Buna sa va fie seara, dragilor

Astazi, pentru ca am avut parte de o zi chiar relaxanta plina de rasfat, mi-au revenit in minte doua discutii avute cu doua ocazii diferite, cu oameni diferiti,  pe aceeasi tema.  E vorba de puterea de a supune NU, din cand in cand. Toata lumea militeaza catre vorbe pozitive care se pare ca ar duce „inevitabil” catre lucruri pozitive. Ei bine, cineva mi-a spus la un moment dat, intr-un moment in care oboseala ma coplesise, sa invat sa spun „nu, multumesc” si viata mea va deveni mai simpla. Intotdeauna mi-au placut provocarile, de orice natura, orice telefon primit in care imi era adresata una, fie ca vorbim de un proiect, de un ajutor oferit unei cunostinte, de o invitatie in oras,  avea un deznodamant de „yesmen”. Orice lucru rezolvat si bifat, ma umple de satisfactie, dar incep sa cred ca avem nevoie sa respiram. Sau poate imbatransesc :)) Si ca sa facem asta trebuie sa ierarhizam toate provocarile care ajung la noi. Imi dau seama ca  pare o invitatie la egoism, dar oare nu e normal sa ne punem pe noi insine inaintea oricarui alt lucru? Energia consumata nu ne-o mai da nimeni inapoi, asa ca  e foarte importanta, dragilor. Nu credeti? Va temeti de cum o sa reactioneze persoanele pe care le-ati obisnuit cu un anumit comportament al vostru? La inceput vor fi surprinse, apoi se vor simti nedreptatite, dar intr-un final se vor obisnui 🙂

Astept sa-mi spuneti daca va confruntati cu situatii in care voua v-ar fi  fost confortabil sa spuneti „nu multumesc” si totusi nu ati facut-o:) De ce?

Va puup, cu drag!

Lori