Arhive lunare: octombrie 2015

Lifestyle

Nesimtirea si cruzimea dichisita si aranjata sub masca de OM. Ce facem cu animalele de pe Facebook?

La prima vedere Facebook-ul si oamenii de aici par totusi inofensivi. Ne deranjeaza, ii blamam putin si le dam block. Te gandesti ca in spatele unui nume adevarat sau nu, in spatele unei poze de profil adevarata sau nu, indivizii, pentru ca nu-i putem cataloga oameni, au alt curaj de a spune lucruri, emite judecati, etc. Ei bine, asta credeam ieri. Pana ieri.

Tragediile pe care le-am trait in frageda adolescenta m-au facut sa privesc cu mai mult decat empatie, cu o sensibilitate usor exagerata tragediile pe care le vad la orice om din jurul meu. Citeam la un moment dat un articol al Laurei Ionescu, in care ea descria perioada in care mama sa era bolnava de cancer  si drumurile pe care le facea la Fundeni. Cu lux de amanunte. Nu o cunosteam personal pe Laura, dar am simti nevoia sa-i dau un mesaj in care i-am spus ca articolul scris de ea parca e dictat de o voce ascunsa in adancul inimii mele. Am vorbit si am povestit cam 10 minute ca si cum ne cunosteam de mult timp. Concluzia discutiei a fost simpla: in astfel de momente, in care ne pierdem oameni dragi,  cu totii simtim la fel indiferent de sex, statut social, tara, origine, etc!!! Nu e o conicidenta!

Tragedia intamplata aseara in clubul din Bucuresti mi-a inghetat sangele in vine. Burtierele de la toate televiziunile de stiri m-au lasat paralizata cateva minute. Incercam sa obtin de la Adi o confirmare gen: „nu e la noi, nu?”  Ba da, in Bucuresti.

La facultatea de Jurnalism am invatat ca un impact emotional inzecit il va avea asupra celor din Romania faptul ca 15  oameni mor intr-un accident, in oricare oras din Romania decat faptul ca de ex, in Siria, mor mii in fiecare zi. Intr-o oarecare masura e anormal, dar cred ca suntem proiectati sa fim mai sensibili la ce se intampla in proximitatea noastra. O fi moral, n-o fi…nu stiu. Stiu doar ca am crezut cu toata fiinta mea ca orice om din tara asta s-a intristat macar o secunda in dimineata asta la auzul stirii terifiante. Am facut putin reserch incercand sa aflu mai multe, m-am uitat chiar si pe listele de raniti sa vad daca recunosc vreun nume.Si ce am gasit? Comentarii si mesaje ale unor indivizi care nu pot fi numiti nici macar animale, nu, pentru ca animalele nu poseda inteligenta si constiinta (parca asta era definitia), dar ele sunt fiinte gingase care de foarte  multe ori arata afectiune si iubire! Am vazut indivizi care se bucurau ca cei 28 de tineri au murit spunand ca asta e o pedeapsa divina a faptului ca in tara s-au organizat aseara petreceri de Halloween!!!!!! Suntem dementi????? Ce se intampla? Am auzit ca cei 28 de tineri au murit pentru ca erau rockeri!  Unii bloggeri au postat print screen-uri cu mesajele dupa wall-ul clubului, postate aseara de „tineri”. Ce am vazut acolo m-a oripilat. Voi va dati seama ca acesti indivizi nu exista doar pe facebook ci misuna in viata reala?? Cum le dam block in viata reala?? Eu cred ca sunt bolnavi psihic si ca pot fi capabili de tot felul de fapte abominabile. Sunt o tipa care se concentreaza pe pozitivism. Intotdeauna. Nu vreau sa ma gandesc la rele pentru nimeni pe lumea asta, dar acesti indivizi care au postat mesaje gen: „au ars ca sobolanii”, „am auzit ca a fost fun, atmosfera exploziva”, „era un club de paduchi, rockeri imputiti”, merita niste lectii de la viata.

Sa te trezesti intr-o zi normala si sa fii pus in situatia de a afla ca din acel moment o fiinta draga tie nu mai e. Cum nu mai e? Pur si simplu, s-a dus. A disparut. N-o sa-i mai vezi niciodata ochii,  zambetul, n-o sa mai poti sa-i spui vreodata buna dimineata sau noapte buna. Sa incerci sa intelegi asta si sa simti ca te loveste o durere in crestet pentru ca mintea ta refuza sa faca asta. Sa simti ca te sufoci de durere. Sa te ineci cu lacrimi. Sa implori oamenii din jurul tau sa-ti spuna ca nu e adevarat, ca nu s-a intamplat. Sa te fortezi sa te culci ca poate e un vis. Sa te tavalesti pe jos de durerere si sa urlii cat poti. Astea sunt stari pe care le traiesti cand pierzi pe cineva drag. Sunt revoltatata ca nu putem face nimic. Mi-as fi dorit mult sa merg sa donez sange pentru raniti. Nu pot face asta pentru ca inca alaptez. Imi vine sa plang la gandul ca dincolo de faptul ca se intampla tragedii, ne pierdem umanitatea. Nesimtirea este prezenta in vietile noastre dichista si aranjata sub chipuri de „oameni”. Aceste deghizari sunt mai periculoase decat orice masca purtata de oameni inofensivi  intr-o petrecere de Halloween, doamnelor si domnilor!!!

Loredana

index

Lifestyle

Zdrobim utopii. Frumoasa si Desteapta in acelasi timp. Cum sa devii model In SUA- Femei de succes

Recunosc, imi plac femeile frumoase si destepte. Le admir si ma bucur de fiecare succes al unei astfel de femei. Cu atat mai mulr cand femeia aceasta imi este apropiata de suflet.

Oana. Pe Oana o cunosc de mica, am fost colega de banca si buna prietena cu sora ei, Irina. Suntem din acelasi loc oarecum. Pentru necunoscatori suntem din Breaza, pentru cunascatori din Podu Corbului, un „cartier” al Brezii in care si acum ” timpul parca sta in loc”, unde parintii nostri ne-au cimentat valorib care ne-au ajutat sa devenim oamenii de astazi.. Adolescenta ne-am petrecut-o in aceeasi scoala, apoi liceu, am impartit bucuria primelor iesiri la discoteca, emotiile primelor petreceri de tip majorat, profitul de la prima tentativa de business 😀 (distributie de produse cosmectice). Vremuri frumoase, care par acum traite de alte persoane, zile petrecute la taclale, ore de dichisit in fata oglinzii, etc. Astazi vreau sa va spun povestea Oanei. O tipa care si in adolescenta iesea in evidenta prin frumusetea ei, si (!!!) intelgienta. Era o eleva eminenta cu orientari catre arta (nu pot sa nu-mi amintesc superbele desenuri in creion pe care le facea)

Enjoy! Oana, te astept la cafea, intr-o saptamana! Ma emotioneaza gandul revedereii.

Ah, si inca ceva, in decembrie, Oana a fost invitata sa defileze la Bucharest Fashion Week! 😉

Care era visul dvs cand erati mica? Ai devenit ceea ce ti-ai  propus?Cum a fost drumul catre succes?
Cand eram mica mi-am dorit sa fiu in lumea modei, designer sau specialist in decoratiuni interioare. Imi amintesc cum cautam rochii prin dulapul bunicii sa se asorteze cu pantofii cu toc,(erau cu 5 numere mai mari) si pozam in fata oglinzii… imaginandu-ma in spatele micului ecran. Dupa ani de zile, munca si pasiune traiesc acel vis!
Ce greseala ai facut in cariera si ar fi bine de mentionat pentru a nu o repeta si ceilalti?
Cred ca indiferent de domeniul in care alegi sa-ti dezvolti o cariera o greseala pe care toti o facem este sa credem ca oamenii din jurul nostru au aceleasi intentii si ca nu ne vor dezamagii. Naivitatea poate fi o arma impotriva noastra.
Tinuta- carte de vizita?
Tinuta are un rol foarte important, cu toate ca spunem sa nu judecam o carte dupa coperta, prima impresie conteaza extraordinar de mult.
2 carti care te-au motivat in viata?
„The secret”  si ” eat,pray,love „!
Care este sfatul pe care l-ai da unei tinere la inceput de cariera?
Un sfat pe care l-as putea da unei tinere la inceput de cariera este: nu renunta oricat de greu ar fi! Daca ai o viziune, urmeaz-o ! Nimic nu poate sta in calea visului tau !
Calitatea ta fara de care na-i fi reusit?
In lumea modelingului, entertainment business, personalitatea este ceea ce a deschis porti pentru mine.
Ce te  inspira in viata de zi cu zi?
Imi place sa fiu inconjurata de oameni care ma forteaza sa devin o persoana mai buna, oameni cu viziune si pasiune pentru un  lucru, fie arta,muzica, film, orice, oamenii care-si ating scopul in viata ma motiveaza sa lupt mai mult.
Cum ai reusit de-a lungul timpului sa imbinati viata profesionala cu cea de familie?
In cazul meu, relatia cu familia a fost la distanta, am plecat din Romania la varsta de 21 de ani . Am avut puterea de a-mi lasa familia in spate ca sa mi urmez visul.
Ce ai simtit cand te-ai vazut in America? Ce ti-a lipisit cel mai mult? Ai fost tentata sa renunti?A fost foarte greu, inima mi a fost cat un bob de piper cand am ajuns pe un nou continent, m-am lovit de o noua cultura, limba,oameni noi… doar ca sa descopar ce este American Dream!
Un lucru am descoperit cu siguranta: freedom it’s not for free!
Cel mai mult mi- au lipsit familia, prietenii si aerul curat de la Breaza. Cel mai greu a fost intotdeauna in preajma sarbatorilor. Imi amintesc primul Craciun. L-am petrecut singura, dar in inima mea am stiut pentru ce lupt si ca a fost decizia mea sa ma aventurez in aceasta lupta si ca doar atunci cand o voi infrunta ma voi intoarce in sanul familiei.
Am renuntat la ceea ce am simtit ca nu ma ajuta sa devin mai puternica, am renuntat la prietenii, am renuntat la partener de viata, am renuntat la oamenii negativi, dar un singur lucru la care nu am renuntat a fost sa cred in mine si in puterile mele.
Motto-ul preferat-” nu pot schimba directia vantului, dar imi pot ajusta panzele ca sa ajung la destinatie!”
 
Unde te vezi peste 10 ani?
Peste 10 ani…wow… probabil prin Paris incheind contracte cu case de moda sau  avand scoala mea de modeling.
Cum te-a ajutat scoala pana acum in viata? (stiu cat de buna erai la invatatura)
Scoala a fost cheia ce mi-a deschis usa catre American Dream!!! Cu bursa de merit si prima pe facultatea la ingineria materialelor mecatronica robotica am reusit sa primesc viza catre Statele Unite.
Peste o sapt te intorci acasa dupa 8 ani. Ce sentimente te incearca?
Dupa 8 ani ma intorc in Romania, ma intorc cu inima deschisa, as vrea sa pot sa imbratisez tara si sa-i multumesc pentru tot ceea ce mi-a oferit.
M-a ajutat foarte mult sa cresc in Romania si sa fac o comparatie cu felul in care copiii cresc
si sunt educati in Statele Unite. Am stiut ce inseamna sa nu am anumite lucruri si sa le apreciez atunci cand le dobandesc.
Care e amintirea care te alina cand puneai capul pe perna „printre straini” si te simiteai singura?
Amintirile din copilarie cu sora mea, dulceata de trandafiri pe care stii cat de bine o prepara bunica mea… imi aduc mereu zambetul pe buze.
Din pacate, dulceata a ramas doar o amintire caci bunica mea ma vegheaza acum dintre un alt univers…
Dupa 8 ani m-am schimbat, familia, prietenii s-au schimbat. Oameni dragi vor lipsi cand ma voi intoarce si inimi mici de copii au fost aduse in aceasta lume intre timp… trebuie sa imbratisez totul asa cum este… caci in final depinde de noi ce vrem sa facem cu darul primit de la Dumnezeu si anume viata . Trebuie sa impletim sacrificii, lacrimi, zambete cu iubire si sa tinem capul sus, sa ne pastram Coroana dreapta,ca niste regine si regi ce am fost alesi sa fim.
Multumesc, Oana!!
11053585_10206949216916725_5050529940008915603_n
Savoire Vivre

Arta de a accepta un compliment

Dam din gene, ne rusinam, negam sau raspundem inoportun atunci cand primim un compliment. Uneori ne emotioneaza, alteori suntem magulite de faptul ca o anumita persoana ne complimenteaza, iar in unele cazuri ne simtim ofensate pentru ca ni se pare ca  cel ce ne-a complimentat nu e de nasul nostru.

Nu stiu daca trairile de mai sus sunt in armonie cu ceea ce simtiti si voi, stiu doar ca pe mine mama m-a invatat ca atunci cand primesc un compliment sa zambesc (dar nu cu toata gura, desi mie mi-e greu sa n-o fac :)) ) si sa spun Multumesc.

Psihologii spun ca atunci cand primesc complimente, oamenilor li se insenineaza ziua. Si eu cred asta 🙂 Cred in vorbe frumoase si in puterea lor de ne face fericiti. Indiferent cat de increzatori am fi ne face bine sa stim ca suntem apreciati. Ca in copilarie! Orice lauda adusa de parinti, profesori, rude, ne aducea bucurie, ne ambitiona si cel mai important, ne DEZVOLTA.

Cautand putin pe site-urile de specialitate am gasit urmatorul ghid:

„Când vi se face un compliment, trebuie sa raspundeti întotdeauna astfel: „Multumesc”.

 Printre alternativele care nu sunt acceptate se numara: „Ai înnebunit? Arat îngrozitor!”, „Nu e cine stie ce”, „Cred ca glumesti” si „Te rog, am facut totul din repezeala” etc.

 Nu trebuie niciodata sa contestati, sa discreditati sau sa micsorati importanta unui compliment. Daca faceti acest lucru, insultati persoana care v-a complimentat, deoarece îi puneti sub semnul îndoielii judecata, standardele, gustul, sau, si mai rau, sinceritatea.

 Cel mai indicat este sa zâmbiti si sa savurati momentul, asteptând urmatoarea ocazie pentru a-i complimenta la rândul dumneavoastra pe ceilalti.”

Noapte buna 🙂

Va imbratisez,

Lori

.

Mini Vitejie

10 intamplari ciudate. Si o minune.

Maine e 17! SuperAgnes are 10 luni! Nu-mi vine sa cred ca au trecut atat de repede. 10 luni traite intens, in care am invatat ca timpul e relativ, ca o lingurita de mancare luata chiar poate sa-ti faca ziua buna uneori, si ca sa dormi cateva ore pe noapte poate fi intr-adevar odihnitor. Saptamana trecuta am fost in vizita la maternitate, niste buni prieteni au un bebe. Nu va spun ce emotioant a fost. Am retrait cumva clipele de acum 10 luni.  Inchideam ochii si o vedeam pe A, mica, cat o lingura (asta era vorba mamei mele:) ),cu pleoapele aproape lipite una de cealalta incercand sa faca cunostinta cu noi. Ii simt inca prima atingere. Ii vad mirarea din ochi. Ma vedeam pe mine incercand sa invat cea mai rapida lectie care mi s-a predat vreodata. Aceea de a fi mama.

Ma uit in aceasta clipa la Agnes si vad. Un OM! Da, un om intremat. E vitejia mea, activa, fuge de’a busilea prin casa, vrea sa o plimbam de manuta toata ziua prin casa sau afara, imi scoate hainele din sifonier (!!!! aici trebuie sa avem o discutie), mananca, descopera, danseaza, are melodii preferate, ma striga de zor si simte cand plec de acasa. Il adora pe tati ei. Doamne ce-l mai adora! I se lumineaza privirea cand il vede, au deja ghidusii pe care le fac in complicitate…E.. E minunata.

Ma uit in urma si-mi dau seama ca nu e usor, dar nici asa greu.Sunt fericita pentru deciziile pe care le-am luat inca de la inceput legat de ea. Ma refer aici la faptul ca am luat-o peste tot cu mine inca de foarte mica, e foarte sociabila, nu plange cand vede oameni noi, sunt fericita ca am vorbit si am ras mult cu ea, e un copil vesel, sunt fericita ca nu mi-am crescut copillul dupa net, sunt fericita ca mi-am ascultat instinctele, sunt fericita ca Agnes e inconjurata de cei mai minunati bunici, de prietenii nostri minunati. Si da, un copil simte „dragostea din ochii privitorului”. 10 luni in care am invatat si inca am multe de invatat. 10 luni in care viata a capatat alt gust, 10 luni in care in fiecare dimineata mi-am baut cappuccino cu prietena mea, Agnes. E copilul meu, dar tare as vrea sa reusesc s-o fac sa ma priveasca ca pe cea mai de incredere prietena. Ma uit la ea si o vad pe Adi. O ascult, ii vad zvacul si ma vad pe mine. 😀

Stiti ce mi se pare foarte interesant? Ca nu stiam ca eu, Loredana,  am atata rabdare si ca in astea 10 luni, nu m-am enervat nici macar o data!

As mai scrie, dar nu vreau sa va plictisesc ma duc sa-i mai dau un sarut apasat, chiar daca o trezesc. Apropos, cum se face ca uneori ne chinuim sa ne adormim copiii si imediat ii trezim ca-i pupacim??

Lifestyle

Numele meu este Loredana si sunt oportunista.

Am aflat de curand ca Loredana e oportunista. Pai da, Loredana chiar e oportunista. E ceva rau?

Oportunitatatea reprezinta o ocazie! Ocazie favorabila tie. Sa nu fi oportunist inseamna   ceva de genul „sa stai si sa te uiti cum trece trenul pe langa tine”. Intotdeauna mi-a placut sa fructific oportunitatile tocmai prin prisma faptului ca ele pot sa nu mai apara.

Cand eram adolescenta eram o tipa extrem de uracioasa si ranchiunoasa. Cu putin exercitiu cred, am reusit sa ma schimb si sa nu ma mai supar, sa iau lucrurile si oamenii asa cum sunt, sa nu fac mare caz de vorbe si anumite situatii, sa nu fac drame din lucruri care apar regulat in viata noastra. Pe termen lung asta mi-a adus oportunitati. Multi dintre oamenii cu care am intrat in contact la un moment dat m-au cautat sa-mi propuna diverese. Flexibilitatea mi-a permis sa raspund afirmativ de foarte multe ori.  Am evaluat si daca am considerat ca acea situatie mie imi aduce ceva benefic (si nu ma refer neaparat la bani) m-am bagat. Judecata e foarte simpla. Fiecare castiga ceva! Oportunitatea nu inseamna profitat. Sau am eu o gandire non etica? Voi ce parere aveti?