu ai curaj vestimentar în general, nu purta asta, o să se vadă pe tine și rezultatul wow va fi bau, vorba domniței de Alba.

Cu drag,

Loredana Chelba

fashion-2014-05-socks-sandals-00

fashion-2014-05-socks-sandals-00

socks_ff

socks3

 

 

Eroare de conectare.

Durerea de a pierde pe cineva e cruntä. Înţeleg asta foarte bine,mai bine decât vă imaginaţi, dar am o ușoară stare de rău care mă încearcă când văd scrisori pe facebook destinate persoanelor care au plecat dintre noi. Poate forma asta de exprimare ajută pe cel suferind să treacă peste, poate incurajarile primite în urma acestor postări fac asta sau poate că….sau poate că…facebook ul ăsta ne-a acaparat atât de tare încât sperăm că cineva, acel cineva ne aude, undeva.

Dar din păcate, acolo unde ne-au plecat oamenii dragi  nu e wi fi…iar news feedul nu se mai încarcă…

Cordial,

L

Cum adică lăcatuș mecanic?

Salutare,

Ieri mi-am însoțit un client la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Am plecat de acolo deprimată văzând cam cum arată viitorul României. Nu, nu am chef de dramatizări la sfârșit de săptămână, dar imaginea sutelor de tineri pe ale căror fețe se citea ignoranță crasă a fost destul de șocantă.  Tineri de abia ieșiți de pe băncile școlilor care au venit la un târg de joburi doar ca să semneze condica (pentru că am aflat că sunt obligați să apară la astfel de evenimente că altfel li se taie indemnizația de șomaj). Am tot discutat cu oamenii de acolo în speranța că identificăm un vinovat. Părinții zic eu, societatea și statul zice prietena mea, D. Stop!

După părerea mea, chiar nu e vina niciunuia (sau poate au o mică vină) dintre cei enumerați mai sus! Dorința de a nu fi un loser este singura care te poate mobiliza în viață. Dorința de a fi independent, de a-ți depăși condiția, de a îți câștiga existența și de a fi un exemplu decent pentru copilul tău! Da, sutele de tineri prezenți ieri sunt încă niște copii. Dar istoria socială ne spune că în general aceștia sunt cei care își fac cel mai devreme familii și fac copii cu duzina. Copii care sunt condamnați din start la o viața cel puțin la fel de chinuita ca cea a ”părinților copii”

Sunt n exemple de oameni care au reușit în viață fără vreun sprijin de acasă sau din altă parte. Pentru că au muncit.  Nu vorbesc de tinerii de pe la țară care săracii chiar nu au acces așa simplu la un job, (și totuși aceia vă garantez că se trezesc dimineața și pleacă cu ziua prin sat, chit că își câștigă masa din ziua respectivă și încă 20-30 lei), vorbesc de cei pe care i-am văzut ieri, din inima orașului. Să reușești în viață nu înseamnă neapărat să ai vreo profesie nobilă, orice muncești ca să îți câștigi păine e demn.

Am văzut bărbați, că la 20 și ceva de ani nu prea mai ești băiețel, care se plimbau printre angajatori fără să pună vreo întrebare legată de joburi și credeți-mă au fost vreo 500 de joburi scoase la concurs. Tot aceștia afișau zâmbete resemnate când întrebau cum adică lăcătuș mecanic? Deși se presupune că terminase o școală, nu neapărat de specialitate, o școală.

Am văzut tineri cărora nu le pasă de ei, de fapt. Asta mi-au transmis. Am văzut fete  coborâte din pat și venite acolo, nepieptănate, în colanți și cu urme de pernă pe față.

Vrem o țară ca afară. Vrem să fim „menegeri” cu toții. Părinții noștri care au făcut poate meserii necalificate, în schimburi,  au fost niște fraieri, n-au avut demnitate… Iar munca nu mai e brățară de aur, brățara de aur updatată zilelor noastre  arată ca în poza de mai sus, să ne înțelegem!

Trist.

 

 

Femeia și aspiratorul. Etapa aspirator.

Cred că fiecare dintre noi are o anumită perioadă în care simte că e acea perioadă de la care trebuie să ia totul. Când simte că  viața îi face o ofertă, take it or leave it. Când se crede superwoman și ignoră că ziua are 24 de ore, ca ea trebuie să aiba măcar 3 mese pe zi, că nu e un robot, etc, etc.

De vreo 2 săptămâni încep să am probeleme cu somnul. Nu am avut vreodată. M-am obișnuit să o adorm pe Agnes și apoi să ma trezesc să mai fac una alta. E nebunie, m-a apucat frecvent ora 2 aproape o luna, consecutiv. Adorm, apoi mă trezesc în jur de 5, fresh, fresh. A doua zi bineînțeles că sunt obosită. Încotro alerg? Încotro alergăm? De ce focul ăsta continuu? Habar nu am. Zielele trecute mă gândeam uitându-mă la niște poze că simt cum mi se schimbă perspectiva asupra modului în care privesc viața,  asupra oamenilor din jurul meu, până și asupra gusturilor vestimentare, de la zi, la zi. Am senzația că îmi recunosc greșelile aproape chiar înainte de a le comite, am senzația că fiecare situație cu care mă confrunt zilnic îmi oferă o lecție. Am senzația ca învăț. Am senzația că nu trebuie să ratez nimic pentru că aș rata o cărămidă din fundația anilor ce vor veni. La asta mă refer prin etapa aspirator. Cred ca nu doar eu trec prin asta, nu?

Sau poate la mine se resimte mai puternic pentru că eu de ceva timp încep să mă și autoextrag din  haos. Pentru că da, eu sunt  haosul  în persoană. Creez haos, respir haos ca mai apoi să fac ordine în el. Asta era plăcerea mea. Cum să gestionăm corect această etapă? În teorie, cred că ar trebui să o iei încet, cu calm și fără să neglijezi vreun aspect al vieții tale. Ai nevoie în principal de 2 obiecte, un pix și o agendă! Să te organizezi! :)))))) În rest, cred că e timp suficient de învățat, cred că trebuie să ne trăim viața mai relaxat, ocupându-ne atât de cariera, dar în principal de familie. Adică, un fel de alege zâmbetul 🙂

Romanian Fashion Philosophy- Day 1

Ce zi frumoasă! Mai ales că tocmai am făcut o selecție cu ținutele mele preferate din prima zi a Romanian Fashion Philosophy! Când privesc pozele de la prezentarea de ieri, îmi vine să reinterpretez o replică a lui Carrie Bradshow, în Sex and the city, care ar suna readaptat, cam așa: În fiecare an, există o perioadă în care femeia bucureșteană (sau nu) trebuie să-și lase în spate trecutul privind cu încredere în viitor. Această perioadă poartă numele de Romanian Fashion Philosophy.

Abia aștept să ajung mâine!

Până atunci, enjoy!

 

14717242_1130085320402720_2682995383393873226_n 14717121_1130086567069262_2812993173876706004_n 14716362_1130084910402761_7561803905782672331_n 14716180_1130085200402732_2090145441790251534_n 14716037_1130085150402737_6051216580674124048_n 14705853_1130086503735935_7723075108458729685_n 14690881_1130085417069377_2657404248743239079_n 14680497_1130085567069362_7749472641370085013_n 14671327_1130086760402576_510574067363252720_n 14671269_1130085117069407_8054873157674121098_n

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Romanian Fashion Philosophy- Moda privită altfel.

Filozofie în modă sau modă în filozofie?

Aflați răspunsul, între 12-14 Octombrie 2016 când   va avea loc la Palatul Bragadiru, București, prima ediție a Romanian Fashion Philosophy .

De ce cred că acest eveniment este diferit? Pentru că vine cu un concept diferit, ușor avangardist, care își propune să aducă în lumina reflectoarelor  pe de-o parte,  designerii de top ai momentului și branduri renumite din industria de modă, DAR pe de altă parte oferă o șansă de afirmare  celor mai talentați dintre absolvenții facultăților de design vestimentar.

Peste 25 de designeri și branduri din țări precum România, Italia, Germania, Rusia sau Grecia își vor prezenta cele mai noi colecții dând ocazia presei de specialitate să-și însușească trandurile următorului sezon.

Evenimentul este conceput a avea două componente: una de expo (unde publicul poate intra liber pentru a vizita și/sau cumpara, expozanți find designerii/brandurile participante la eveniment și alți parteneri) și alta de prezentări de modă (din 45 în 45 de minute, cu pauze pentru social networking, activări de produse, degustari de vinuri etc.) unde se poate intra doar pe bază de invitație. Gazda evenimentului va fi supermodelul Cristina Maria Sărăcuț împreună cu celebrul critic de modă MARCELLOUS L. JONES (TheFashionInsider.com Magazine!!!!)

Peste 25 de designeri și branduri din țări precum Italia, Germania, Rusia sau Grecia își vor prezenta cele mai noi colecții. Dintre aceștia amintim: Cannella, Giovanni Fabiani, CM CREAZIONE, Institutul de Modă Salomeia Truță, Di Vero, Lena Criveanu, Claudia Rawlings, Celebrity Skin, Alexandra Călăfețeanu, Marie Ollie, Lui by Luisa, LYK, Evgheni Hudorojcov, Mineli.

PARTENERI MEDIA PRINCIPALI: Fashion Insider Magazine prin invitatul special, criticul de modăMARCELLOUS L. JONES și Fashion Channel care va transmite live de la Romanian Fashion Philosophy A/W 2016 în calitate de partener media oficial al evenimentului.

În cadrul evenimentului Camera de Comerț Italiană pentru Balcani, împreună cu Camera de Comerț Româno-Britanică  vor organiza o serie de întâlniri B2B între “buyerii” români din sectorul de modă și firmele italiene prezente la Romanian Fashion Philosophy.

Cu ocazia evenimentului Romanian Fashion Philosophy A|W 2016, Camera Italiană pentru Balcani  va fi prezentă cu o delegație de firme italiene, luxury brands. Pe 12 octombrie, la Palatul Bragadiru, brandurile își vor prezenta ultimele colecții într-un concept intitulat – Italian Fashion Bucharest. Firmele vor fi prezente și între 12-13 octombrie în zona de expo unde vor întâlni “buyerii“ români cu scopul de a favoriza și implementa schimbul comercial din sectorul modei între Italia și România. “Gemona Vasile, Camera de Comerț Italiană pentru Balcani.

În final vă mărturisesc că m-a onorat  propunerea primită din partea organizatorilor, aceea  de a fi blogger oficial al evenimentului. O să vă țin la curent cu ce se va întâmpla săptămâna viitoare!

Conchid, săptămâna viitoare respirăm modă. Sună bine!

L

5 reguli pentru a nu pleca nefericită de la salon

Bună să vă fie ziua!

În primul rând, în urma postului de miercuri, cu blondul meu  perfect (happy, happy, joy, joy), aș vrea să vă vând pontul, așa cum m-ați rugat. M-am vopsit la Bluette cu Blond Special Koleston Perfect, fără decolorare, iar apoi mi s-a aplicat un tratament Oil Reflections. Baza mea este un șaten deschis. De vreo 10 ani de când mă vopsesc blondă, tot am avut experiențe la saloane. Mai mereu eu plecam nefericită indiferent ce-mi făceam. De curând am realizat că nu e vina oamenilor din saloane ci a mea. Cred că pentru a preîntâmpina nemulțumirele post vizită la salon, ar trebui să ținem cont de următoarele lucruri:

  1. Nu te mai ghida doar după poze în ceea ce privește coafurile, nuanțele sau make upul, pentru că totul trebuie să țină cont de trăsăturile tale.  E posibil să fii influențată de frumusețea unei femei dintr-o fotografie și chiar dacă coafura îți iese la fel, ție să ții se pară că nu a fost executată corect doar pentru că nu îți vine la fel de bine.
  2. Când mergi la un salon de înfrumusețare foarte bun trebuie să-ți asumi și faptul că în general acestea sunt foarte aglomerate, trebuie să-ți faci programarea din timp plus faptul că e posibil să nu te preia la fix fix ora programării. 10 minute întârziere nu au ucis pe nimeni și mi se pare că nu ești rezonabilă atunci când faci scandal văzând că nimeni nu stă degeaba. Repet, eu am făcut scandal de câteva ori, până am avut acces în „spatele scenei” și am văzut de ce se aglomerează așa. Pentru că sunt foarte multe cliente care insistă foarte tare deși li se spune că nu este loc, iar în dorința de a le mulțumi, saloanele le fac loc așa cum se poate.
  3. Urmează sfaturile specialistului. Dacă tu mergi chitită să te faci blond platinat din brunet, încearcă să înțelegi că fetele nu sunt magiciene ci specialiste în culoare. Un plan bine pus la punct, te va duce la rezultatul dorit chiar daca acest rezultat îl obții în 2 luni, nu într-o singură zi. Pentru că, crede-mă nu vrei să pleci cu părul distrus sau cu o nuanță care pare home made.
  4. Consultă lista de prețuri existentă și raporteaz-o la lungimea părului tău!
  5. Faptul că alegi să mergi la un salon bun și să plătești un preț raportat la calitate, nu îți dă dreptul să fii nepoliticoasă cu personalul și să crezi că trebuie să ții se cânte în strună.  Cu drag, o fostă clientă imposibilă,

L

Fugită în furou de acasă. Să avem pardon, se cheamă Slip Dress!

Noile trenduri ne demontrează că ne place atât de mult de noi, acasă, în dormitor, încât e musai să adaptăm lenjeria de noapte și pe stradă.

Un alt trend care naște controverse este trendul slip dress, adică o rochiță care aduce extraordinar de mult cu o lenjerie de tip furou. Într-adevăr, se pot crea outfituri interesante și senzuale, dar trebuie să ai puțin curaj să ieși așa pe stradă.  „Vinovații” sunt Alexander Wang, Givenchy, Calvin Klein, Celine sau Chloe, care au adus pe podiumuri în primăvara lui 2016 rochița obraznică, adoptată rapid de toate vedetele.

Personal, aș putea să-mi înving pudoare și s-o port, peste un tricou, cu bocanci, cu o geacă lungă sau cu cizme over knee și un cardigan gros, toamna aceasta! Altfel, niciodată să nu zici niciodată!

Mai jos câteva idei de outfituri Slip Dress.

_a2x1038_jpg_7422_north_499x_white

10-fashion-trends-for-2016-theeverygirl-10

2016-spring-trends-slip-dress

a10e168fa110fd9ad9d0c4e02a55687b

main1_59

polo-slip-1-700x1050

silk-slip-dress-spring-summer-trend-2016-where-to-shop

slip-dress-lingerie-trend-2016-how-to-wear-where-to-shop

the-top-trends-to-retire-and-adopt-in-2016-1530732-1448058700-640x0c

 

Compătimindu-i și pe ei. Bărbații.

Gândirea mea idealistă de dinaintea vieții adevărate, adică viața aia în care tu erai o păpușică scoasă din cutie si uneori la început, dacă aveai un coș pe față erai dispusă să dormi fardată ca să nu ”ușizi” basmul s-a spulberat destul de brusc după ce timpul meu s-a măsurat in Agnes.

Ieri, pe când îmi făceam rutina săptămânală de beauty mă gândeam la cât de rău trebuie să fie să fii și bărbat.

Am găsit și motive:

  1. Păi să vii acasă și să spui de la ușă, e un miros plăcut a bere în casă și tu să-ți scoți căpățânuța gingașă din bucătărie, căpățânuță ce a fost in prealabil dată cu un fel de lavabil și să exclami: E de la masca mea de față! Am găsit o rețetă nouă pe bază de drojdie de bere.
  2. O dovadă mare de iubire mi se pare ca omul de lângă tine să vrea să facă nuntă cu tine! Nu, nu pentru că asta înseamnă să-și petreacă viața cu tine, ăsta e un detaliu, pe lângă calvarul prin care trebuie să treacă odată cu organizarea acestui eveniment. Lacrimi cristaline, fericire acută, iar lacrimi, cam un an cât durează toată treaba.
  3. Pentru că bărbatul apucă să-și delecteze stomăcelul cu mâncarea făcută de tine regulat, doar după ce apare un copil.
  4. Pentru că la fiecare eveniment trebuie să te audă că n-ai cu ce să te îmbraci.
  5. Pentru că atunci când îți cresc rădăcinile la păr e indus în eroare și are senzația că nu știe cu cine s-a insurat.
  6. Pentru că mereu există o perioadă între epilat, pe care el nu o poate înțelege, denumită literar și perioada mărar.
  7. Pentru că uneori te mai găsește acasă și cu oua și ulei de măsline în păr.
  8. Pentru că întodeauna capătă ultimele două rafturi mici, de jos, din sifonierE.
  9. Pentru filmele la care sunt forțați să se uite în crizele de romantism ale femeii.
  10. Pentru că sunt condamnați de fiecare dată să explice de ce naiba e atât de important să taci, doar să TACI, atunci când joacă Steaua!
  11. Pentru că există întotdeauna un eveniment la care e luat cu forța și acolo are surpriza de  a fi singurul bărbat. În zeci de femei.

Of of of!

 

Seara cu zâmbete,

L

Trenduri occidentale aduse la Ploiești. Bijuterii fantezie din flori naturale. De Laura Drăghici.

Bijuteriile! Oh, bijuteriile!

Bijuteria reprezintă o formă universală de împodobire a propriei persoane. Încă din antichitate, femeile foloseau bijuterii „rupte” din natură pentru a căpăta un look prețios. Bijuterii realizate din pietre, scoici, oase și flori! Da, flori! La începuturi, aceste bijuterii erau purtate pentru protecția împotriva unor pericole, dar și ca semn de statut. Dacă în Europa medievală ierarhia sociala se recunoștea în funcție de bijuteriile purate (nobilimea purta aur, argint și pietre prețioase), iar clasele inferioare purtau metale de bază, cum ar fi cupru sau cositorul, mai târziu lucrurile au început să se schimbe.  Coco Chanel a fost cea care a introdus la rang de modă bijuteriile realizate din materiale ieftine promovănd ideea conform căreia „este dezgustător să mergi cu câteva milioane atârnate la gât doar pentru că ești bogat”.  Coco Chanel obişnuia să poarte bijuterii veritabile, perle naturale, dar împreună cu cele din materiale semi-preţioase, susținând că  o femeie valorează mai mult decât preţul hainelor şi accesoriilor sale.

Pentru că viitorul aparține neconvenționalului, simplității și naturalului, Laura Drăghici, artist floristic, owner al studioului de artă floristică, Chic Fleuriste, schimbă traictoria pieței bijuteriilor din România, prin propuneri de bijuterii „vii” , din flori naturale. Bijuterii care atrag atenția cu siguranță, bijuterii care nu doar înfrumusețează ci și parfumează, bijuterii care completează cromatic și vizual un outfit original. Vă las să vă răsfățați ochii cu minunățiile de mai jos. Pe Laura Drăghici o găsiți aici:

https://www.facebook.com/chicfleuriste/?fref=ts

 

img-20161003-wa0001-copy

img-20161003-wa0002

img-20161003-wa0003-copy

 

img-20161003-wa0004-copy

 

img-20161003-wa0005-copy

img-20161003-wa0006

img-20161003-wa0007

img-20161003-wa0008

img-20161003-wa0009-copy

img-20161003-wa0010-copy

img-20161003-wa0011

img-20161003-wa0012

img-20161003-wa0013

img-20161003-wa0014

img-20161003-wa0015

img-20161003-wa0016

img-20161003-wa0017

img-20161003-wa0018

 

Când viaţa îţi dă lămâi,negociază-ţi măcar mierea

Acum 10 ani pe vremea asta, cu ultima vână de viaţă, mama îmi strângea mâinile în ale sale, implorându-mă pe peronul Gării de Nord să fiu cuminte şi să am grijă de mine, că eu sunt fata ei cea deşteaptă.
Cu o plasă de haine, o pilotă de la bunica şi o pernă plecasem să cuceresc lumea, la Bucureşti.
Un an mai târziu,  dădeam admitere la cea de-a doua facultate, cu dorinţa de a -împlini visul de a ajunge jurnalist.
În acelaşi an, m-am angajat la o agenţie de publicitate unde colindam depozitele mici de materiale de construcţii din Chitila, Fundeni, Vitan, cu câteva kg de cataloage în braţe, trebuia să le vând şi să-i conving pe oamenii care vindeau ciment şi cherestea în propriile case, că publicitatea e şansa lor. Pe frig, ploaie sau caniculă.
Apoi, alergam la multinaţionale în dorinţa de a câştiga contracte mari. Ştiu pe dinafară toate firmele din centrele de afaceri din Pipera. Aveam strategii de păcălire a oamenilor de la pază ca să-i conving să mă lase să urc. Cu o ofertă A4, alb negru şi un zâmbet larg pe faţa necoaptă, cioc cioc la fiecare fimă. Aşa am convins Honda să-şi facă agendele la agenţia la care lucram.
După încă ceva vreme, în urma colaborării cu o revistă de marketing unde eram redactor, am picat dintr-o dată într-un fel de wonderland, unde m-am descoperit. Mai exact, revista mi-a dat şansa să am acces la cele mai mişto evenimente din publicitate si PR. Pe vremea când evenimentele lui Manafu erau „tinere”, iar acestea adunau cei mai deschişi oameni ai vremii, oameni care păreau picaţi de pe altă planetă vorbind o limbă necunoscută, desenând o lume atrăgătoare, o lume din care voiai să faci parte.  Eu, o tânără oarecum fără o direcţie clară, am constatat repede că ăsta e drumul meu. Am profitat la maximum de orice ocazie mi s-a ivit, am atârnat poate de multe ori în locuri în care sigur nu era de mine, am socializat, am clădit relaţii şi până la urmă s-a dovedit ca a fost o decizie înţeleaptă.

Acum trei ani, tot pe vremea asta, cu un singur sprijin, cel al soțului meu, am deschis agenția de publicitate Adboutique. Biroul meu din Opel era șansa mea. După trei ani nu m-am îmbogățit, dar simt că e direcția  bună pentru că am ajuns să nu mai caut clienți, să mă caute ei pe mine, am reușit să am o abordare diferită care pare să placă oamenilor. Înainte de a eticheta acest articol ca pe-o laudă permiteți-mi să vă propun să-l luați doar ca pe o poveste a unui om care acum mulți ani avea niște visuri care nu păreau realizabile, dar pentru care a hotărât să lupte întocând de partea sa toate situațiile în care a fost pus la un moment dat. Primul meu job l-am simțit la vremea aceea umilitor, dar e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată, pentru că m-a călit, dându-mi credința că nu există ceva ce nu pot să fac, că încrederea în sine este singura armă care garantează pentru tine în viață. Ah,  și să nu uit. Oamenii din jurul nostru au un merit deosebit în viețile noastre. Nu putem reuși singuri. Țineți-vă oamenii buni aproape, ei dau plus valoare vieților noastre. Pentru că trăim printre oameni.

Poza din articol este de aproape 9 ani,  din perioada despre care v-am vorbit mai sus, o poză la care țin foarte mult.

Cordial,

L