Așa cum apa trece, pietrele rămân și nunta trece, rămân…doar amintirile. Mai jos regăsiți un plan complet de organizare a nunții. Acest articol este gândit în ideea de a puncta toate lucrurile elementare care trebuie bifate pentru ca atunci când nunta va deveni amintire, să poți exclama: A fost o nuntă de poveste! Restul nu conteaza.
1. Locația. Alege o locație caldă, prietenoasă, unde personalul este amabil și gata să îndeplinească orice dorință a invitaților. Trebuie să ții cont de mărimea sălii, de ventilație, de diversitatea meniului (din experiența mea v-aș recomanda ca aperitivul să fie wow pentru că el formeză prima impresie a invitaților deorece în general este cel mai așteptat, oamenii sunt de pe drumuri, înfometați. 🙂
Noi am ales Sky Center Păulești, pe vremea aceea aveau 2 săli de evenimente, între timp au mai inaugurat 2 , deci aveți de unde alege.
SKY 1: min. 120 pers. max. 190 pers.
SKY 2: min.150 pers. max. 240 pers.
Sky3: min. 50 people max. 100 people
Sky4: min. 70 people max. 100 people



2. Formația
Muzica chiar face totul. Alege formația din recomandările pe care le primești, stabilește alături de aceasta un program bine organizat, discută lucrurile pe care le dorești și pe cele pe care NU le dorești la evenimentul tău.
Vă recomand Arena Band, formația pe care am avut-o noi, dar și COVERLIVE Band, i-am cunoscut între timp și am colaborat pe o serie de evenimente, managerul este același de la Arena, Eduard Brezing, sunt profesioniști.
Pentru orice alt artist (muzică ușoară sau populară) puteți apela cu încredere la prietena mea, Carmen Stoian, impresar aristic la Sprint Music.
3. FOTO/VIDEO
Fotografiile și filmarea vor păstra vii amintirile peste ani! Acest serviciu trebuie selectat foarte atent! Alegerea mea penru nuntă nu a fost una reușită. Nu mi-au plăcut multe așa că nu insit. Abia după nuntă, l-am cunoscut pe Marius Petre care s-a ocupat de toate evenimentele noastre ulterioare. Ce mi-a plăcut la toate fotografiile făcute de Marius? Nu am nici măcar o fotografie în care să-i fie jenă vreunui invitat să se privească. Acesta e secretul, dincolo de orice tehnică.
4. ALEGEREA BISERICII (de preferat în proximitatea restaurantului)
5. STABILIREA TEMATICII NUNTII (A CULORILOR PE CARE SE VA MERGE ÎN TOATE DIRECȚIILE: FLORI, INVITAȚII, PLACE CARDURI, ETC)- aici, sigur că puteți apela la mine :
6. CREAREA GRAFICII INVITATIILOR, PLACE CARDURILOR, MENIURILOR- idem 5. Atâta timp cât vă doriți ca toate materialele să vorbească despre voi, eu vă pot fi de ajutor. Tematica invitațiilor are legătură cu ceea ce fac mirii în viața de zi cu zi, cu pasiunile și poveștile lor.
*aceasta a fost invitația noastră





7. Aranjamentele florale
Florile sunt importantepentru că ele dau viață evenimentului tau! Sfătuiește-te cu specialistul ales pentru a armoniza culorile, pentru ca florile alese să fie în acord cu locația, vestimentația și tema nunții. Nu e un secret că eu o recomand pe Laura Drăghici de la Chic Fleuriste.








8. Mărturii/Place carduri/ Meniuri- adaugă o notă personală tuturor detaliilor, alege o firmă care îți poate personaliza integral aceste obiecte care par neimportante, dar contează enorm la imaginea de ansamblu a evenimentului.

9. Rochia de mireasă- Trebuie să fie „The one”! Foarte important- persoana care iți face rochia de mireasa nu este doar o croitoreasă sau un designer, trebuie să fie o prietenă pe care te poți baza în perioada aia nebună, în care te răzgândești de la zi la zi. Nu ai nevoie de „surprize”, nu acum. Alege modelul de rochie potrivit personalității tale. Nu fi „printesă” dacă nu simți că vrei să fii prințesă! Ajustează modelul de la care vrei să pleci! Fii creativă!
Apropos, rochia mea e de vânzare 🙂 E realizată de Christina Andrei, (o recomand cu drag) a costat 4600 lei, o dau cu 2000 lei, e în stare perfectă.




10. Costumul Lui- Noi am avut noroc că gusturile noastre s-au sincronizat. Simplu și elegant, un material foarte bun care nu se șifonează. 2 cămăși de schimb, l-am cumpărat din Băneasa de la PEEK & CLOPPENBURG România.
Vă recomand aici și: Tudor. Personal Tailor, dar și SARTO.
11. Verighete- atenție să fie comode, gândiți-vă că aceste bijuterii o să le purtați toatăăă viața:)
Recomand VALMAND. Raport calitate preț foarte bun.

12. Alegerea Tortului- fară doar și poate, toată lumea reține momentul și gustul tortului. Este vedeta gastronomică a nunții. Eu am ales un design pe „sufletul meu”. În ceea ce privește ingredientele, din ce am observat sunt foarte apreciate, pe timp de vară, torturile cu fructe înghețate/ înghețată.

13. Coafura și machiajul miresei. Am lăsat acest punct spre final deși pentru mine este foarte mai important. Nu îți dorești să mergi la o nuntă în care mireasa e nervoasă că nu-i mai stă părul după 2 ore. Recomandarea mea este să vă documentați și să mergeți la sigur, cu o fotografie a coafurii dorite și sa faceti o probă ca totul să iasă bine! E important să ai o discuție cu specialiștii salonului pentru a vedea dacă coafura dorită e realizabilă și dacă se potrivește cu părul și fizionomia ta (nu orice arată bine pe altcineva va arăta bine și pe tine. Sigur că, legat de coafură și make up, vă poate ajuta Bluette Salon, mai jos o serie de coafuri realizate de echipa Bluette. Ar fi interesant să analizași pachetele speciale pe care salonul le pune la dispoziție pentru acest eveniment special.
Le găsiți aici: http://www.bluettesalon.ro/gallery/mirese/














14. Respectarea anumitor obiceiuri- dacă sunteți adeptii păstrării anumitor obiceiuri de nuntă, organizați-vă din timp și cu siguranță vor rămâne amintiri frumoase. Noi am respectat câteva:”îmbrăcatul mirelui:, „brazii”, aruncarea buchetului și a jartelei. Poate că pentru noi aceste obiceiuri nu contează, dar cântaresc în ochii părinților și bunicilor, cu siguranță:) Nu mă înțelegeți greșit, dacă nu sunteți pentru, ignorați-le, e nunta VOASTRĂ.
15.Dansul mirilor- recomand să apelați la un instructor, recomand să se facă repetiții exact în ținuta de nuntă (eu m-am impiedicat în trena :D), recomand degeaba, eu am făcut dansul praf deși am luat lecții :))
16. Prieteni în jur- DA! Pentru ca evenimentul să iasă excelent trebuie să ai în jurul tău persoanele care iti sunt dragi. Ele te vor susține și se vor distra și dacă e friptura nițel arsă :))
Fără rude de gradul 7 pe care nu le-ai văzut vreodată!
17. Surprize pentru invitați- e recomandat să oferi diverse surprize invitaților fără a exagera însă. Nunta nu este spectacol, deci fără prea multe momente artistice. TU și EL trebuie să fiți „artiștii serii”!

Sper să va fie de folos,
Vă pup cu drag,
L